Râd, şi plâng, şi mă dau cu capul de pereţi, urlând

No automatic alt text available.

M-a nins, pe geam, iarna prăpădului, un fulg plăpând şi neîndemânatic, căţărat pe sticlă, evaporându-mă încet, în mii de fărâme, particule aurite în soare, întorcându-se la cer, ca să plângă în ploile de mâine, să râdă, şăgalnic, în roua de mai apoi, să mă strângi în pumn, să mă usuc în tine sau tu să te lichefiezi, dureros, în umezeala-mi blândă, să tângui un cuvânt închis în lacrimă sărată, tăcerea, agăţată de vârful limbii, să se înghita în gust de moarte.
M-a nins pe geam de suflet iarna prăpădului dintre noi.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s