Teamă, lamentări de rucsac (12.08.2015)

Guess Fall 2010 Campaign(Guess Fall 2010 Campaign, Pinterest)

Îl vedeam în fiecare seară. Când intram în restaurant, mă urmărea cu privirea de la masa din colţ. Îl credeam plictisit sau poate saturat în a trăi ascetic propria poveste. Simţisem şi eu uneori nevoia de a lua pe cineva cu mine, ca pe un rucsac, iar când urcuşul m-ar fi durut, în crampe, să-l abandonez, ignorând epileptica conştiinţă. Aş fi vrut să gasesc pe cineva care să mă ţină de mână, să-mi spună că are răbdare să aşteptăm împreună asfinţitul, dar sfârşeam mereu cu câte un rucsac. Când întârziam îl simţeam neliniştit. Uneori, ca să-l pedepsesc pentru că nu se silea să-mi vorbească, veneam însoţită. La început m-a privit dezgustat, apoi a părut să-mi înţeleagă jocul. Zâmbea ironic. În seara aceea îmbrăcasem un parfum nou. Îl cumpărasem cu el în gând. Non-relaţia noastră devenise un fel de căsnicie, încercam să-l impresionez când simţeam că-i fugeau ochii şi pe la alte mese. Nu avea să dureze prea mult, aveam un fel al meu de a activa, prematur, dorinţa de divorţ. Tata mă certa adesea că nu învăţam să iubesc, îi era teamă că atunci când o voi face va avea un efect letal.

Nu era genul meu, dar din prima clipă în care l-am zărit, i-am simţit gândurile în decolteu. Ca o briză. Doar că foarte fierbinte. Îmi vorbea în gând şi-l auzeam în suflet. Drumul spre infern pare gălăgios neiniţiaţilor, în persuasiune domneşte tăcerea. Mâncasem somon la grătar şi savurasem, aproape erotic, fiecare înghiţitură. Ştiam că atrăgeam din priviri, dar nu ştiu ce diavol, hotărât să absenteze la strigarea catalogului, mi se legăna pe picior. Îl enervam. Chelnerului începuse să-i tremure uşor mâna, când a lăsat băutura pe masă. Nu o comandasem. În fapt cerusem nota de plată. Sub pahar suferea, strivită, o notă cu un număr de telefon. Îl vedeam chinuindu-mi privirea, reflectat în lumina aurie a vinului. Era al lui. Şi dintr-o dată mi s-a făcut teamă. Teamă că am să scap un cuvânt nepotrivit. Teamă că nu voia să-i fiu pe plac. Teamă că va răni, teamă de răbdarea lui tenace, teamă că ştia prea mult, că văzuse prea adânc. Teama de a sta, disperarea de a fugi. Când am ridicat privirea dispăruse. Ezitarea mea îl făcuse probabil să se răzgândească sau pur şi simplu lăsase în seama mea detronarea rucsacului. Când am ieşit din restaurant, aerul rece mi-a dat fiori. M-a cuprins de umeri. O geacă de piele, nu un rucsac.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s