Jiorica (10.03.2015)

Image may contain: 1 person(Google search)

 

Era în vara lui ‘78 când Viorica s-a mutat, cu surle şi trâmbiţe, în acelaşi bloc cu babele. Mult zgomot pentru nimic. Viorica, frământând o batistă la piept, le dădea indicaţii hamalilor şi lui bărbatu-său cum să distribuie mobilierul în casa nouă şi, ca orice femeie suferindă, de ficat, mă gândisem, căci avea cearcăne grele pe sub ochii obosiţi, nu era sigură dacă găsise poziţia ideală, mai trebuiau mutate puţin mai la dreapta, uşor la stânga, până când bărbaţii, istoviţi şi cu nervii întinşi pe gheare de pisici, suduiră încrâncenat, în barbă şi fugiră să se răcorească la o bere, la terasa din parcul de pe lângă bloc. Babele priveau plictisite, de la geam, iar eu, dând din coate, printre ele. Viorica trase adânc aer în piept şi un suspin sfâşietor îmbătrâni ţinuta rigidă a blocului. Babele, pentru care compasiunea era ca şi rugăciunea de dimineaţă, anafură şi agheazmă pe stomacul gol, mir pe frunte când ieşi din casă, au hotărât, pe loc, că femeia era un caz social, în mare nevoie de asistenţă. Vioricăi îi sclipiră ochii când babele îi oferiră, prietenoase, sfat şi puţin ajutor. Se jură, cu lacrimi în ochi, că era pentru prima oară în viaţă când simţea că întâlnise prietene, cu adevărat, mărturisind, jenată, că, în general, femeile n-o puteau suferi. „Ipohondră şi se mai şi victimizează pe deasupra!”, îi şopti Nana bunică-mii. „Madam!”, se răsti bia, „Eşti rea, să-nţeleg că Fane are iar dureri de spate?”. Nana, care era apelată madam doar când sarcasmul îi depăşea nivelul colesterolului, îşi încreţi, regeşte, nasul roman şi făcu şmechereşte cu ochiul fetelor, ceea ce în limbaj de scorpie bătrână însemna: „Timpul îmi va da dreptate, de când v-aţi ramolit vă folosiţi intuiţia doar pe post de cremă de ghete!”.
Viorica era o femeie înaltă şi trupeşă, grasă în ochii mei de, pe atunci, copil. Bunică-mea mă corectase însă, aspru, pentru că ascultasem de după uşă cum o descrisese Nana, după două ţoiuri de ţuica, dar de la naşă-mea: un morman de carne tare, tăbăcită la bucatarie, o sniţeloasă. Viorica era bucătăreasă la cantina CFR-ului, aşa că am acceptat definiţia Nanei ca pe una logică. Avea un păr rar, de un blond prăfuit, albit pe la tâmple, ochi mari şi verzi, care o salvaseră probabil în tinereţe de statul pe margine la hora satului, buze rujate în roşu aprins, ceea ce intra în perfectă contradicţie cu poza bolnăvicioasă a întregului. Deşi mereu îmbrăcată într-un capot şleampăt, ceea ce ar fi oripilat babele în orice altă situaţie, ochii plânşi şi suferinţa afişată pe aşa un morman de femeie le muiase sufletul, se prefigura o nouă fundaţie de întrajutorare a aproapelui, ceea ce însemna veşti bune şi pentru mine, babele aveau să fie ocupate pentru o vreme şi cu altceva decât cu instruirea şi cizelarea copilului, care încă mă mai încăpăţânam să fiu, refuzând un stadiu timpuriu de domnişoară.
Au urmat luni de poveste în care Viorica a stors lacrimi din ochii, în general pretenţioşi, ai babelor. Se măritase de foarte tânără, cu Dumitru, suferise, de mică, de fierbinţeli şi mă-sa n-o obosise cu şcoala. Dumitru, atunci ca şi acum, era un bărbat înalt, şters, numai piele şi os , mutălău şi istovit, cu ochi veşnic plecaţi în pământ, ca după amiaza de fată mare. Îi făcuse Vioricăi doi băieţi, pe care amărâta îi alintase fără măsură şi care acum le mâncau sufletul, cu pretenţii. Viorica muncea şi ea din greu, uneori i se umflau picioarele, dureros şi se căina zile întregi. Băiatul cel mare se pregătea de nuntă, îşi găsise o fată cuminte şi gospodină, de la ţară, care câştigase aprobarea mă-sii şi mormăitul insipid al lui tată-său. Încătuşată într-o lume a ei, Viorica se plângea că Dumitru n-o mai răsfăţa, ca-n tinereţe. „Săracu’”, mă gandii eu, „n-o mai fi având bani de flori”, că nici nu părea să fi scris poezii la viaţa lui. Aici interveneau babele, a căror experienţă de viaţă în arta