Toţi ai lui, dar nu pentru El

Image result for God watching people(Image from https://livingtheamericanscream.com)

Dumnezeu e obligat să joace la cacealma. Nu cred că a întrevăzut, în ansamblu, dezastrul Creaţiei, dar bunul simţ, demn de orice perfecţiune, l-a determinat, atemporal, să se protejeze. Dumnezeu nu e om, nu arată ca noi. Ne-a făcut după chipul şi asemănarea Lui? Da? Serios? Şi unde anume s-a văzut? Aaaa, şi-a imaginat că s-a văzut! Sau poate există fiinţe ale minţii, sufletul inimii trebuieşte doar pe Pământ, creierul îşi răsuflă memoriile la sfârşit, ortul popii e contravaloarea a câţiva Joule-i. Dumnezeu e Întunericul. Nu Lumina. El a făcut Lumină. Probabil şi lor, sorilor, le-a spus la fel, că-s făcuţi după chipul şi asemănarea Lui. Focul, Lumina sunt mărginite de propriile flăcări, doar Întunericul e infinit. Universul, Dumnezeul e infinit. Cine ar putea îngenunchia infinitul? O să vă grăbiţi să răspundeţi că nimeni şi nimic … Vă înşelaţi, Singurătatea e cea care poate îngenunchia Nemurirea. Eternul.
Dumnezeu era singur. Cumplit de singur, perfect de singur. Putea face orice, dar ca orice alt vrăjitor, nu putea face nimic pentru El Însuşi. De aici şi recomandările, împărtăşite, de a face ceva pentru alţii. Dumnezeu nu-şi poate scrie propria poveste fără a inventa puţin, revelarea, egoismul l-ar face să-şi piardă din puteri. Perfecţiunea lui e liniară şi atât de plictisitoare încât a inventat poveşti despre iad, despre rai, porunci, frisoane, ca să-şi anime un pic Creaţia, altfel ar fi sfârşit şi mai plictisit. Şi pentru că Dumnezeu nu poate avea viaţă, întâmplare, fiind unicul, singurul de fel, trăieşte câte un pic din poveştile noastre, din poveştile pe care le-a început, din care a aruncat doar un motto şi puţină introducere, iar apoi ne-a împins de la spate, să-i bucurăm ochii cu puţină intrigă, să-l ameţim în vertijul cuprinsului şi să amânăm astfel sfârşitul, care are totuşi valoare pentru el. Pentru noi e o dramă, pentru el o bucurie, senzaţia aceea de extaz cerebral de după terminarea unei cărţi. Nu toate cărţile ne plac, dar toate lasă în urmă o senzaţie, o trăire. Raiul e pe Pământ. Durerea, boala, bucuria, orgasmul, chiar şi ura, iubirea ne sunt date doar nouă, el nu poate trăi aşa ceva, el priveşte, prin noi, e captivat. Mulţi se întreabă de ce mor oameni tineri, oameni buni, de ce sunt loviţi de boli grele copiii, mamele, de ce nu opreşte nenorocirile, de ce jubilează în catastrofe? Pentru că sunt trăiri, ce Lui îi sunt refuzate, El nu le ştie gustul, mirosul, ar vrea, dar singura lui opţiune e să observe ce simţim noi. Viaţa e rai, e iad, e unica Fericire. Dincolo e plictisul, aplatizarea, eternitatea. Nu ştiu dacă sufletele păstrează dorul de ce-a fost, nu purtat ca un chin, ci ca pe un gablonţ, dar El nici măcar această şansă nu o are. El e Întuneric, Nesfârşit, Etern şi Singur. Habar nu avem noi ce înseamnă singur …

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s