Eu şi tata, tata şi eu, un ‘haidi, băi’ şi-un ‘văleleu’ (10.03.2015)

Image may contain: food(Google search)

 

Am două mame şi un tată, căci tata e doar unul. Prima mamă a avut rolul suprem de a mă naşte. A fost greu, m-am încăpăţânat să mă blochez la ieşire, aproape trimiţând-o pe lumea cealaltă. Am rămas cu semne de la trânta cu oasele pelvice ale mamei, un fel de coroniţă impregnată în cutia craniană, ceea ce l-a făcut pe bunică-meu să mă declare prinţesă, copil însemnat, menit să dea bătăi de cap lui Dumnezeu. Pe când aveam vreo 12 ani, am divorţat de mama. Mai mult tata, eu aveam să mă reconciliez după câteva dispute verbale superficiale. Eu şi mama nu prea am cunoscut vremuri de pace. Sărace în diplomaţie, am intrat de la început în competiţie, respectându-ne totuşi adversarul, o viaţă plină, lipsită de plictis.

Câţiva ani mai târziu, timp în care am golănit şi noi puţin , ne-am însurat a doua oară. Mama vitregă m-a trecut prin adolescenţă, prin foc şi pară, armata de după a fost floare la ureche! Cel mai aprig general a fost, însă, bunică-mea, care a avut rolul de a transforma vagabondul retrograd, lipsit de fineţe şi echilibru, într-o domnişorică numai bună de azvârlit pe piaţa măritişului, unde aveam să mă dovedesc o calamitate ( vorba filmului ), o dezamăgire a instituţiei babelor, căci n-au trăit îndeajuns să mă vadă fericită.

Născuţi şi crescuţi la bloc, eu şi tata puteam emite oricând păreri avizate despre agricultură, dar, în fapt, habar nu aveam cât cântărea o sapă. Mamele mele – ordinul muncii clasa întâi în agricultură, fete harnice, de la ţară, iubitoare de gherghine şi trandafiri pe lângă gard şi de straturi de legume şi de verdeaţă, frumos aliniate în grădină. Restul grădinii – ţarină nesfârşită, loc de conferinţă a barabulelor, căci, în Bucovina, barabula e darul lui Dumnezeu, după şoricul de porc şi smântâna în bucate. În general mamele se ocupau de gradină şi de bucătărie, mama vitregă blestemând ziua în care se trezise cu mine la uşă, în gospodărie eram pagubă în ciuperci. Dar, hei, duminica mergeam la meci, pe stadion, în timpul săptămânii jucam rugby în faţa blocului, mai băteam nişte vecini, mai încasam şi eu câţiva pumni în luptele de cartier, aveam praştie, tub cu săgeţi, undiţă, abonament la bibliotecă şi pufăiam ţigările fine, de colecţie, ale tatei, pe furiş. Când se făcea ţuica, ilicit, aveam dreptul să dau peste cap un ţoi şi să-mi dau cu părerea despre ediţia în cauză.

Când s-a născut soră-mea, mama vitregă, care deja muncise peste normă, ne-a trimis, pe mine şi pe tata, la bucata de pământ retrocedată de tovarăşul Iliescu, un CAP-ist, ca şi părinţii mamelor mele, deci cumva un fel de înrudire prin partid, să săpăm după nişte barabule şi să aducem acasă măcar vreo 5 kile. Toloaca era la marginea oraşului, aşa că ne-am urcat în maşină şi ne-am întins la drum. Ajunşi la locul faptei, sau la fapta locului, am încercat să mânuim sapa cu blândeţe, dar am luat-o peste nas! Ne-am enervat, cu de-a rândul, şi iar ne-am luat-o peste nas! Drept pentru care ne-am aşezat pe-un coş de răchită, ne-am aprins ţigările şi am început să ne dăm cu părerea cam cum ar trebui rezolvată problema. După vreo oră de dezbateri, fără nicio legătură cu ‘mirabila sămânţă’, ne-a strigat vecinul de tarla, veşnic aghezmuit, dar harnic şi îndemânos la coasă. Contra 5 ţigări şi bani de-o sticlă de vodcă, a săpat un rând întreg de barabule, noi, cu grijă, să nu ne spetim, le-am pus în saci şi fuga-fuguţa, ne-am grăbit spre casă, unde ne-am plâns, vreo două luni, de dureri de spate şi febră musculară. Dezgustată, mama cu crescutul, nu ne-a mai trimis nici măcar la cules de nuci. Sub atenta îngrijire a soţiei, cu dragoste şi probabil şi datorită efectului de ramolire la înaintarea în vârstă, tata a dezvoltat ceva aptitudini de agricultor, la bătrâneţe, a construit o casă pe toloacă, cu livadă şi vie agăţătoare, cu grădiniţă de trandafiri la poartă, pe care mi-i agăţa la urechi cu generozitatea celui avut, ce se îndură de un suflet puturos, spre mântuire. Eu încă mai fac băşici la degete, dacă mă dau mare la prăşitul de vacanţă, dar între timp s-a inventat supermarket-ul, unde barabula creşte gata spălată, are preţ şi înglobează munca altora.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s