O poveste cu miros de dus acasă

Image result for old woman and cat reading(Pinterest)

Steluţele mici, de nu-mă-uita, se întinseseră pe toată lungimea casei, privind-o galeş, ca nişte ochi albaştri, pierduţi de pe fluturi. Două ferestre înalte, de sub arcade grele, ca nişte cearcăne, vegheau uşa amuţită, cu buzele strânse, solemnă, îmbătrânită de ploi. Proprietarul casei luase la schimb nişte libertate şi nimeni nu mai ştia nimic de el. I se pierduse urma. Casa fusese preluată de Primărie şi împărţită în mai multe apartamente. Pe partea stângă, de atriu, locuia o bătrână. O cameră înaltă, spaţioasă, cerşind lumină. Bucătăria, de un singur aragaz, şi baia fuseseră îngrămădite la spate, o muncă impusă constructorului de un arhitect care se opusese mutilării, adăugând, minimalist, pereţi care să fie uşor de pus la pământ. Poate într-o zi cineva se va îndrăgosti din nou de toată casa …
De la începutul primăverii bătrâna îşi instala scaunul-balansoar la fereastră, salutând trecătorii, citindu-i pisicii articole din ziare şi fragmente din cărţi vechi, cu pagini suferinde de hepatită. Pisica asculta pe jumătate adormită, neîndrăznind să se arate plictisită, pentru a nu-şi supăra stăpâna. Bătrâna zâmbea, îngăduitoare, gândului, mângâind prefăcătoria duioasă. Apoi se ridica şi, ducând pe târlici un pas obosit, o striga de la bucătărie, răsplătind cu delicii poftele carnivore. Se întorceau la geam, păcătuind cu andrelele şi cu gândul la trecători. Nimeni nu şi-ar fi putut imagina casa de la numărul 72 altfel.
De joia Sfintei Marii perdelele n-au mai apucat să se dea la o parte. Pe trotuare reverbera mieunatul de doliu al pisicii. Chemată, Ambulanţa a anunţat Poliţia, iar Poliţia a trimis vorbă Primăriei. Vineri, înainte de închiderea zilei de lucru, Banca a trimis un CEC Primăriei, pentru înmormântare şi o scrisoare oficială în care se specifica că locuinţa era asigurată pentru cel puţin încă doi ani, chiria plătită prin virament, alţi bani fiind alocaţi pentru angajarea unei persoane care să se ocupe de curăţenie şi de pisică, mâncare şi cheltuieli curente. Pisica nu putea fi evacuată până la trecerea celor doi ani. Dacă până atunci nu-şi găsea o altă bătrână, de care să aibă grijă, locuinţa putea fi eliberată, pisica transferată la un azil de animale sau dată spre adopţie.
Zilele treceau, dar pisica nu părea să-şi altereze perioada de doliu. Primarul însuşi, curios din fire, îşi făcuse un obicei din a trece zilnic prin faţa casei, în drum spre Primărie, deşi necesita un oarece ocol. Nu era decât o pisică obişnuită, dar a dracului de norocoasă! Nici despre bătrână nu se ştiuse că ar fi deţinut o sumă atât de importantă de bani. Ba angajase şi un avocat, care să se ocupe de toate problemele. Secretul bancar nu-i permitea să afle toate amănuntele, deşi încercase, dar nefiind un caz de spălare de bani sau de afaceri ilicite fusese refuzat.
Aproape de împlinirea termenului de doi ani, pisica dispăru de acasă. Femeia care se ocupa de curăţenie a fost cea care a alertat, plângând, Poliţia. Până la lăsarea serii s-a mobilizat tot oraşul. Au găsit-o într-unul din parcuri, în poala unei bătrâne, pe care o mieuna fără niciun rezultat. Femeia nu-şi aducea aminte cine era şi nici cum ajunsese acolo. Au fost luate de acolo şi duse acasă. De a doua zi femeii i se asigură şi asistenţă medicală. Nimeni nu ştia dacă se mai găsiseră nişte bani sau era vorba de voluntariat. Oraşul era unul din acela neînsemnat, bun la suflet. Nu existau cerşetori şi nici oameni cu adevărat săraci. Istoria tristă, dureroasă, lăsase urme, vizibile chiar şi de pe sub vălul plin de optimism al viitorului. Existau singurătăţi, dar erau impuse şi senine. În rest samaritenii se ocupau de aproape orice. Bătrâna se potrivea oraşului şi bineînţeles pisicii. Viaţa o luă din loc, uitând de piatra de care se împiedicase.
Era într-o vineri, se făcuse târziu. Toţi angajaţii Primăriei stăteau cu ochii aţintiţi pe ceas. De obicei primarul era cel care pleca primul acasă, după care începea exodul vesel, gălăgios. Dar nu şi în această zi de vineri. Tensiunea electrizase aerul. Nemaiputându-se stăpâni secretara intră în birou, fără să mai bată la uşă.
– Sunteţi bine, domnule primar?
– Da, da, Janet, sunt bine, bâgui bărbatul, privind fix, dincolo de fereastră. Pentru o vreme se lăsă tăcerea. Calină. Apoi bărbatul se întoarse brusc, ţintuind-o cu privirea:
– Deşi nu înţeleg … nici în ruptul capului nu înţeleg, de unde a ştiut pisica că trebuie să găsească o altă babă, pentru a păstra locuinţa? Şi cine a adus baba?

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s