Lumină întoarsă pe dos

Image result for funny shadow(Image from aintviral.com)

Când diavolii prind curaj şi-şi părăsesc afacerile subterane, venind să-şi continue negoţul în lume, Dumnezeu e nevoit să-şi trimită favoriţii la război. Îngerii sunt lăsaţi fără aripi şi-n loc de arme li se pune la încheietură o inimă. Bătăliile sunt acerbe, îngerii sunt obligaţi să-şi organizeze propriul spital de front, unde antibioticele bunătăţii sunt lăsate să lupte cu rănile mortale. Sunt angajate, neremunerat, surori de cruci însângerate.

Alma era una dintre ele. O căuta graiul umbrelor. Umbrele sunt cele care presimt moartea, ţin de acelaşi neam, doar că sunt blestemate să tragă bănuţi din lumină, ele vor plăti ortul popii, din ce-au adunat. Umbrele nu flămânzesc, nu-s însetate, dar tremură de frig, hohotesc când sunt supărate. Sunt la fel de uşor de rănit, dar nu vor părăsi de bunăvoie trupul, decât atunci când, disperate, vor căuta ajutor.
Alma răsfirase pe palmă nişte mătănii, numărând, cu fiecare rugăciune, paşii până la somn. Se trezi zgâlţâită şi se trase mai aproape de candela lunii. O umbră! Umbrele sunt mute, graiul lor, de întuneric, e de neauzit pe lume. Doar gândul, deşi numai unele îl înţeleg, parcă l-ar distinge dintre toate şoaptele.
Umbrele desenează, ca în jocul de mimă al copilăriei, umbrele îşi dansează şi îşi desenează povestea. Umbra aceea se aruncă în braţele Almei, aproape s-o doboare, umbra aceea era rănită mortal. Speriată, Alma s-a dat deoparte, lipindu-se de pereţii chiliei. Umbra s-a prelins la pământ, trasă în întuneric. Alma a început să ţipe, dar nu avea pe buze niciun nume, sunetele ieşeau confuze, poticnindu-se de aer. S-a întremat şi i-a plecat pe urme. Atunci a început calvarul de a găsi un trup pentru care nu avea niciun chip. Lumea era plină de suferinţă, luptele se înteţiseră. Din când în când Alma se oprea, cu speranţă, dar niciun trup nu părea să se potrivească umbrei, niciun suflet nu agoniza la fel. La un moment dat a ajuns pe o uliţă lăsată în colb. În mijloc o mulţime de femei boceau a ploaie. De o parte şi de alta era câte o casă, cu uşile larg deschise. În fiecare casă zăcea câte un om fără umbră. Alma a stat cu de-a rândul la căpătâiul bolnavilor. Unul ascunsese, adânc, durerea. Alma l-a crezut pe cuvânt şi a ales să lase din umbra ei celuilalt. Dar omul s-a căţărat pe colţul ei de umbră şi a izgonit-o, arătând-o cu degetul, spre a fi bătută cu pietre. Când a ajuns la căpătâiul celuilalt, Alma era ea însăşi rănită. Umbra ei nu mai putea ţine pe braţe încă un trup bolnav. Abia când întunericul l-a înghiţit, a apărut şi umbra. De nicăieri. De parcă ar fi stat ascunsă sub pleoape. Şi-a arătat pentru ultima clipă chipul.
Despre Alma se spune că a înnebunit. Toţi oamenii buni înnebunesc de la un moment, dat. Egoismul ne menţine umbra sănătoasă, neciuntită, în putere. Cei mai mulţi clipesc când trec pe lângă o umbră care cere ajutor.

Anunțuri

Un gând despre “Lumină întoarsă pe dos

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s