Fără glume cu legume

Related image(Flickr.com)

Sile Vărzaru era expert în ale grădinii. Vindea la piaţă: morcovi, păstârnac, ardei gras, ardei iute, castraveţi, roşii, verdeaţă, murături, chiar şi vinete, când nu-i dădea peste ochi primăvara. El avea nevoie tot timpul de vreme bună. Numai el ştia câte acatiste plătise la biserică, ba să plouă, ba să nu plouă. Şi nevasta îl lăsase, nu pentru că ar fi putut prezice ploaia după criza de reumatism, ci pentru că atunci când alţii numărau bani, Sile se aşeza la uşă, pregătit cu folii de plastic, în caz că bătea cu gheaţă.
Într-una din zile, pe când căzuse un pic pe gânduri, după un pahar de ţuică cu care îl îmbiase sticla de ţinea inventarul pe sub masă, o zână, în căutare de leuştean pentru borş, l-a sfătuit să-şi deschidă un aprozar. În fapt una bună, Coca, o fostă colegă de liceu alimentar, care se măritase cu viceprimarul şi acum consilia pe probleme de agricultură. Primăria inaugurase de câteva luni bune o stradă a negoţului sănătos, cu magazine alimentare de o parte şi de alta, încurajând producătorii autohtoni. Auzise şi el, dar fusese convins era o şmecherie la mijloc. Ai lui toţi vânduseră la tarabă, ca să ai magazin trebuia să fi fost atent la orele de aritmetică. Coca îi recomandă o nepoată, pentru partea de contabilitate şi promise să-l ajute cu formalităţile. Pe stradă se mutaseră deja o cramă, o lăptăreasă, cu un raion modern de brânzeturi, o măcelăreasă, un maestru cofetar, un brutar, doi pescari, un vânător şi o cucoană expertă în compoturi şi dulceţuri.
La inaugurarea aprozarului au venit cu toţii, care cu ce putuse, ca să-i dea încredere. Afacerea a început cu dreptul, deşi se temuse că vechii clienţi nu-l vor urma, se trezise că numărul acestora se triplase. Şi încă se mai ducea vestea. După câteva luni angajă două vânzătoare şi încă un grădinar. Prins de afacere şi de norocul care-i căzuse pe cap, se rupsese un pic de-ale lumii, ignorând partea aceea intimă a vieţii, simţitoare. Stând într-o dimineaţă, la o vorbă, cu crâşmarul şi cu brutarul, la o masă răsărită odată cu soarele în faţa cramei, ascunşi sub o umbrelă ce păzea jumătate din trotuar, îndrăzni să se plângă un pic de singurătate. Nu că ar fi vrut să se însoare, Doamne fereşte, acum avea bani şi le purta de grijă, se ştie că femeile cheltuiesc fără căpătâi, voia şi el pe cineva, aşa, de-o ieşire la restaurant, de-o cafeluţă. Brutarul şi crâşmarul au schimbat o privire, după care l-au bătut prieteneşte pe umăr, ştiau exact de cine avea nevoie. Sanda, măcelăreasa. Bărbatul îi fugise de-acasă, după ce o văzuse cum mânuia toporişca. Lovită de un sentiment adânc, de neadaptare, şi de fantasme nocturne, se culca cu toată lumea, ba se şi lăuda cu aventurile ei de femeie uşoară, doar ca să le facă în ciudă celor ce o bârfeau că mai câştigase ceva în greutate. Şi nici nu era de mirare la câtă carne îngurgita, nu arunca decât oasele la câini, carnea, când aproape să se treacă de prospeţime, o dădea pe maşină şi-şi umplea gura de chiftele. Era gospodină femeia, cine mânca la ea o dată trecea zilnic pe la prăvălie, în speranţa de a mai fi invitat o dată. Atât de tare o lăudară crâşmarul şi brutarul încât Sile nu mai pierdu timpul şi, după o serie de amabilităţi şi o legătură de mărar, o invită la film. Sanda acceptă numaidecât, dar în loc să-i cheltuie banii la restaurant îi propuse să aducă doar vin, pentru cina pregătită de ea: rasol de vită cu sos de hrean şi smântănă. Sile adăugă de la el un buchet de flori şi o cutie cu bomboane de ciocolată, într-atât saliva. Întâlnirea a decurs excepţional, Sanda s-a lăsat ţinută de mână, ciupită de coaste, i-a sărit însă muştarul când l-a prins cu mâna pe sub fustă. Tocmai ce servise desertul ei preferat: tort cu blat de nucă. Îl încinseseră picioarele ei zdravene, care abia de-şi găseau loc sub croiul sever. Sanda voia, dar voia cu verighetă. Sile îi râse în nas, de parcă îl găsise de prost, după ce se culcase cu toată strada, şi încă de mai multe ori. Atât de tare l-a bătut măcelăreasa că a trebuit spitalizat şi chiar şi acolo l-a ţinut de mână, să nu se scape pe el, aşa după cum lămurise pe toată lumea că-l scăpase pe scări. Crâşmarul, brutarul, vânătorul şi cei doi pescari îl minţiseră cu neruşinare, de ciudă că făcea bani şi-n lunile de post bisericesc, ba livra şi pe la bucătării de restaurante. Sile i-a dat în judecată pentru instigare la fapte cu consecinţe de traumă sufletească. Chiar şi după ce i se vindecaseră vânătăile, refuzase să mai dea ochii cu Sanda, care se întorsese la magazin dar încă aştepta o verighetă. El prefera să trăiască cu supă de legume pentru câte zile o mai avea. A răsuflat uşurat când măcelăreasa s-a asociat cu nişte cetăţeni proprietari de stână. I-a trimis şi lui nişte cotlete de miel, semn că-l iertase. I-a iertat şi el, la rându-i, pe ceilalţi negustori, dar numai după ce a răspândit zvonuri că nu vindeau proaspăt, iar vinul era îndoit cu apă.
Nu l-a mai văzut nimeni niciodată cu vreo femeie, deşi trăia cu una dintre vânzătoare, dar o pusese să jure la biserică că nu scoate o vorbă, în schimbul unei părţi din avere, la moartea lui. Pentru că nu i-a lăsat tot, femeia l-a vorbit că ar fi fost homosexual. Sanda, măcelăreasa, a dat carnea la jumătate de preţ două zile, că nu se mai putea opri din râs.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s