Ţi-am aprins o lumânare

Image may contain: flower, plant, nature and outdoor

Era iarnă şi era sâmbătă. Zăpada îşi făcuse de capul Bucureştiului, eram sub asediului albului siberian, regele negru al şoselelor cu greu îşi făcea loc pe tabla de şah, primăria ar fi propus remiză, dar iarna, simţind tremurul muritorilor, pregătea enclava în şah şi mat. Propusesem fetelor să ieşim la o bulgăreală, facultăţile amânaseră reînceperea cursurilor pentru perioada de după vacanţa de iarnă, mizând pe îndreptarea vremii. Aveam tot weekend-ul doar pentru noi, o trântă şi o demachiere cu zăpadă ar fi stins frustrări mici, din certuri şi neînţelegeri mari, de peste săptămână, căci unde pui mai mult de 2 femei la un loc, pe lângă ochi daţi peste cap, cu gingăşie, parfum şi haine ca la iarmaroc, mai ai parte şi de mici răutăţi şi ciondăneli cotidiene, din orice sau din nimic. Au refuzat categoric. Am propus un film, din nou refuz, cafea in oraş, aşişderea. Nu aveam stare, de la geam vedeam fulgi leneşi, îmbrăţişaţi în vals, topindu-se în sărut … Mă simţeam Crăiasa zăpezilor, m-aş fi înfăşurat în hermina ninsorii şi aş fi dansat de mână cu fulgii, până la ziua de mâine, şi mai târziu. Mi-am luat haina de blană, mănuşile şi căciula şi am ieşit pe uşă afară, fredonând ‘Sanie cu zurgălai’, dorită, dar fără şanse de izbândă.
Afară era ca-n Coşbuc, carnaval de obraji pictaţi în roşu, de ger, sărbătoare cu dinţi, întinzând buzele până la urechi, aruncându-se, dramatic, în zăpadă. Am încins o bulgăreală ad-hoc, apoi, epuizaţi, ne-am lăsat manipulaţi de gravitaţie pe patul afânat, plapumă de pene de nor, ca nişte vrăjitoare lălăind incantaţia cu ochii aţintiţi pe portofelul clientului ceresc. Parcă aveam din nou patru ani şi bunicul trăgea, prin sat, săniuţa în care zăceam ca o păpuşă, înfofolită în şapte cojoace, urmarită de hămăielile câinilor de pripas. Nici nu ştiu cât am zăcut aşa, mă cuprinsese o pace ca de dinainte de război. Ce mi-o fi venit să gândesc aşa? Un gând nebun, ce m-a trezit din visare, m-am scuturat de toată dragostea albă a iernii şi pentru că nu voiam, încă, să mă întorc în camera de cămin, am luat-o încetişor spre centrul oraşului. Îmi place să merg pe jos, în singurătate, când mă pot juca în gânduri, îmi pot pune întrebări, trăgând de celălalt colţ de gură să răspundă, pot scrie poezii, cu mintea obosită, pe care să le uit instantaneu, pot să zâmbesc, aiurea, unei frânturi de amintire, adică mă comport exact ca un nebun în trafic. Precum calul de om gospodar, ajung la destinaţie pentru că paşii au păstrat memoria drumului des făcut, ca un robot ce poate detecta, automat, lipsa de participaţiune a creierului la lecţia de gramatică. Hotelul Continental avea pe una din laterale un bar, la subsol, amenajat dintr-o fostă cramă, unde găseai Pepsi, ciocolată chinezească, coniac albanez şi uneori ţigări cubaneze. Clienţii erau de-ai casei, mai mereu aceeaşi, împărţeam uneori mesele, ca la o casă de bătrâni, împărţind în acelaşi timp şi poveştile, şi tăcerea ţigărilor. Din boxe răzbătea, în surdină, vaietul de durere în piept al seniorului Iglesias, nu-mi plăcuse până atunci, dar se potrivea de minune locului, tânguiala pentru vreo mujer măritată sau năbădăioasă, care picura dulce în urechi, nu deranja conversaţia de la mese, ăsta era practic farmecul barului, puteam vorbi fără să ne răstim unii la alţii. Veneam aici cu fetele, după cursuri, de 3-4 ori pe săptămână. Spre norocul meu, am găsit o masă liberă, mi-am luat un Pepsi şi o cafea, de la bar, am scos din buzunar o cărticică, pe care o păstram acolo pentru astfel de odihne, o poliţistă de-a Ojog-Braşovencei şi m-am lăsat împinsă de la spate în sufrageria Melaniei, împărţind cu locotenentul Azimioară ciripelile fermecătoare ale bătrânei.
