Fluturaş nu mai ai aripioare

Image may contain: 1 person(google search)

Eram încă în anul întâi de facultate şi venisem la Bucureşti să-mi dau restanţa la analiză matematică. Nu mă prezentasem în vară pentru că nu reuşisem să parcurg toată materia şi instaurasem, aşa, un obicei plăcut al meu, să revin în fiecare toamnă în capitală devreme, pentru sesiunea de restanţe, pe când arşiţa cu miros de bitum a verii încă zăcea epuizată pe acoperişuri şi o parte din lumea bună a studenţimii venea să se îngrijească de şcoală. Lumea bună pentru că mare parte din restanţierii Politehnicii erau tineri care aveau şi alte preocupări pe lângă aceea de a se iniţia în inginerie, jucau bridge sau fotbal, sau îi găseai prin biblioteci şi cinematografe, leneşi de iz balcanic, pe franţuzeşte boemi. În sesiunea de restanţe Regia se trezea la viaţă, seara se auzeau serenade, pe strune de chitară, bancuri şi hohote de râs. Uneori ne adunam pe terasa cofetăriei sau ne împrăştiam pe iarba dimprejur, într-un cenaclu ad-hoc, departe de iminenţa examenelor şi teama de ghinion. Veniserăm cu trei zile mai devreme, şi eu şi Mioara, aveam examen în aceeaşi zi, deşi eram la secţii diferite. Împărţeam camera cu o frumuseţe de anul patru, o olteancă fâşneaţă şi zâmbăreaţă, care deşi pe lângă aste superbe calităţi mai era şi o studentă eminentă, îşi lăsase o restanţă pe toamnă ca să stea cu ochii pe prietenul ei, un prinţ fermecător acolo şi el, vorba poetului, cu rază mare de vizualizare, mai ales în punctele moarte şi fără ajutor de oglindă retrovizoare. Dimineaţa aveam program lejer: cafeluţă, ţigări, ceva bârfă. Abia pe la prânz ne mobilizam pentru învăţat, când se lăsa peste Regie o linişte de sat părăsit, un alint de siestă jidovească, cu aer mirosind a încins şi a saţietate. Cu o zi înainte de examen, am descoperit de cu dimineaţă că nu mai aveam ţigări, în schimb eram în relaţii de tandreţe cu doamna lene, căci niciuna dintre noi nu voia să se ducă să cumpere de la tutungeria din spatele blocului. Am început să ne certăm ca ţaţele, cam al cui credeam noi că ar fi rândul, dar, epuizate după primele ţipete, am hotărât să jucăm poker pe pedepse, iar pedepsele să fie mai substanţiale decât simplul mers după ţigări, că şi noi ne dovediserăm nesimţite, chiar enervante, nişte putori, după cum ar fi zis bunică-mea, care ar fi trebuit să bată mătănii de dimineaţa până seara, mai ceva ca sfiala moscheei la chemarea lui Allah, ca să le ia vreun prost de nevastă (şi ăla ar fi trebuit îmbătat şi prins în chingi până la semnătură). Ca să îngreunăm mulţimea păcatelor mai jucam şi pe bani, începeam cu 25 de bani şi poturile se duceau spre 10-20 de lei, bani de buzunar cu care norocoasa plătea cafelele de la terasă, în fapt de seară. În studenţie există o inocenţă a viciilor şi a interzisului pe care o pierdem la înmânarea diplomei şi care, ca şi giumbuşlucurile copilăriei, ne colorează sufletul în curcubeie, să poată râde mai târziu în ciuda ploilor ce vor să vină. După jumătate de oră îmi pierdusem banii de ţigări şi un sfert din fusta de blugi pentru care plătisem deja un mic avans unui băiat de vaporean (în vremea sinistrului cam de pe acolo veneau blugii). Fetele chiuiau de fericire, nu din răutate, ci pentru că scăpaseră de sub ştreang. Pedeapsa însemna să mă decoreze ca pe o felie de tort, vorba vine, în fapt o clonă a Madamei Butterfly. Dacă Puccini ar fi văzut produsul final, m-ar fi dat în judecată pentru întinarea spiritului şi a muzicii. Maică-mea îmi cumpărase (şi îşi cumpărase şi ei) un fel de capot lung până la pământ, din mătase roz, imprimată cu flori de hibiscus mari şi colorate în nuanţe vii de roşu şi portocaliu, care se închidea parte peste parte, dând impresia unei ţinute de gheişă. Fetele mi-au pudrat cu indulgenţă faţa şi m-au machiat cu artă împrumutată de la lanterna roşie, strident şi de rit nocturn. Părul, strâns în vârful capului, s-a trezit străpuns de două andrele de lemn, pe care le donase Mioara, bodogănind, salvând pe aţă fustiţa la care împletea, pentru o nepoţică. Mascată ca pentru început de carnaval, am făcut o cruce mare la uşă, rugându-mă, în gând, să nu dau nas în nas cu patrula poliţiei sau cu prietenul meu, care îşi luase examenele din vară, dar promisese să vină să mă încurajeze în toamnă. Dumnezeu, ca de obicei, când e vorba despre mine, era la o partidă de golf pe pajiştea Raiului şi ceruse să nu fie deranjat, iar Sfântul Petru, cam surd de-o ureche, a crezut că mulţumeam cerului că găsisem unul să mă iubească şi pe mine. Coborând cu paşi mărunţi spre ieşirea din cămin, panaramă cu căiuţi, mai degrabă, decât gheişă, m-am împiedicat şi am căzut, cu pudră cu tot, în braţele mult iubitului, care nu mă recunoscuse. M-a ajutat să-mi regăsesc echilibrul şi abia atunci pronia cerească a căzut cu zgomot pe bretonul întunecat, în sensul că nasul fin al adoratului s-a întâlnit cu parfumul pe care mi-l dăruise prin vară (tot adus de un vapor, din ţări cultivatoare de orhidee şi trandafiri catifelaţi). Numai ce s-a încruntat odată din sprânceană şi ochii i-au zvâcnit ameninţători, tunete şi fulgere s-au abătut asupră-mi, simţeam cum tremurau deja toate florile de pe mătase! Mi-a aruncat, răstit, în faţă un: ’A avut dreptate mama!’, şi dus a fost! Nu mi-am permis să plâng pentru că aş fi ruinat stratul de pudră şi oricum nevoia de ţigări devenise dintr-odată stringentă, aşa că, în ison de fluierături, aplauze şi bezele, am reuşit să mă întorc cu ţigări, ba cu un pachet bonus de la vânzătoarea care nu mai râsese aşa mult din ziua nunţii, şi, slavă Domnului, că-n Regie erau multe de văzut! Ţigările mi-au ogoit oarecum supărarea, fetele s-au dat peste cap să mă înveselească, ne-am luat examenele cu brio şi am sărbătorit la Capşa, demolând toţi banii care ne mai rămăseseră.

La începutul anului şcolar aveam să aflu, de la un prieten comun, că mama mult iubitului îşi dăduse în cafea, la o cunoscătoare, şi-i ieşise mare necaz fiului, de la o fată care nu era ce părea a fi. A naibii mască! Cam aşa s-a derulat relaţia noastră până la sfârşit, o gală de ‘cu mască, fără mască’, podeţe de sfoară între zbor pe creste, de urcă la cer, şi deznădejde de rană cumplită, gelozii şi amar-ironică amăgire, viaţă.

 

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s