Ţara fostului rege

Jester. King of Fools?(Pinterest)

Duşmanii se pregăteau să atace, îşi instalaseră corturile la graniţa de vest a ţării. Parte din inamici erau aşteptaţi să forţeze intrarea dinspre mare. Veştile proaste circulau repede, trădătorii erau mai lacomi decât căutătorii de aur. Regele, care-şi ţinuse de decenii vecinii şi propriii supuşi în genunchi, murise înecat cu două boabe de struguri. Deşi câţiva încercaseră să-l otrăvească, capetele acelora fiind lăsate să putrezească în şanţul ce înconjura castelul regal, spre luare aminte, regele îşi găsise să-şi dea ochii peste cap de unul singur, la desert! Vracii, fuseseră aduşi şi cei trimişi la cazne, în temniţe, nu mai putuseră să facă nimic, chiar dacă încercaseră timp de câteva ore, la gândul că ar fi putut fi eliberaţi. Nimeni nu-l iubise cu adevărat pe rege, fusese un tiran, sărăcise poporul, umplându-şi visteriile şi cheltuind nebuneşte pe femei urâte şi războaie cu toată lumea. Nici măcar nu se învrednicise să lase în urmă un moştenitor, urâse şi torturase orice fiinţă îi respirase la ureche. Când unul dintre foştii aliaţi îi oferise fata drept soţie, sperând în aducerea pe lume a păcii, o trimisese, practic, în braţele morţii. După numai două ore în compania monstrului, frumoasa fu găsită galbenă ca ceara, îşi curmase singură chinul şi viaţa. Ura regelui se înzecise. Ura orice şi pe oricine, fără odihnă. Pedepsele erau crunte.
Cei mai mulţi se temeau, chiar şi mort, să-l atingă. Duşmanii însă pulsau la graniţe. Cine avea să poarte poporul spre o nouă victorie? Sfetnicii, lăsaţi de capul lor, ajunseseră la concluzia că moartea regelui avea să abată şi mai multă suferinţă asupra poporului. Trebuia evitată, cu orice preţ, capitularea. Fură răspândite veşti cum că regele ar fi fost salvat în ultimul moment şi se îndrepta deja spre câmpul de luptă. Dar cine avea să-i ia locul, fără a trezi suspiciuni? Singurul suflet cruţat şi acceptat de către rege să-i stea prin preajmă, zi şi noapte, fusese bufonul palatului. Regele semănase peste tot numai moarte, dar o făcuse cu rânjetul pe buze. Până la urmă bufonul nu era decât un biet actor, iar ăsta avea să fie rolul vieţii lui, sigur era capabil să-l impersoneze! Nici maică-sa, pentru care regele dăduse poruncă să fie tăiată în bucăţi, după ce se plânsese, la bucătărie, că mâncarea era prea grasă, nu-l cunoscuse atât de bine! A fost adus bufonul, care, înţelegând situaţia, a acceptat imediat. Soldaţii de pe front, ţinuţi departe de zvonuri, n-au sesizat diferenţa. Bufonul trecuse testul. Duşmanii, văzându-l, concluzionaseră că se ori întorsese de la groapă, ori zvonul morţii nu fusese decât o capcană. Poporul l-a urmat, teama s-a îndepărtat, făcând loc dorinţei de biruinţă. Luptele au fost sângeroase, dar victoria deplină. Prizonierii au fost ucişi, toate leşurile fiind lăsate pe graniţă, crucificate pe propria oroare. Un singur general a fost cruţat, aruncat într-o cuşcă şi obligat să scrie istoria bătăliei.
Vecinii nu doriseră decât să scape poporul de tiranie, de sărăcie, să-l vindece de teamă. În timp ce popoarele din jur prosperau, toată lumea avea cu ce să se îmbrace, şi nu cu zdrenţe pe sub zalele scumpe, de război, supuşii regelui mort nu se atinseseră, nici din greşeală, de pânză moale sau de încălţări din piele. Şi mai ales, în jurul regatului nu se mai murea de foame. Aliaţii nu voiseră decât să ajute nişte semeni suferinzi, care nu ştiau diferenţa.
Seara, generalul citea cu glas tare ce scrisese peste zi, deşi bufonul promisese pedeapsa cu moartea celor ce-şi făceau timp să-l asculte. Le tăiase deja capetele celor care îi ceruseră să renunţe să se mai joace de-a regele. Acum toţi ascultau orbeşte de noul rege, care era la fel ca cel de dinainte.
Oamenii începuseră însă să se oprească, sub pretextul odihnei de după o zi de muncă, generalul avea un glas molcom, probabil flămând. La palat se dădeau petreceri în cinstea noului rege, străjile priveau într-acolo.
Încurajat, când numărul celor care îl ascultau în piaţa publică s-a însutit, generalul a început să îndemne la răzvrătire. Îi sfătuia, părinteşte, să se ducă la palat şi să-l arunce pe impostor în temniţă. Să-şi aleagă, apoi, propriul conducător. Dar oamenii se dădeau, cu paşi repezi, înapoi şi se uitau cu teamă în jur, să nu fie recunoscuţi.
– De ce vă e frică, oameni buni?
– Ne va ucide! Va porunci să ni se taie capetele, la fel ca cel de dinaintea lui.
– Dar voi sunteţi mulţi, el e numai unul!
– El are puterea, noi nu!
– Puterea? Ce e puterea? Voi nu aveţi braţe? Nu aveţi capete pe umeri?
Oamenii se pierdeau, umili, pe drumul spre casă, nişte cocioabe.
Generalul a fost decapitat în zori. Pe la prânz, regele a ieşit în faţa mulţimii, anunţând victoria deplină şi lăudând poporul pentru sacrificiu şi loialitate, valorile lor tradiţionale. S-au împărţit pâinile confiscate din taberele duşmane. Scrierile generalului au fost arse, după ce le-a citit, bufonul, din obişnuinţă, încă căuta inspiraţie pentru poveşti care l-ar fi amuzat pe rege.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s