– Pot să mă aşez şi eu cu tine la masă?
Am ridicat privirea, un bărbat tânăr şi arătos mă privea de sub pleoape grele, îmi părea cunoscut, dar nu ştiam unde să-l plasez în diagrama cerebrală şi, în plus, voiam să mă bucur de ziua aceea ca şi cum ar fi fost făcută doar pentru mine.
– Te rog, am venit în urma ta din Regie, mă cheamă Călin R., sunt student la TCM, te ştiu din barul facultăţii.
‘Tot ce se poate’, am gândit, Mecanica şi TCM-ul funcţionau în aceeaşi clădire, iar pauzele le petreceam la bar. N-a aşteptat să încuviinţez, s-a aşezat la masă şi a început să vorbească, predictibil, despre vreme. Cuvintele îmi apăsau pe nervi, mi-aş fi dorit să am puterea să-l fac să dispară. În timp ce el turuia vesel, scorneam, din mintea încrâncenată, lovituri de cuţit şi gloanţe de argint, moarte sigură, colivă şi bocitori. Îmi aprinsesem ţigară de la ţigară, aveam să sfârşesc într-o durere cumplită de cap, iar tânărul TCM-ist nu dădea niciun semn de leşin sau încărcare cu energie negativă, din ochiul dracului. Nimic nu-mi ieşea cum trebuia, hotărâsem, în gând, să-mi iau catrafusele şi să caut alt bar, când auzii, ca din întâmplare, ‘Te urmăresc de anul trecut’.
– Poftim? Am simţit cum tic-tac-ul ceasului de perete pierduse o secundă şi am ştiut, iraţional, că acea secundă fusese extrem de importantă.
– Te urmăresc de anul trecut. Ştiu că nu m-ai văzut, n-am fost îndeajuns de important sau atrăgător ca să mă vezi, dar te-am urmărit zi de zi, ca un câine credincios. Ştiu ce orar ai la şcoală, ştiu la ce coafor îţi vopseşti părul, ştiu de câte ori te-ai certat cu prietenul tău, ştiu că alaltăieri l-ai lăsat baltă în drumul spre facultate şi i-ai strigat ‘Adio!’, în văzul tuturor.
‘Am făcut eu asta?’ m-am întrebat automat, mă simţisem atât de rănită de răutatea lui Mihnea încât mă pierdusem pe mine acolo, pe alee, şi şoaptă, şi gând.
– Ce vrei să spui? De ce mă urmăreşti? aproape că-mi rănisem gâtlejul, împingând, sufocată, cuvintele afară.
– Pentru că te iubesc, din ce altceva?!
Atunci l-am văzut pentru prima oară. L-aş fi putut iubi pe acest bărbat, era atrăgător şi avea un zâmbet frumos, de început de vară, dar eu încă mai plângeam pe rana lăsată de Mihnea.
– Ştiu că pare şocant, dar nu vreau decât să fim prieteni, poate …, poate o să mă iubeşti şi tu, dacă o să ai răbdare să mă cunoşti.
Nu pierdusem doar acea secundă rătăcită, timpul începuse să alunece prin buzunarele, cu căptuşeala ruptă, ale hainei de blană. Priveam înmărmurită în gol şi nu-mi puteam aduce aminte ce nu înţelesesem din ce-mi spusese. Aveam să trec cumva şi peste nălucirea aceea.
Călin reîncepu să vorbească, nestingherit, povestindu-mi despre părinţi, despre el, despre cărţi şi spectacole de teatru. Avea deja bilete cumpărate pentru ‘Amintirile Sarei Bernhardt’, cu Olga Tudorache şi Ştefan Iordache, mă auzise spunând fetelor că voiam să văd acel spectacol.
