Hai să ne-ntâlnim sâmbătă seara …

Image may contain: 2 people, people standing(Image from google search)

Ai trecut de 30 de ani şi nu te-ai măritat încă? Mama ta suferă, probabil, îngrozitor, iar taică-tău şi-a câştigat dreptul de a bea dublu la crâşmă, când îl iau peste picior băieţii. Nu te pricepi, asta e! Mama, care până mori de ciudă sau sucombă de la prea mult predicat, tot un copil te consideră, preia frâiele, te dă, cu o mişcare abilă de şold, la o parte şi începe să mâne, de una singură, telegarii. Aşa a preluat şi maică-mea puterea politică.
Într-o zi de sâmbătă, zi scurtă la birou, a venit acasă toată numai zâmbet, cu două sarsanale încărcate cu bunătăţi. Eu urmăream cu tata un meci la televizor. M-a chemat, discret, pe balcon. La noi balconul era ca şi confesionalul popii, în bucătărie ne certam, căci stând în jurul mesei aveam loc să ne privim în ochi, pe balcon, în schimb, puteai plasa un upercut, pe stânga, în timp ce păreai preocupat privind pe geam (aveam un balcon închis, cu termopane, ca să putem să ne vedem de discuţii iarna, dar să nu îngheţe nici recolta de barabule a maică-mii). „Vine un peţitor în vizită, pe la 5. Uite, bea o zmeurată de la sor-mea, straşnic de bună!”, „Mmm, parfumată. Mai pune una. Cum arată”, „Nici nu e foarte dulce. Ei, nu e Făt-Frumos, la ora asta numai la piaţă mai e deschis! E la costum. Vine cu servieta.”, „E perfectă zmeurica asta! Mai bine mă-mbăt, dacă am ajuns să mă întâlnesc cu servieta …”, „A lăsat şi fructele la macerat, perfect! Pă,i dacă erai fată deşteapta te întâlneai cu servieta de la bun început, nu umblai după cai verzi – herghelie pe pereţi!”
În timp ce maică-mea pregatea aperitive, pentru musafir şi-mi dădea indicaţii în privinţa machiajului şi a vestimentaţiei, taică-meu, enervat de zumzăiala subită din casă, ne-a trântit în nas uşa dormitorului, declarându-se dezgustat de manevrele disperate ale maică-mii. Soră-mea, care primise o invitaţie la o zi onomastică, a anulat în ultimul moment plecarea. Trei, Doamne, şi toate trei făceam parte din comitetul de primire! (în fapt îi promisesem soră-mii 20 de lei, 3 îngheţate şi dreptul de a purta fusta mea cea nouă, cu buline, timp de o săptămână). La un 5 perfect englezesc, a apărut Juan de Transilvania (de acolo se trăgea Don-ul de circumstanţă), dar nu singur, ci însoţit de şofer. Şoferul (aoleu, Mărine!) arăta chippendale, gen, dacă nu ar fi deschis gura. Când vorbea, îi râdeau dinţii în gură. Juan, ei, Juan era din altă parte a Europei! Gentleman perfect, costum din trei piese, manşete apretate, trei buchete de flori, tot atâtea cutii de bomboane de ciocolată, o sticlă de coniac fin şi alte asemenea mărunţişuri, pentru toate trei. Mie însă peştişorul de aur avea să-mi îndeplinească şi trei dorinţe, mi-a şoptit Juan, închizând un ochi şi deschizând servieta, plină ochi de bani. Da, servieta nu era o metaforă, ea chiar exista şi este personajul principal al povestirii. Deşi mă îmbrăcasem deja în blugi, căci mi se promisese o ieşire la discotecă (aşa i se precizase maică-mii în enunţ), m-am răzgândit brusc, un drăcuşor numai ce mă ciupise de-un obrăjor, făcând să-mi lucească ochişorii! Juan, care-i mărturisise maică-mii că îi plac fetele înalte, cu fuste scurte, aproape că scăpă ceaşca de cafea pe cravată. Cafeaua fusese făcută de maică-mea, eu şi sor-mea hăhăind pe lângă ea, de când mă întrebase cum mi se părea berbantul. Îi răspunsesem că ‘rupt din soare’, ceea ce o stârni şi mai rău pe sor-mea, iar maică-mea, ca să-i ţină isonul, îi şopti lui Juan că o măcinasem şi culesesem caimacul special pentru el. Când am apărut, dulce minune, în cadrul uşii, într-o fustă recuperată de la o mătuşă moartă înainte de vreme, ciocate, care aveau specificat pe dosul cutiei că se poartă doar la pantaloni şi părul vâlvoi (îl tapasem cu patosul credinciosului, cădelniţat cu fixativ), şoferul, cucerit, s-a ridicat de pe scaun şi m-a învârtit pe sub mână: „Şefu’, fata asta e demenţială!” . Juan i-a luat, părinteşte, mâna de pe mine, i-a aruncat o privire perplexă maică-mii, după care m-a luat de braţ şi duşi am fost! La discotecĂ.

La discotecă ne-am răsfăţat cu whisky original (zeamă de ploşniţe), servit de mâna patronului, ţigări Rothmans, alune, ciocolată. Se întâmpla în perioada de după Revoluţie, când eram un pic cocalari cu toţii. Am fi petrecut până dimineaţa, tot într-un dans şi o beţie, dacă Juan nu ar fi avut proasta inspiraţie să-mi recite o poezie, creaţie proprie, versuri albe cu subiect înaripat, de păsărele adăstând la geamuri, cu ghiocei şi ploi de pene moi. Atât îmi mai aduc aminte, că Juan a trebuit să ne scoată de mâneci, pe mine şi pe şofer, într-atât de rău ne pierduserăm minţile. Pur şi simplu nu ne mai puteam opri din râs, la un moment dat, de curiozitate, DJ-ul oprise şi muzica.

Juan m-a depozitat la scara blocului, fără niciun ‘la revedere’, fără pupături pe obraz şi nu l-am mai văzut niciodată. Şoferul m-a mai sunat de câteva ori, ca să-mi spuna că m-ar fi scos el la discotecă, dar şeful îl ţinea tot timpul ocupat. Maică-mea a dat vina pe soartă şi a lăsat hazardul să hotărască.

Blind date, game or fate?

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s