Povestea lui Milian

Pe la începutul toamnei se aciuase în mahala Milian, un bărbat fără vârstă, „spre 40 de ani”, îşi dăduseră cu părerea cumetrele. Cu ochii fugiţi spre tâmple, părul încovrigat în noduri şi-o barbă stufoasă, câştigase un aer de călugăr, din acela îmbătat cu miros de tămâie şi gust de împărtăşanie. Milian a adormit, în prima noapte, pe treptele bisericii, un suflet al nimănui, chinuit de frig şi de foame. De a doua zi copiii au început să-l alerge pe strada mare, dar numai ca să-şi împartă bomboanele cu el. Fuseseră prinşi furând din bucătăria mamelor pâine şi jambon, brânză şi pere dulci. Şugubeţii, care-şi începeau ziua la crâşma lui nea Tache, cu o ţuică mică, ţuică de prună, ţinută special sub tejghea, pentru dimineţi de toamne reci, cu flori de gheaţă, căci numai cuconetul îşi începea ziua cu cafea fierbinte, bună de-ncălzit degete fine, manichiurate, îl omeniră şi pe Milian. Acesta a început să lungească pe note un ‘bogdaproste’ fornăit, ca pe gâlci de ţârcovnic, spre veselia trecătorilor. Aşa l-a găsit părintele, care l-a dus imediat la casa parohială şi l-a dat pe mâna coanei preotese, să-l dreagă cu supă caldă, de găină de casă. Cum în astă mahala nu existau câini vagabonzi, toată lumea ducea grija sufletelor pierdute. Milian deveni subiectul zumzăielii de amiază. Până şi domnul Eliezer, doctorul de copii, un ovrei rubicond, înţelept şi veşnic zâmbitor, s-a oprit la covrigărie, în drum spre ceva bube roşii şi i-a lăsat acolo nişte bănuţi, să aibă de-o pâine şi ceva unsoare. Babele, care la vremea aceea erau femei tinere şi frumoase, au dat iama în curtea popii, să anunţe care avea să fie rostul veneticului. Milian avea să doarmă la madam Stratulat, în bucătăria de vară, în care se găsea un pat, o masă şi un dulăpior pitic, plin cu străchini şi linguri de lemn. Babele aveau să-l ţină de ajutor pe lângă casă, cu de-a rândul. Lista rămânea deschisă şi pentru alţi doritori. Astfel Milian îşi putea încropi o viaţă de relativ huzur, că nu părea să aibă prea multă minte.  Erau timpuri fericite, când nebunii, învăţătorii şi avocaţii erau salutaţi pe stradă laolaltă. Părintele admisese în sfârşit, şi doar în sinea lui, că fără ajutorul codanelor, care-şi dădeau veşnic cu părerea, n-ar fi făcut mulţi purici prin parohie. Muierile acelea ştiau rostul lumii şi nu pierdeau vremea lâncezind.
Milian pregătea lemne pentru foc, curăţa grădinile, ţesăla cai, zâmbind blând, câte unui înger, câte unui sfânt. Tata era pe atunci un copil bucălat, de 6 ani, cu ochi mari şi verzi, curioşi de lume. Milian era pentru el o ca jucărie vie. O prietenie straşnică s-a legat între ei. Milian îi înşira, ca-ntr-o poveste fără sfârşit, tot ce vedea prin târg, turuia, ca un patefon stricat, povestea străzii, povestea zilei. De la el puteai afla că nevasta popii se pupase cu Nae, măcelarul, la uşa din dos a magazinului, că blonda Greta, asistenta medicală, îşi rupsese ciorapii de mătase, zgâindu-se de după perdelele dispensarului după farmacist, că la Alimentara se aduseseră cârnaţi Trandafir, iar mâţa lui Madam Tina, care ţinea chioşcul de îngheţată, dăduse iama în parfe-ul de vanilie. Milian nu ştia să mintă şi astfel devenise binecuvântarea, dar şi blestemul mahalalei, în acelaşi timp. Hâtrii râdeau în gura mare, până erau ei înşişi prinşi sărind gardul, pe coada lunii, atunci le trosneau fălcile în rânjete de-a dreptul grobiene, daţi în fapt de insistenţa sâmburilor de licurici, aruncaţi pe coama întunecată a nopţii.
Milian, ca orice cetăţean respectabil al mahalalei, avea şi el hachiţa lui. Nu amesteca niciodată mâncarea în farfurie. De exemplu: mânca întâi cartofii prăjiţi, doar apoi friptura, separat salata şi termina cu felia de pâine. Daca îl trimiteai la cumpărături, cu listuţa în buzunar, cumpăra pe rând fiecare produs, plătind separat, intrând şi ieşind tot de atâtea ori, înnebunind uşile prăvăliilor, eliberând cascade de râs.  De multă vreme nu mai îmbrăcase mahalaua aşa haină de veselie şi de sărbătoare! Gospodinelor le înfloreau muşcatele la ferestre, până şi părintele oprea la crâşma lui nea Tache, să ciocnească o halbă de bere cu Nae măcelarul, căci după povestea cu pupătura din coasta pieţei, coana preoteasa nu i-a mai ieşit popii din cuvânt. Se zvonea că în prag de seară bătea mătănii, în faţa altarului şi se ruga pentru iertăciune şi milă de la Atotputernicul.

Când a murit Milian, mahalaua l-a înmormântat cu onoruri de primar. Numele lui e purtat şi în ziua de azi pe buze: „Mănânci ca Milian!”, mai auzi de la câte o fereastră, pe la plânsul serii, când nu ştiu ce mamă îşi ceartă copilul, drăgăstos.

Image may contain: 1 person, beard

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.