Cu viaţa mea prin păţania bicicletei

Image result for funny bicycle(Image from http://www.surfersam.com)

E aproape vară, e timpul să-ţi scoţi picioarele alea frumoase, cu muşchi bine conturaţi, la plimbare. De unde muşchi? Consultă un guru al bicicliştilor! Împătimitul pedalează şi la 40 de grade Celsius, în timp ce eu plimb prin parcuri, în poşetă, şapte flacoane cu fise pentru întreţinerea melodiei. Aşa am ajuns, un tonomat care se mai animă doar la şlagăre din tinereţe.
Am încercat şi eu să dau o probă pe un covor din acela, tras de sub picioare, ca la gym, dar cardiologul mi-a recomandat să citesc, având în vedere procentul de infarctarieni din familie. „Dar şi în cărţile astea moderne, pe unde le deschizi, tot despre moarte e vorba!”, m-am trezit extrapolând. Asistenta, cam ursuză, mi-a făcut semn că l-am deranjat îndeajuns pe doctor, să pun mâna pe nişte cărţi de copii, ‘Thomas locomotivul’, de exemplu.
Eu şi bicicletele nu am avut niciodată loc în aceeaşi ecuaţie. Nu-mi aduc aminte să fi avut tricicletă, împingeam toată ziua un cărucior plin cu păpuşi, iar frate-meu o tărăboanţă. Tata avea bicicletă. Mă atrăgea mai ceva decât un cal alb. Nu numai pe mine, ci şi pe vecina noastră de 14 ani. La cei 4 ai mei, plini de înţelepciune, am întrebat-o dacă nu voia să dea o tură. Se temea de tata. M-am oferit să cer eu voie. Tata urmărea o partidă de handbal la televizor. L-am luat în braţe, l-am strâns un pic de gât, i-am dat un pup, iar el m-a trimis să mă joc pe-afară. I-am spun vecinei că tata era mai mult decât bucuros să-i împrumute bicicleta, doar dacă mă plimba şi pe mine un pic, prin preajma casei. Strada din faţa casei nu era foarte circulată, am pornit la drum. Un şofer, plictisit de peisaj şi de lipsa unei neveste pe scaunul din dreapta, s-a prefăcut că venea înspre noi, trăgând puţin de volan. Vecina mea s-a speriat şi am aterizat amândouă pe trotuar, eu cu pielea de pe fluierul piciorului prinsă în lanţ. Curgea sânge, curgeau lacrimi, ochii păstrau un aer înspăimântat. Mama vecinei m-a oblojit cum a putut mai bine, după care a băut o vişinată, a mai băut încă una, apoi s-a dus să-i dea vestea tatei. Bicicleta necesita reparaţii capitale, dar ai lui câştigaseră la handbal, prinţesa era plânsă şi obosită, aşa că m-a tratat cu un piramidon, după care ne-am făcut de lucru cu Moş Ene, căci nu voiam să dăm ochii cu mama, când ajungea de la serviciu.
Pe la 7 ani am vrut să am propria bicicletă. Tata i-a pus, de ziua mea, funde mari, mătăsoase. Un Pegas alb. S-a chinuit să mă înveţe să merg pe bicicletă vreo 3 luni şi asta pentru că era destul loc pe aleile din parc şi toate duceau la berăria cu terasă, unde putea să-şi răcorească nervii. Eu stăteam prost cu echilibrul. Am renunţat de comun acord şi a vândut-o, înainte de a o prinde rugina de toamnă.
Pe la 9 ani iar am început să plâng că voiam propria mea bicicletă. Tata încă mai credea în crocodilienele Moscovei şi mi-a mai cumpărat încă un Pegas, de data asta auriu. Mi-am zdrelit genunchii şi braţele înainte de nunta unei vecine, care mă amanetase pe post de domnişoară cu petale. Înfăşurată în bandaje, toată lumea m-a luat drept o rudă venită special de pe lumea cealaltă. Şi asta încă înainte de a rula în cinematografe ‘Mumia’. Bunică-mea a ascuns bicicleta în beci. Nu am avut timp să mă revolt, plecam la mare.
Trăgeam la aceeaşi familie, în fiecare an, pe undeva prin Mamaia. De data aceea nepotul atinsese vârsta şcolară şi se pricopsise cu un Pegas roşu. Străduţa pe care locuiam, temporar, era în pantă, numai bună pentru curse de viteză, între copii. Cineva şi-a scuturat şlapii de nisip chiar pe linia de sosire, am derapat, am nimerit într-unul din stâlpişorii care ţineau străduţa departe de noxele maşinilor, bicicleta s-a frânt în două, oasele mi-au rămân însă întregi, a crăpat doar pielea. Am simţit că tata cântărea ideea de a mă da spre adopţie. A renunţat când gazdele noastre, după ce au evaluat rănita, s-au mulţumit doar cu reparaţii. Tata a găsit un sudor care ne-a asigurat că va fi mult mai sigură decât înainte. De parcă mă mai lăsa cineva s-o încerc …
Am revenit acasă şi pentru o perioadă am stat departe de două roţi. Până ispita, o prietenă blondă şi neliniştită, a descoperit un povârniş, pe care cei mai cei băieţi dintre vecini se întreceau, pe biciclete. Bunică-mea m-a asigurat că nu mai aveam bicicletă. Prietena mea mi-a împrumutat atunci semicursiera fratelui ei.
M-am întors acasă fără protecţie celulară pe coate şi pe genunchi. Surprinzător, bicicleta era în stare perfectă. Învăţasem să am grijă de fiare. Bunică-mea m-a trimis să-mi termin vacanţa la un nepot din umbra Ceahlăului, erau mai sigure drumeţiile pe munte. Ce-am găsit acolo? Un Pegas de toată frumuseţea! M-am purtat, cu bicicleta, ca o adevărată domnişoară. Zeul Pegaşilor era însă încă supărat pe mine. La o curbă, fără să fi dat vreun semn de oboseală, bicicleta s-a împărţit în două, chiar sub mine. Şi mă abţinusem la maximum să fac sărituri peste gardul viu! Alte reparaţii, alte reproşuri, altă ruşine … Am promis să nu mă mai ating de biciclete.
Când am reuşit la facultate, i-am cerut tatei bani de motocicletă (singur se oferise să mă cadorisească în caz de victorie). Învăţasem de capul meu, fără ore suplimentare şi meditaţii, ca să poată el pune deoparte. Mi-a cumpărat nişte hăinuţe de la Apaca. Cine ştia să citească în anii lui Ceauşescu, ştie că acolo se făceau cele mai frumoase haine pentru export. Poporul umbla cu culori şi croială de inspiraţie nord-coreeană, cu excepţia celor care aveau rude în fabricile de confecţii pentru americani, de unde se mai arunca câte ceva şi peste gard.
S-a întâmplat (norocoasa de mine!) să-mi dea întâlnire un băiat care avea propria lui motocicletă. Tot la 18 ani … Când a venit să mă ia de acasă, tata l-a văzut primul, de la balcon. A coborât în grabă, nu ştiu ce i-a spus, dar n-am mai schimbat cu el mai mult de 5 fraze în toată viaţa mea. Am plâns. Tata m-a mângâiat pe creştet, aveam să supravieţuiesc, dar nu pe motocicletă.
De la cărţi nu mi s-a întâmplat decât să adorm.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s