Despre cu sau fără sex , nunţi şi treabă de mântuială

No automatic alt text available.

Felicia era subinginer , avea un Volkswagen nou-nouţ în curtea casei, deşi nu avea permis de conducere, şapte covoare persane, rulate cu flori de levănţică, pe şifonierul din dormitor, patru plăpumi din pene de gâscă, opt perne de puf şi lenjerie de pat cât să acopere patru departamente la spitalul judeţean. Locuia cu părinţii, într-o vilă cu două etaje şi o grădină de flori, mândria doamnei Stela, mamă-sa. Ce nu avea Felicia, era un logodnic! Nici frumoasă, nici urâtă, nici deşteaptă, nici prea proastă, Felicia era o fată liniştită, ceea ce o diferenţia de restul suratelor era părul lung, ruginiu, încolăcit în inele mari şi o faţă plină de pistrui, dar lipsită de zâmbet. Ca şi madam Stela, Felicia era mereu încruntată, supărată pe bârfa vecinilor, pe datul din coate al vânzătoarelor de la alimentara, pe lipsa de maniere a femeii care le ajuta la curăţenie, pe morocănosul de tată-său şi pe vreme, în general. Madam Stela îi cumpărase rochie de mireasă din Italia, şi tot de acolo şi verighete cu diamante, văl diafan, plâns cu perle de cultură de la Viena, numai soţ nu-i găsise de cumpărat. La început mahalaua a râs lăbărţat, apoi a zâmbit ruşinată, iar în final s-a hotărât să pună umărul la fericirea Feliciei, până şi numele îi era predestinat. Toată lumea şi-a scos de la naftalină lista cu rude, pe care nu le mai felicitaseră de mai bine de cinci Crăciunuri. Felicia se dusese, în grabă, spre 32 de anişori, bărbaţii eligibili fuseseră deja luaţi, de curvari nici nu putea fi vorba! Madam Stela se cutremura până i se învineţeau buzele la gândul că atât amar de avere, şi fata, ar fi putut încăpea pe mâinile unui beţiv sau ale unui curvar. Astfel când mahalaua îi râdea pe la spate, motiva nemăritatul fiică-sii pe lipsa de caracter a bărbaţilor contemporani. După săptămâni de scotoceală în desaga cu neamuri şi triaj, se calificară în finală: un inginer, şef de secţie la fabrica de hârtie a oraşului şi un farmacist, bărbat bine, dar fumător. Madam Stela era alergică la fumul de ţigară, dar decretase sus şi tare că fericirea fiică-sii era mult mai importantă. Măcar de-ar fi dat Dumnezeu s-o vadă mireasă înainte de a închide ochii! Se aranjară întâlniri la restaurant cu cei doi burlaci, să aleagă fata ce i-o place. Fata ar fi ales farmacistul, dar ăla se declarase incapabil de a furniza fericire, după ce Felicia curăţase delicat farfuriile şi îşi spusese părerea doar în legătură cu ciorba şi florile mă-sii. După întâlnire, madam Stela, lovită în amorul propriu că odorul nu se alesese cu inel de logodnă, răspândi, fără scrupule, zvonul că farmacistul ar fi târâit o legătură clandestină cu casiera de la alimentara, o grăsuţă galeşă, cu cap de păpuşă. Inginerul, în schimb, avertizat de mătuşă-sa, care-l propulsase pe listă, de averea fetii şi refuzat de bancă pentru un împrumut pentru o garsonieră, o ceru de nevastă fără zabavă, fără inel de logodnă, dar cu un buchet de trandafiri roşii, cei mai scumpi din florărie şi o inimioară de aur, pe lanţ, lepădat de mă-sa, altă cucoană devotată fericirii unicului copil. Emoţionată, Felicia a acceptat cererea în căsătorie şi a plâns cu sughiţuri, de fericire, împreună cu mamă-sa, până în miez de noapte. Madam Stela i-a organizat fiică-sii o nuntă ca-n poveşti, nu s-a zgârcit la nimic, mahalaua era în fierbere, atâta freamăt nu mai încărcase aerul de la Încheierea Păcii. Ziua nunţii s-a dovedit însorită, noroc pe sufletul deja umflat de mândrie al soacrei mici. Mirii păreau coborâţi de pe coperta unei reviste de modă, toată mahalaua se alăturase cortegiului rudelor, pe drumul spre biserică. S-au împărţit scofeturi şi mărunţiş copiilor, petrecerea a fost de pomină, două zile şi două nopţi au dansat invitaţii, madam Stela închiriase cel mai în vogă restaurant din târg. Şi cei mai buni muzicanţi. Nunta a fost menţionată şi în ziarul local, căci nimeni nu mai văzuse atâta lux şi splendoare. Mirii au plecat în luna de miere într-un tur al Europei, cu opriri romantice la Paris şi Roma. Chiar şi când însurăţeii s-au întors din voiaj, mahalaua tot încă nu terminase de comentat şi răsmemorat aşa frumuseţe de nuntă: rochia miresei, tortul cu cinci etaje, papionul cu buline al mirelui.