disimulării pedanteriei în caz de nevoie măruntă, era mana cerească pentru utilizatoarele programului de reformă, fie şi parţială, a vieţilor prăfuite şi zdrenţuite, în interes personal. Viorica, sub mâna atentă a babelor, începuse să uite că suferea de inimă şi de gută, zâmbea , la început melancolic, apoi larg şi luminos, îşi vopsise părul, roşcat, îşi scurtase niţel fustele şi-şi înălţase pantofii. Babele ar fi avut doar motive de bucurie, dacă n-ar fi fost incidentul de la nuntă. Pe la începutul lui septembrie, chiar înainte de începerea şcolii, fusese fixată nunta băiatului Vioricăi. Babele îşi pregătiseră, atent, ţinute pastelate şi pălării cu voaletă, arătau ca nişte zâne-fluturi, luaseră ochii popii, în biserică. Viorica fu îmbrăcată în verde-pădure, culoare ce-i punea în evidenţă ochii, încă cu vino-ncoace, cu pantofi roşii, de lac, ca şi buzele-i sângerii. Culoarea închisă mai domolea din măsura depăşită a trupului şi un pic din linia plină a bustului. A lăcrimat Viorica în biserică, sprijinită de braţul placid al lui Dumitru, Dumitru căruia rugăciunea popii şi sfânta bucurie a cununiei îi aduseseră puţină culoare în obraji. În lumina filtrată de vitralii, păreau din nou tineri şi frumoşi, asemeni mirilor. Tragedia avea să se întâmple la petrecerea de la restaurant. Ameţită de fericire şi de vreo cinci pahare de vin, Viorica l-a proptit pe taică-meu, care venise mai mult pe post de şofer al babelor şi din plictiseală, căci se găsea între două mari iubiri, îl proptise deci de un perete şi-şi împinsese pieptul greu, sufocându-i plămânii, în timp ce mâna i se stârnise după cureaua pantalonilor. Taică-meu, care nu se pierdea cu firea cu una cu două, fiind un erudit în materie de efuziuni verbale şi transcedentale, se afla într-o misiune imposibilă: aceea de a-şi ţine respiraţia, cu lacrimi în ochi şi tremur în obraji. „Jiorica, mă sufoci!”, apucase să scrâşnească din măsele, dar Viorica era absentă la orice element material, băutura o dovedise şi leşinase pe lavaliera albăstrie a lui taică-meu. Dacă nu aş fi fost prinsă în degustarea tortului miresei, aş fi găsit scena sălbatic de amuzantă, aşa, m-am mulţumit cu cireaşa de pe tort şi i-am lăsat bunică-mii plăcerea de a avea un atac de apoplexie, după doza de indignare, iar babelor timp să-şi facă semnul crucii şi să-şi scuipe în sân. Dar Nana?  Pe unde se ascundea Nana? … Aha! Nana râdea şerpeşte, sugrumându-şi pântecul cu mâini tremurânde , niciodată expresia asta de ‘nebuna satului’ nu mi sa păruse mai elocventă, şi nu pentru Nana, care fusese arbitru de tuşă, ci pentru draga de Jiorica, după cum o botezase tata pe prag de spaimă virulentă, care, învăţată să măcăne ca o raţă, îşi găsise să afle că lebedele erau mute taman la nunta lui fiu-său.
Bunică-mea, pe care nimic nu o scotea mai tare din minţi pe lumea asta decât interesul crescut al protejatelor pentru mine sau pentru taică-meu, a repudiat-o imediat pe Viorica, la fel ca şi bărbatu-său, Dumitru, care a divorţat şi s-a mutat cu băiatul cel mic în casa părintească, din satul natal. Dupa nuntă, telegraful mahalalei a înroşit urechile, via şanţuri, cu dezvăluiri ale tuturor infidelităţilor Jioricăi, pe care femeia le ascunsese, vinovat, între pliurile fustei. Abia atunci a început să-mi fie cu adevărat milă de femeie … După orele de şcoală mă opream uneori la bucătăria cantinei, unde, resemnată cu atenţiile şefului de sală, un grăsan şchiop şi veşnic încruntat, Viorica mă servea cu papanaşi cu smântănă şi mă întreba de babe. Ocoleam răspunsurile directe, babele iertau greu. După câţiva ani Viorica s-a împăcat cu Dumitru, le era scris, probabil, să îndure împreună. Babele o iertaseră deja, dar nu găsiseră motiv să i-o spună. Tata e singurul bărbat galant care o mai salută cu „Sărut mânuşiţele, domniţă”, spre disperarea lui Dumitru şi accese furibunde de ulcer şi de râs ale babelor.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s