Destin lăbărţat

Image result for funny protest i'm a little upset signs

(Image from http://weknowmemes.com)

Valeriu Popineţ s-a trezit în Parlament. Se înscrisese în partid pentru că anonimele trimise direcţiunii şi compunerile pentru Securitate nu-i mai aduceau satisfacţie. Pupând mâini şi cărând sacoşe a ajuns să facă piaţa şi pentru doamna domnului şef de partid. Apoi s-a oferit să fie şofer, când titularul s-a însurat cu doamna divorţată a domnului şef de partid, a lăudat-o pe tânăra propusă pentru ocuparea postului vacant, a cărat servieta, când se dovedea prea grea, i-a strecurat în ureche ce mai auzea şi el prin garaj, până a fost trecut în rândul slugilor intime, pe care şeful se putea baza zi şi noapte. Visa să umple cu ei Parlamentul pentru a nu mai rămâne loc pe liste pentru vreun Brutus, pentru vreun Isus. Barabele contează!
Foştii lui profesori au rămas consternaţi şi consemnaţi în fotoliu, când l-au văzut la televizor. El chiar şi-ar fi dorit să le vadă feţele! Lumea s-a schimbat, acum se punea bază şi pe coringenţe.
Vecinii de bloc şi de cartier îl salutau cu respect. Deşi tot carosabilul din oraş se acoperise cu gropi, strada lui era asfaltată cu prioritate, maşina îi era plătită de Parlament, nu se făcea s-o schimbe mai des decât alegerile, altfel comisioanele ar fi devenit derizorii. Chiar şi după ce a cumpărat jumătate din periferia oraşului şi şi-a instituit acolo cartierul general: vilă gen castel, piscină, casă de oaspeţi, saună, parc de recreere, terenuri de tenis şi fotbal, foştii vecini continuau să-l salute cu respect, cu speranţa că după ce va termina de asfaltat străzile personale, să facă o recomandare şi pentru a lor.
Nu a durat mult până să fie invitat pentru cuvântări la şcoala şi liceul unde învăţau copiii. Profesorii mai tineri apreciau prestanţa de tip nou. E drept că în acest scop a deblocat nişte fonduri pentru dotarea acelor unităţi de învăţământ. Foştii lui profesori ieşiseră la pensie, dar aveau şansa să afle din ziare pe unde mai tăia el câte o panglică. Dacă l-ar fi căutat nu s-ar fi dat nici el în lături să-i ajute cu ceva bani la pensie sau să-i recomande vreunui medic cunoscut, numele lui ajunsese să însemne din ce în ce mai mult.
Pentru că avea venituri frumoase şi constante şi îi păsa de oraşul natal, a cumpărat toate spaţiile centrale, cele cu dever, pentru a le întoarce comunităţii în afaceri prospere. A cumpărat sau închiriat tot ce avea un potenţial lucrativ, ca să ajute, din ce în ce mai puţini îşi puteau permite. Crea locuri de muncă, nu-i aşa? Dădea un rost şi Camerei de Comerţ, şi oamenii ăia trebuiau să-şi merite salariile! Cu tinerii se avea bine, organiza concerte exact pe gustul lor.
O singură problemă avea Valeriu Popineţ, de câte ori îi lăsa propriul şofer maşina la îndemână, nu în garaj, în caz că avea chef de un incognito sau cum se mai numea mersul la femei, i se pişau câinii comunitari pe cauciucuri. La început îl bănuise pe ajutorul de bucătar, căruia i se păruse că dacă împărţiseră un doctorat, puteau împărţi şi lista privilegiilor. După ce l-a concediat şi a instalat camere mult mai performante, a descoperit că, deşi primăria îl asigurase că luase măsuri, era într-adevăr bătaia de joc a câinilor. Putea să jure că erau din aceia ţinuţi cu pâine şi cu apă, prin scările blocurile, de foştii lui profesori!

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s