Tută, c’mon!

Image result for funny mummy (Picture from lovethispic.com)

Cei mai mulţi nu fac nicio deosebire. Mie mi-e frică de moarte. Când i-a bătut la geam, bunicul a dus-o departe de casă, să n-o văd. După ce a plecat cu ea, nu mai era el. Nu pentru mine. De trupul acela, la fel de frumos, îmi era frică, de parcă neîntâmplarea mi se prindea de degete. I-am căutat sufletul, până l-am găsit. Cu viaţa mă înţelegeam destul de bine. O perioadă am crescut, fără să mă mai gândesc. Cam pe la vârsta buletinului am fost într-o tabără, la Poiana Pinului, în Buzău. Aerul curat ne punea pe drumuri. Într-una din zile am ajuns la o biserică veche, uitată de Dumnezeu. În curtea ce se ţinea scai de ea, primprejur, erau tot felul de morminte, vechi de câteva vieţi, şi încă ceva … Cavourile aristocratice erau deschise. Înăuntru până şi păturile de piatră fuseseră vandalizate, moartea lăsase, ca o momeală, în urmă, oase şi miros stătut. Lipsa de respect, de neînţelegere a demnităţii umane, pentru ei înşişi, a idioţilor humanoizi, e delirantă. La vremea telefoanelor mobile, dacă ar mai fi rămas ceva pe-acolo, şi-ar fi făcut poze cu ciolanele, la urechi, pe capul altora, pe post de microfoane, deşi proprietarii de drept li le-ar fi îndesat, bucuroşi, în fund.
Copiii cu care mă jucam m-au închis într-unul din buncăre şi s-au aşezat pe uşa metalică. Frica urcase până peste cap. Am căutat ceva de care să mă fi agăţat. Am găsit Nimic, nişte suflete. Am început să croiesc poveşti din ce fuseseră, din ce voiam să fi fost, să-mi pot acoperi ochii. Pentru că nu am ţipat, copiii s-au plictisit şi au plecat. Niciodată soarele nu mi s-a părut mai alb, lumina mai lichidă!
Apoi sfârşiturile au devenit o obişnuinţă. Mă maturizam.
M-am îndrăgostit, am fost înşelată, am iertat, un pic, am suferit, mai mult. Când am crezut că avea de gând să plece, definitiv, ne-a făcut cadou o vacanţă egipteană, la Piramide. Divorţurile sunt atât de simple, de ce ne încrâncenăm să le amestecăm cu suferinţa celuilalt? Într-o vizită târzie, pe când îngrijitorii închideau în debarale orele de vizită, m-a blocat într-una din cămăruţe. Lumina era slabă. Blestemul faraonilor era ca o felie de pâine mucegăită, răutatea vocilor otravă.
Ce e întunericul? Un nepalpabil, o alienare a inteligenţei, dar niciodată o dictatură a prostiei. Nopţile mele aveau întotdeauna o lumină, nu puteam dormi fără ea. Dar viaţa găseşte întotdeauna o firidă, un mijloc de a frauda plata taxelor. Poate de aceea moartea se întoarce, să se răzbune, şi atunci ia din cei tineri.
Locul nisipea pe o mare de gândaci. Lunguieţi, ca nişte castraveţi pe patru picioare, adulmecau aerul cu nesaţ. Genul de figuranţi din toate filmele cu mumii. Nu-mi aduceam deloc aminte cum se descurcaseră supereroii din filme, dar nici nu aveam de gând să mă apuc să-i mănânc, dacă aia era soluţia. Ca să uiţi de prezent, e musai să priveşti într-o direcţie diametral opusă. Am lăsat căldura să-şi plimbe umezeala pe frunte şi pe la subsuori şi m-am stârnit să-mi aduc mai aproape Crăciunul. Cu frig, cu zăpadă, urmând sfatul medicului: ‘când îţi creşte tensiunea, gândeşte-te că vizitezi Elveţia: munţi, alb, senin!’. Eu nu am fost niciodată în Elveţia, dar urcasem pe Rarău, unde odată am întâlnit un şarpe, iar altădată o ursoaică cu pui. Nu o să-mi scadă niciodată tensiunea! De-aia începusem să mă gândesc la Crăciun. La brad, la încercările naive, de împodobit, ale copilăriei. Americanii fac lănţişoare din popcorn, la noi e fel de mâncare. Încă de la grădiniţă am învăţat să facem lanţuri din hârtie colorată. Nişte încercări amuzante de infinit. Nici nu ştiu când am pus mâna pe gândaci şi am început să înfig capătul unuia în capul altuia. Am început să-i aranjez între ei, până când, abuzând de telepatie, au dat de ştire celor de-afară că nu era plăcut la mine în vizită. Dante avusese dreptate. Nu se poate să nu fi existat un Dante şi în lumea gândacilor! Făcusem din ei o horă, un cerc perfect, orgasmic şi sexual. Gândacii îşi meritau extazul unii altora. Din pragul acelei zile am apreciat cum se cuvine cuvântul meu şi singurătatea. Uşile eului meu au fost blocate, iar paşapoarte emit destul de rar. Sufletele sunt altceva. Cu ele mă înţeleg, prin semne, în limbajul aceleiaşi singurătăţi.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s