În următoarele două ore am auzit tot ce ar fi trebuit să ştiu deja despre mine. Eram măgulită, într-un fel straniu, că cineva avusese curiozitatea şi răbdarea să mă cunoască, dar în acelaşi timp fiori reci puneau promoroacă pe şira spinării, ca o presimţire, ca o croncăneală de ciori. Am încercat să mă desprind, acuzând o durere, reală, de cap, dar, galant, Călin m-a ajutat să-mi pun haina şi s-a oferit să cheme un taxi să ne ducă în Regie. Am refuzat. Speram ca aerul rece de afară să mă aducă în simţire, dar în acelaşi timp nu voiam să-l ţin cu mine, mă gândisem să-l fac pierdut pe cheiul Dâmboviţei, deşi împinsul în apă, fără să-mi pese dacă ştia a înota, nu mă putea duce decât la puşcărie sau la balamuc. Am acceptat, resemnată, să-i las grija plimbării până în Regie, folosind ultimele rezerve de neuroni, cei care nu săriseră încă de pe nava care se scufunda, încropind o strategie, un transfer miraculos la o altă facultate din ţară,  creionând un Mihnea întors în genunchi, cu inelul în dinţi şi inima voioasă, ori pe tanti Coca anunţându-mă că are de gând să moară subit, lăsându-mi toată averea şi o viză pentru Italia, să prind viaţă în carnavalul de la Veneţia. Călin părea să-mi poată citi gândurile, când mă dezmeticii puţin surâdea cald şi mă ţinea deja de mână. Înnebunisem, îmi era din ce în ce mai clar, băiatul ăsta suferea de o boală molipsitoare! Pe drum mi-a cumpărat merdenele fierbinţi, ştia că am o slăbiciune pentru ele şi o găleată de garoafe, de la o ţigăncuşă oacheşă, care de bucurie că vânduse tot şi putea pleca acasă, îmi legă un şnur roşu de încheietură, să ţină dragostea vie. Călin râdea în gura mare, râdeam şi eu, încă năucă, eram o glumă. Aveam să-mi spun că nu era decât o glumă şi aveam să mă întorc la viaţa mea ordonată, de dinainte, fără traume şi regrete. L-am văzut uitându-se la ceas şi mi-am zis că scăparea era pe-aproape. Începusem să mă mai liniştesc, eram deja aproape de Grozăveşti, avea probabil vreo întâlnire dinainte programată. În dreptul cantinei de la drum, m-a luat în braţe şi m-a sărutat apăsat, pe gură, după care m-a muşcat până la sânge. Am ţipat de durere şi am încercat să-l dau deoparte, dar fără folos, începuse să plângă, îngânând ‘te iubesc’ şi ‘iartă’, în tremurul urechii speriate. Cu ochi împăienjeniţi de durere abia de am prins privirea şocată a lui Mihnea, stătea în faţa noastră, lipsit de reazemul vorbelor, încremenit în tortura ochilor mei. A clipit buimăcit, s-a răsucit pe călcâie şi a plecat, cu umerii căzuţi şi picioare neascultătoare.
– De ce? De ce? am strigat. Mi-am adus aminte de ceas, Călin cronometrase întâlnirea cu Mihnea, ştiuse unde ar fi trebuit să-l găsim, după ce ne urmărise de atâtea luni.
– Eşti a mea. Acum ştie şi el.
M-am desprins de el şi florile au căzut, plângând, pe zăpadă, ca nişte cuţite cu tăiş în sânge.
Nu mai aveam lacrimi. Nu mai aveam viaţă. Paşii m-au purtat, cuminţi, până la cămin. Pe Călin îl simţeam în urma mea, gata să mă prindă, dacă aş fi căzut. Ajunsă în cameră, am refuzat să vorbesc, m-am aruncat în uitare şi am dormit şaisprezece ore, neîntrerupt. Fetele aproape că chemaseră, speriate, Salvarea. Mintea mea voia să moară, inima nu-şi dăduse însă acordul. Călin a stat pe hol toată noaptea. Dimineaţa, când am ieşit la o ţigară, l-am găsit tot acolo, cu cearcăne grele sub ochi, dar fericit să mă vadă. ‘Aveam să fim împreună pentru totdeauna’, mi-a zis, nu era altă cale. L-am crezut. Săpânţa avea să deschidă bazar într-un colţ de suflet.

 

 

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s