agent de pază

Image result for frozen drops on tree (google search)

Primăvara nu mai voia să vină. Iarna îmi ajunsese până la bărbie, ochii erau două lacuri îngheţate. Azi îmi dau seama că nu mai aveam nevoie de primăvară, dar timpul terfeleşte toate dorinţele, mor împotrivirile.
În faţa casei câţiva irişi şi-au stins violetul. O zambilă albastră nu a ascultat previziunile meteo. Nu mai avea răsuflare să se acopere, îngheţase în verdele prea strâmt. Am încercat s-o feresc, dar vântul a dat din cap, era prea târziu. Sunt sclava lui prea târziu, mereu mă rătăcesc pe drumuri închise până când timpul îşi ia catrafusele şi pleacă. Alţii, înaintea mea, l-au dat în vileag că nu mai are răbdare. Nu am învăţat nimic din epuizarea clepsidrei, dar tăcerea ei, vicleană, a găsit drumul înapoi, ocolind, inventând roata.
Eram tristă că nu mai venea primăvara. A sunat pe linia privată. Voia să-l văd. Am crezut că era supărat. Era altfel. Aş fi alergat, dar, de sub zăpezi, nişte rădăcini de copac îmi ţineau tălpile pe loc. Ca de obicei, eu eram cea care nu ştia unde e, unde visa să fie. Găsea mereu idei, era nebun, oamenii buni şi frumoşi dăduseră deja de veste că se puseseră la vânzare ghiocei.
– De ce nu răspunzi? Unde eşti?
– M-a pus iarna în cutie. Te întreb, îşi face insectar?
– Ce cutie? Despre ce vorbeşti?
– Îţi pun nişte imagini … uite!
Era gol şi râdea în hohote, sărind pe nişte mese lungi, metalice. Era fericit, habar nu aveam de ce, fericirea nu e transmisibilă, doar imitabilă. Râdea şi făcea tot felul de scamatorii. Când m-am uitat după el, timpul dispăruse. Am bătut în ecranul telefonului, îi făceam semne să iasă, nu era de râs, era o puşcărie! Băteam din ce în ce mai disperată în pojghiţa de sticlă, refuza să se spargă. Atunci am văzut frigiderele şi, deşi se milostiviseră să ţină uşile închise, frigul venea de peste tot. Iar el râdea şi sărea peste mese, gol puşcă, fericit pe inima goală. Nu era o puşcărie, era ultima puşcărie …
Îi strigam să plece de acolo. Lacrimile curgeau grele, pe palme, până sub tălpi. Cine chemase spectacolul ăsta jalnic de primăvară?
Atunci am înţeles de ce ţinuse primăvara pe loc, timpul se dăduse, simţitor, un pas înapoi, mai aveam nevoie de puţină iarnă.
Zăpada pleca. Am scăpat telefonul din mână.
„Cel mai frumos abonat nu mai răspunde la acest număr

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s