Vis nebun

Image result for inlove with crazy(Picture from http://www.favim.com)

Era, poate, cea mai frumoasă femeie din lume. Părul lung, negru ca noaptea în care trăia el, se risipea în inele, până la şolduri. Ochii albaştri, reci, vedeau numai îngeri. Îi furase somnul, adormea doar cu răsuflarea pe pântecul ei, strângându-i sânii în palme. Îi simţea sângele coborând până în craterele sufletului lui, din care izbucnea într-un răcnet, ca de fiară sălbatică. Nu mai iubise pe nimeni până la ea, dragostea ei avea să-l ducă la groapă. Locuia la marginea satului. Casa nu era a ei, se aciuase pe-acolo într-un decembrie târziu, dar o descoperiseră abia spre sfârşitul primăverii. Casa fusese lăsată în urmă de o familie de şvabi, un bocet pe temelii. Ea o curăţase, făcuse din nişte trenţe, uitate prin dulapurile mâncate de cari, perdele. Nu vorbea decât în legea ei, încet, fără importanţă. Cânta, mai tot timpul cânta … Un zumzet ca o nelinişte de roi de albine. Era nebuna satului.
Acum, pentru prima oară, îi simţise pântecul mişcând. O lăsase grea! Îl apucă tremuratul, avea să afle tot satul. Acum se făceau testele acelea, ADN, trebuia să recunoască copilul. Popa îl va forţa s-o ia de nevastă. El era învăţător, ce exemplu dădea el în sat? Îl vor înfiera.
O iubea ca pe ochii din cap, dar ce avea să se aleagă de viaţa lui? Şi ea îl iubea, simţea, nu se dăduse nimănui altcuiva. Pe el îl acceptase. Dacă nu l-ar fi vrut l-ar fi alungat, cum făcuse cu odrasla primarului. Îl trimisese mă-sa să-i ducă ceva de mâncare. Se întorsese acasă plin de vânătăi, dar nimeni nu o blamase, băiatul era soi rău. De atunci sătenii se strânseseră în jurul ei, nimeni nu mai avea dreptul să o facă de ruşine.
Ce-o să se aleagă de el? Dacă n-o lua de nevastă, îl vor alunga cu pietre. Nici măcar nu putea trăi fără ea, îşi întinsese rufăria în capul lui, în fericirea lui. Nu voia să se întoarcă la viaţa de dinainte, dar nici nu era pregătit să şi-o amestece cu a ei. O adusese odată acasă, s-o vadă atingându-i lucrurile. Cât se lungise la fântână, pentru o găleată cu apă, aruncase toate extemporalele copiilor pe foc.
Zâmbea, mereu îi zâmbea. Lui. Era miracol, dar era şi blestem în acelaşi timp. Înainte de ea fusese un mort viu.
Îl trezi o matahală de femeie, transpirată pe la subsuori, care se credea nevastă-sa. Şeful de post şi încă doi poliţişti, probabil de la judeţ, îl măsurau din mijlocul camerei. Domnişoara învăţătoare îl acuzase de viol. Probele prelevate cu o zi înainte, fără ştirea lui, cu complicitatea matahalei care i se instalase peste bunuri, îi dovedeau vinovăţia. Sigur era un coşmar! Încercă să se culce la loc. El era învăţătorul! Iar ea îl iubea, îl iubea ca pe Dumnezeu …

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s