Din vina cărţilor

Image result for vintage men shaking hands(Image from www.masterfile.com)

De pe plaja aceea de simţăminte trecuse prin mult prea multe. Răsfirate pe palmă, ca soarele încolăcit pe nisip, obraznice, după ce înghiţiseră bucăţi de curcubeu, ca zdrenţele uitate de scoici. Dar până atunci, în ciuda greutăţilor pe care i le aruncase viaţa la picioare, nu se apropiase de minciună. Venise aici, la malul mării, să se mai vadă pentru o ultimă dată, neîntinată. Minciuna te îmboldeşte să îmbraci haine murdare, îngreunate. Oricâtă sărăcie au avut de îndurat, mama ducea toate cârpele la râu, ce puneau pe trup trebuia să fie musai curat, ca mersul la biserică. Lumea nu a fost dată pregătirii morţii, aşa după cum insinua biserica, ce rost ar fi avut ca Dumnezeu să-i arunce pe Pământ doar pentru a-i grăbi, murdăriţi, înapoi? Lumea a fost dată Vieţii, Omului, Dumnezeu avea să se amestece doar într-un fel de analiză, cu tragere de învăţăminte, la întoarcerea acasă. Dar Ana îl ştia de blând, nu o speria gândul la nemurire, până şi popa putrezea laolaltă cu mireanul. Despre Sfinţi ea nu vorbea, şi mai ales nu acum când vorba nu se mai arăta curată. Îşi duse genunchii la gură şi-şi lăsă privirea pe coama valurilor, să se ducă în larg, să se vândă adâncurilor, să se întoarcă cu tainiţe, să-i strângă de pe drumuri secretul. Briza o trase uşor de păr. Era timpul.
O singură dată îmbrăcase haină de pe pielea altcuiva. Pe atunci o ajuta la rufe pe Ioana, mama dascălului din sat şi, îndrăgostită de sprâncenele lui fine, furase din coş o cămaşă de corp. O îmbrăca noaptea, pe furiş, când tânjea să-i simtă mirosul, un amestec de miresme de bâlci şi tămâie. Când a aflat că a cerut mâna fetei boierului a sfâşiat-o în bucăţi şi a îngropat-o în grădină. La frumuseţe te gândeşti doar când ai bani, atunci ai şi timp să cauţi motive.
Acum avea să îmbrace iar pielea altcuiva. Şi ea, şi maică-sa strânseseră bani să poată merge la şcoală. Pentru o fată săracă, dacă voia să-şi păstreze independenţa, nu era altă cale. Maică-sa trimisese tot ce avuseseră Învăţătorului, departe, aproape de celălalt capăt de ţară. Taică-său, înainte de a pieri în război, adusese acasă o carte, din cele respinse pentru prea multe greşeli. Era una din multele iscălite cu numele Învăţătorului.Taică-său lucrase la o tipografie şi plecase să moară cu întuneric impregnat deja pe degete şi miros dulce de carte, Dumnezeu avea să-l recunoască uşor.
După ce a cheltuit şi ultimele economii, pe tren, Ana a intrat în simbria disperării. Când în sfârşit a ajuns la casa Învăţătorului, a fost întâmpinată cu cârpă neagră, legată de grindă. Bătrânul îşi luase singur viaţa şi nimeni nu ştia de ce. Cum putea ea să se întoarcă acasă, fără nimic de pus pe suflet? Începuse să i se facă frică că şi maică-sa ar fi putut sfârşi la fel. A şters cu tivul basmalei un colţ de geam şi, cu mâna la ochi, a aruncat o privire înăuntru. Rafturi întregi de cărţi, cărţi pe masă, pe jos, pe scaune şi toate parcă o chemau, parcă o strigau pe nume. Un vuiet, mai rău decât urletul mării, îi năvăli în ureche şi, fără să mai lupte, lăsă lacrimile să părăsească porturile. Hotărârea avea s-o ia la malul apei.
Întoarsă, până şi inima i se uscase, sărată, a bătut solemn la uşă. I-a deschis o bătrână în haine cernite, strângând repetat, în mână, o batistă. Fără să-i dea timp s-o măsoare din ochi, Ana s-a recomandat ca fiind fiica Învăţătorului, venită de departe să-şi cunoască tatăl, la cererea expresă a acestuia. Întâi şi-ntâi bătrâna a înmărmurit, apoi a început să zâmbească şi până la urmă a sfârşit în hohote, strângând-o în braţe. Era sora Învăţătorului. Dintotdeauna bănuise că frate-său îi ascunsese ceva, îşi pleca mereu privirea, în câte-o carte, apoi o fugărea înspre geam, enigmatic, de parcă aştepta pe cineva. Îl întrebase de multe ori, dar obţinuse numai promisiuni că într-o zi avea să o lămurească.
Ana s-a trezit numaidecât stăpână peste toate cărţile acelea minunate, în grija bătrânei, răsfăţată şi lăudată. Se ataşase şi ea de candoarea bătrînei, deşi ştia că într-o zi adevărul ei o va răni de moarte. Învăţa, fără odihnă, mama îi spusese că minciuna avea picioare scurte, nu avea timp de pierdut. Timpul, poate înduplecat de Dumnezeu, hotărâse însă să nu se amestece. După un an i-a ajuns veste din sat cum că maică-sa se dusese să-şi întâlnească bărbatul. O răpusese dorul, scrisorile nu ştiu a strânge în braţe. Apoi s-a dus şi bătrâna, sora Învăţătorului, lăsând-o bogată, în avuţii lumeşti, dar cu taină grea în suflet. Se înscrisese între timp la Universitate şi de acolo s-a întors profesoară, admisă la liceul de unde începuse şi Învăţătorul. Directorul, emoţionat, a însoţit-o într-o incursiune prin amintirile anilor de învăţământ, chiar de la inaugurare. S-a oprit la o fotografie din care zâmbea cuminte Învăţătorul, strângând mâna unui alt bărbat.
– Învăţătorul, tatăl dumneavoastră …
Ana îşi scăpă toate lacrimile în poală, pe mâinile ce se frământau în tăcere.
– Poate că v-am îndurerat, iertaţi-mă!
– Nu, nu! strigă deznădăjduită, îndepărtându-i mâinile care încercau să închidă albumul cu amintiri.
– De fapt de fotografia aceasta se leagă şi o poveste mai stranie. Poate vă mai înveselesc … Celălalt bărbat din fotografie ocupase postul înainte de întoarcerea de la studii a tatălui dumneavoastră. Pe la începutul lui august liceul a primit, prin poştă, cererea de demisie, profesorul se afla în luna de miere şi îşi găsise un post mai bine plătit în altă parte. Bunicul meu conducea pe atunci şcoala şi s-a arătat mirat, pe atunci se găseau greu posturi de profesori, mai ales la şcoli de prestigiu. Norocul a făcut ca tatăl dumneavoastră să se prezinte pentru a-şi anunţa disponibilitatea, în caz că s-ar fi ivit vreun loc, fusese repartizat la o şcoală primară, iar bunicul l-a angajat imediat. Apoi profesorul titular s-a întors din luna de miere, mirat, căci nu trimisese nicio scrisoare, nicidecum o demisie. Dar s-a bucurat că vărul lui luase postul, vezi dumneata, culmea, cei doi erau veri! A plecat din oraş şi toată lumea a crezut că povestea cu celălalt post, cel mai bine plătit, fusese cumva adevărată.
Din fotografie îi zâmbeau Învăţătorul şi tatăl ei.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s