Dansaţi? Şi eu, şi mama.

Image may contain: 1 person, wedding and indoor

Era în vacanţa de vară a primului an de facultate, aveam o boabă pe toamnă, dar deja stăpâneam materia aşa că-mi permisesem să fur soarelui ceva pudră aurie, pentru pielea mea lăptoasă. Căzusem într-o toropeală dulce, o sfârşeală de viaţă, ca o încercare de moarte, când sună telefonul, un cocoş nebun, însângerând dimineaţa, o dimineaţă din acelea când nu ştii dacă să te bucuri că eşti încă viu sau dacă vrei să omori dihania, definitiv. Nişte prieteni erau gata împachetaţi în maşini, fuseserăm invitaţi de un alt prieten de-al nostru, la hram, în sat. Mare parte din noi eram născuţi pe trotuar, adică la oraş, fuseserăm doar la picnic pe iarba copilăriei, dar ne aranjasem boem cu tinereţea, căci aerul nostru era mai încuns. Se grăbeau, ca să ajungem devreme, tinereţea se lasă sedusă de beţia timpului, îşi face cucuie din nori, în timp ce cei mai copţi umblă agale, fără degrabă, ca după un rai clandestin, chiar aici, sub nasul Domnului. Mi-am pus rochia de duminică, ordin de la bunică-mea, pantofiori rozalii, de lac şi am dat fuga pe scări. Ne-am înghesuit în maşină, motiv de inocentă pipăială, şi, înghiţiti de râsete, în timp ce ne dădeam peste mână, nici nu ştiu când am ajuns la casa lui Ştefan. Ne-a întâmpint alături de părinţi, pregătiseră pentru noi un festin împărătesc: pui fripţi, cârnaţi afumaţi, plăcinte poale-n brâu, tobă, sângerete, cornuleţe cu rahat, drob împănat cu ouă. Pentru nişte mâncători de salam cu soia, ca noi, astea făceau parte din milostenia peştişorului de aur, înainte de a fi păcălit să sară în tigaie. În timp ce înfulecam lacom, ca-n cadril de foamete, Ştefan ne-a sugerat programul zilei. Satul era unul bogat, avea monumente de interes local, ba chiar şi naţional. Unul era oracolul din Vatra Veche – un moş ştirb şi stâlcit de pareză, care întrezărea viitorul în scrierile Domnului, a doua era baba Floarea, care intuia acelaşi lucru din cărţile mai moderne, cu poze, ale dracului. Vizita culmina cu balul de la Căminul Cultural, ‘o tempora, o mores!’.
La moş Ilie era coadă. Băieţii îşi aşteptau rândul în faţă, noi, fetele, mai la urmă, fiind al doilea născut al lui Dumnezeu, femeia e tot timpul ultima la coadă, dă locul şoferului în autobuz şi pupă mâna popii. La moş Ilie viitorul era gratuit, dar lumea lăsa câte ceva de mâncare, gospodinele mai dereticau prin casă, făceau focul, îl întrebau de sănătate. Eu am dat de mâncare pisicilor, nişte ciufulite care se aciuaseră pe lângă curte si numai. Când mi-a venit rândul, moş Ilie era deja obosit, iar cartea-i aluneca, grea, pe mână: ‘Fata moşului, în privinţa ta Dumnezeu nu s-a hotărât încă’, cartea se deschisese la o pagină goală. ‘Cum adică nu s-a hotărât?’, m-am răstit la pereţi, ‘Aştept aici de două ore şi el crede că-i de glumă?’. ‘ Răbdare, copchilă, Dumnezeu are multe pe cap’. ‘S-au şi-a vârât dracul coada’, am bodogănit, trântind uşa. Ceilalţi fuseseră copleşiţi cu drumuri în străinătate, diplome şi doctorate, copii şi neveste cu fusta scurtă … eu … vorba lui taică-meu …’ norocu’ matale, un rahat pe-o cărare’.