Mirii ieşeau la plimbări romantice, după asfinţit, când toată lumea îşi ducea acasă oboseala zilei, de pe strazi. Se ţineau de mână, făcând babele să scuipe aerul dulceag, lăcrimând deochiul. Babele mele, care se extaziaseră la norocul Feliciei, începură să traseze deja, în linii mari, strategia propăşirii în fericire a subsemnatei, care în acel leat de pomină avea doar paisprezece ani. Nana, în schimb, cea mai vârstnică dintre babe, zâmbea amar, pe-un înţeles numai de ea ştiut. Bunică-mea le explicase celorlalte că ar fi fost posibil să se fi îndrăgostit de poştaş, un pensionar care lucra cu jumătate de normă. ‘Fetele’ îl văzuseră stând la cafele în bucătăria Nanei, dis de dimineaţă, dar Nana refuzase, cu dezinteres, orice fel de explicaţie.
La vreo lună, madam Stela a acuzat, public, dureri în piept şi toată familia a plecat la Sinaia, la aer curat şi linişte. Nea Fane, poştaşul Nanei, a dat nas în nas cu Iulian, mirele, când îi dusese pensia mătuşă-sii şi, întârziind în faţa uşii, să-şi tragă răsuflarea, auzi, precum un bubuit de tobe, cuvântul ‘divorţ’. Până a doua zi, duminică, cu slujbă la biserică, toată lumea aflase de drama Feliciei. Însuşi părintele a scurtat, cu diplomaţie slujba, dând ocazia comunităţii să se îngrijoreze organizat şi să se roage în cor pentru împăcare şi readucerea, de la groapă, a fericirii. Se pusese atâta suflet în această nuntă, încât fiecare resimţea divorţul ca pe ceva personal. În săptămânile ce au urmat, madam Stela a fost vânată de babele risipitoare de bârfă, mai ceva ca vedetele de paparazzi. Felicia a mai petrecut o lună la o mătuşă din Bucureşti, după care a trebuit să se întoarcă în viesparul de acasă, ca să nu-şi piardă serviciul. Babele mele se întrebau, dezolate, ce tragedie se putuse întâmpla. Mirele nu avusese, practic, timp şi libertate îndeajuns ca să înşele, averea era pe săturate, madam Stela îi alinta ca pe îngeri căzuţi din cer, nimeni nu închipuise vreun motiv relevant. Felicia s-a întâlnit întâmplător cu bunică-mea, la coafor, într-o după-amiază ploioasă de joi, când nimeni altcineva nu îndrăznise să iasă din casă. A ocolit cu dibăcie întrebările coafezei, dar a acceptat invitaţia la cafea a bunică-mii, care era o preferată în rândul copiilor şi al femeilor din vecini. Trecea drept o doamnă înţeleaptă şi discretă.

În ziua cu pricina, m-am ascuns pe hol, în debara, căci muream de curiozitate să aud motivul de divorţ. După un timp au început să mă doară picioarele şi simţeam că mă sufoc, bunică-mea o lăsase pe Felicia să-şi aleagă singură momentul confesiunii, în timp ce eu aş fi urlat întrebarea chiar şi de după uşă. În sfârşit …
– Tanti Reta, probabil te întrebi şi dumneata de ce am divorţat după aşa scurt timp, dar ai fineţea de a nu mă bulversa. Îţi spun sincer, căsătoria mi se pare o chestiune de o plictiseală nemărginită. Am încercat să-i spun şi lui mami, dar i se face rău încă dinainte de a dezvolta pe subiect. Iulian e un gentleman, dar nici măcar nu citim aceleaşi cărţi!
– Felicia, scumpa mea, nu trebuie neapărat să citiţi acelaşi gen de cărţi, eu şi Gelu eram rai şi pământ şi ne-am iubit pănă la moarte, a lui, desigur, eu încă mă foiesc în sala de aşteptare. Doi tineri aşa frumoşi ca voi sigur găsesc subiecte de discuţie!
– Ce discuţie, tanti, în luna de miere am vizitat toate muzeele Europei, unde au vorbit mai mult ghizii decât noi!
– Dar seara, seara nu vorbeaţi?
– Seara ne luam câte o carte, citeam vreo oră, după care el, ca un gentleman, îmi spunea noapte bună şi se oferea să stingă lumina. Apoi adormea instantaneu.
O simţii pe bunică-mea perplexă, deşi puţine lucruri o mai puteau descumpăni pe lumea asta …
– Felicia, dragă, iartă o femeie bătrână, dar de copii, despre copii nu aţi vorbit? Nu vă doreaţi copii? Un cuplu atât de tânăr …
Bunică-mea îşi pierduse luciditatea cuvintelor şi călca pe cuie de fachir, cu graţia unui hipopotam.
– Sinceră să fiu, tanti, habar nu am cum se fac copiii, nici Iulian nu părea să ştie, n-a venit vorba despre aşa ceva.
– Draga mea, n-ai discutat cu maică-ta despre ce presupune o căsnicie, că slavă Domnului, timp aţi avut?! N-aţi vorbit despre copii, despre … sex? a şuierat bunică-mea printre dinţi, deşi n-ar fi recunoscut în faţa nimănui curiozitatea, în vecii vecilor! Cuvântul sex nu exista în vocabularul babelor, dar situaţia era excepţională şi se cereau măsuri la limită.
– Sex?
M-a apucat de grumaji un râs nervos, de au început să zdrăngăne toate oalele de pe rafturile debaralei. Bunică-mea m-a scos afară de urechi, mi-a lipit două palme de obraji, de-am tras fierbinţeală vreo oră. Nu mă mai altoise niciodată până atunci, dar prostia Feliciei o scosese din minţi.

N-am aflat niciodată dacă bunică-mea a apucat să-i dea şi sfaturi Feliciei, amintirea palmelor încasate m-a ţinut departe de toate prostiile şi de sex, pentru câţiva ani buni.
Celelalte dintre babele mele, înştiintate de toată istoria, au avut grijă să aranjeze un seminar special pentru mine, cu un invitat surpriză, o doctoriţă care ştia mai multă biologie decât aveam eu răbdare să ascult. ‘Să nu faci copii e una’, a conchis ofuscată Nana, ‘să cânţi prost, e cu totul altceva!‘.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s