Tată de pramatii

Image result for funny pollution(image from www.masterfile.com)

Muntele, oceanul, aerul aşteptau în anticamera lui Dumnezeu. De data aceasta nu mai era vorba de câteva geamuri sparte, copiii dumnealui vandalizau, fără nicio grijă pentru consecinţe, Pământul. La ora copilăriei mai închiseseră şi ei ochii, dar acum intenţionau să dea Tatăl în judecată. Şcoala de corecţie a lui Noe nu perpetuase nicio învăţătură de bun simţ. Dumnezeu îşi alintase peste măsură odraslele.
Muntelui îi retezaseră copacii, fără a pune măcar o tufă în loc. Omorâseră sălbăticiunile pentru a-şi umple pereţii cu grozăvenia lor, nu burţile, de foame. Mutaseră piatra fără să le pese că-i atârnau claviculele pe coaste. Le făcuse loc pentru trenuri, pentru drumuri, dar oamenii luau mereu mai mult decât li se cuvenea şi nu dăruiau nimic la schimb.
Oceanului îi otrăviseră cetăţenii, în mod repetat, alienând şi dintre păsări. Îşi mutaseră gunoiul sub faldurile lui largi şi îşi pierduse speranţa de când tot aştepta o generaţie de gospodine. Se revoltase de multe ori, dar deşi lua vieţi cu de-a sila, oamenilor nu părea să le pese.
Aerul fusese la rândul lui împroşcat, pângărit, otrăvit. Îl ameninţase pe Dumnezeu cu sufocarea, dacă nu lua măsuri, dar acesta îi prescrise nişte medicamente, neluându-şi privirea îngăduitoare de pe copii. Un joc de-a Tata, Mama Natură fiind obligată să se sacrifice, nu era asta o treabă de mamă?
Dumnezeu le-a ascultat plângerile şi le-a mai cerut puţină răbdare, copiii nu se maturizaseră încă, poate dacă îi mai îngăduiau până îşi găseau un serviciu …
Dar Muntele, Oceanul şi Aerul erau sătui de promisiuni, nu aveau de gând să se mulţumească, ca altădată, cu despăgubiri materiale, îl dăduseră în judecată pentru ca odraslele să fie aruncate în stabilimente cu restricţii, pentru reeducare. Să fie eliberate doar la trecerea testelor de empatie. Dumnezeu ştia că aveau dreptate, că uniţi i-ar fi putut ucide copiii, că nu căutau decât dreptate şi respect, dar copiii lui erau, prin Creaţie, dumnezei, aveau să sfârşească singuri, fără nimic. Creau la rândul lor viaţă, dar distrugeau leagănele.
Aşa se întâmplă când le dai copiilor totul de-a gata, poate dacă i-ar muta pe Saturn, ar realiza ce greu e să porneşti de la zero. Timpul îl privea de peste umăr, gânditor.
Dumnezeu, un pic mai bătrân, se gândise şi la orfelinate.
Pentru o vreme niciunul nu avea să mai răspundă la telefon

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s