‘Nu fi supărată!’, m-a consolat Ştefan, la baba Floarea te lăsăm pe tine să intri prima. Îmi venea să-i omor!
La baba Floarea am intrat ca la Oscar pe covorul roşu. Abia aşteptam să-nceapă show-ul! Baba a amestecat, gânditoare, cărţile, le-a înşirat la vedere şi a început să clatine din cap. ‘Nu văd mare lucru, nu-s încălzite cărţile …’ . După Dumnezeu, şi dracul era ocupat! Numai noi, pământenii ne mai luăm zile libere! ‘Să suflu peste ele?’, m-am oferit. Baba Floarea a încuviinţat, cu milă, disperaţilor le tai funia cu cuţitul bont! Dulce lehamite! ‘Ai cumva un geamăn?’, m-a întrebat. ‘N-am’, zic, făceam deja figuraţie în schiţe umoristice. ‘Mă rog, o fi vreo umbră’. M-am ridicat în picioare şi-am plecat, cât încă mai eram stăpână pe mine. Într-o lume de minţi bântuite, mie uitaseră să-mi pună ochelarii roz. Dacă până şi moroii se văd în cărţi, atunci nici nu ştiu cine a mai rămas să dea cu subsemnatul la cazanul cu smoală!
I-am lăsat pe toţi la baba Floarea şi am plecat, de una singură, spre casa lui Ştefan, unde, ca orice femeie înşelată în aşteptări, am devorat caloriile porcului şi-am dat-o la pace cu puii. Plăcinta cu brânză a încununat o dimineaţă de chin şi forfotă în ale zadarului.
Mai rămăsese doar asul din mânecă – balul frumoaselor!
Trepidam, deja, când am intrat pe poarta Căminului Cultural. De-o parte şi de alta a sălii, pe câte două rânduri de scaune, şedeau înghesuit babe de toate felurile. Unele mai pântecoase, altele supte şi osoase, spoite, încruntate, dar toate aplecate, ca nişte ulii, peste pradă. Fetele se prinseseră alături de flăcai într-o bătută moldovenească, pocnind din călcâie şi chiuind ascuţit. ‘E hora satului sau bal la spital?’, am întrebat noi, târgoveţii. ‘ Hm, noi suntem învăţaţi mai mult cu dansurile populare, horim, da’ ştim valsa, când ne vin neamurile de la oraş. Mă duc să anunţ DJ-ul, că-i rost de ceva blues!’. Bietul Ştefan, se dădea peste cap, să ne intre în voie …
A urmat o melodie mai lentă, pe care m-a invitat la dans, aveam să aflu, băiatul miliţianului. Băiatul miliţianului era promis fetei primarului, pe care o invitase Ştefan la dans, ca să nu stea botoasă. Copil de minte cu chipiu, băiatul nu s-a lăsat cu una cu două şi m-a ţinut în braţe încă vreo două dansuri, până când Ştefan, alertat de croncănitul uliilor, a sugerat un schimb rapid de parteneri şi apoi retragerea din faţa duşmanului, care ne privea pieziş şi nerăbdător. Nedumerită încă, m-am împiedicat de un scaun. ‘Mă scuzaţi, doamnă’, am îngăimat unei perechi de ochi mici, încreţiţi în dispreţ. ‘Mă blesteamă putoarea asta mică, de la oraş?!’, a suduit purtătoarea ochilor şi, jur, că-i ieşea abur pe nas! Ştefan m-a împins de la spate până când aerul rece al nopţii ni s-a izbit de feţe, punându-ne gândurile în mişcare. Ieşisem din zona crepusculară, era timpul să ne declarăm învinşi şi să mergem acasă. Un pahar de lapte, cu scorţişoară şi un pui de somn aveau să mă trimită spre dimineaţă ca nouă.

Scriu aceste rânduri pe tivul rochiei de mireasă. Stau la uşa bisericii şi-mi aştept alesul, un bâlbâit care citeşte ora exactă pe litere şi mă întreb dacă Dumnezeu s-a hotărât. Vine sau îmi trage ţeapă?

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s