Ş-un câne … (20.04.2915)

Related image(Pinterest)

– Niculai, n-ai văzut pi dracu’ şel nic? Pi undi umblă închieliţata, nu ştiu! Mă omoară cu zâli …
– Sî giuca printri păpuşoi, în grădină.
– Lilianăăă! Liliană, ghiavole, ieşi din păpuşoi şî treci la masă! Nu răspundi niminea, bre, mă duc s-o caut.
Bunicul şi bunica au dat iama în păpuşoi, proliferând ocări, cari mai di cari mai neauzâti. Cum naiba sî li aud, dacă io eram, ptiu, era sî zâc la dracu-n praznic, ci numa’ în grădină la ţaţa Lina, cu rochiţa agăţată de-o harţape ş-un câne di pripas mă linge pi chicioare … şî asta numa’ după ci sî chişasî pi harbujii babei. Îi drept că ţaţa Lina ave numa’ doi harbuji în anu’ cela, da’ erau zdraveni şî aproapi cî ninorocisără potaia, când o luat-o la vali, după el. La început l-am fugărit, cî era plin de purici, da’ di ci ţâpam mai tari, di-aia ni se freca mai abitir printri chicioari. I-am şî zâs: ‘măi câni, eşti câni sau mâţuc? Ci tot ti freci di şoseti, mă umpli di purici şî ari sî ni altoiasca pi amândoi bunica!’ . El nu zâce ninica, nu pricepe ci vorghem. Am zâs şî vreo doi di ‘ham-ham’, da’ în loc sî mârâie, s-o culcat cu capul pî fundiţa di pi papuc. Era un câni din aceala ca a lu’ ţaţa Frăsânica, îi zicei ‘şo pi el’, adică pi hoţ, şî el sî duce înapoi în cuşcă, sî sî culci. M-apucasă şî foamea, da’ lângă mină nu era dicât o tufă cu chipăruşi, şî aciia năcăjâţi şî iuţi ca dracu’! La o vreme am ţâpat la ţaţa Lina, da’ era surdă, n-auză dâcât poştaşu’, când vinea cu pensia. Am mai stat io ce-am mai stat, ş-am început iar sî urlu, ca din gură dî şărchi. Cânili nici macar n-o ciulit urechili, dăde din coadă ca nebunu’, di parcă avem nevoie sî-mi facă vânt. Ciudată naţie cânii iştea, sî bucură şî când nu sî pricep! Într-un târzâu am auzit-o pi bunica, cum striga di la poartă şî pi ţaţa Lina spurcând-o cî n-ave grijă di mini.
– Fată hăi, la ci ţ-ai pus fustili în cap? Şî cu cânili ista ci-i?
– Nu ştiu, bunică, l-am găsât în păpuşoi, da’ o fugit di mini. M-am luat după el, sî văd dacă are mamă, şî iaca, m-am priponit la Lina în gard! Ni-o ramas o bucată di fusta printri harţapeli … Dacă avem pantaloni scurţi, nu mai stătem acuma aninată, ca o proastă, di gard!
– Io ti caut ca nebuna şî tu umbli după câni! Apăi când oi puni mâna pi-o nuie, atunci să vezi comedie! Ai sî vezi numa cai cu ste în frunti! Treci acasî! s-o răstit bunica, în timp ci-mi scote fustili dintri lemnişoari. Marş! s-o zborşât deodată la câni.
Cânili o rădicat un chicior, a lehamiti, şî s-o chişăt, da’ numa’ vreo trii stropi, pi şoşonii bunică-mii. Şî numa’ ci l-o apucat di gât ş-am început sî ţâp, credem cî vroie sî-l omoari di tăt! Mi l-o proptit în braţă, mai mult în sâlă:

– Ie-ţi puricosu’ şî marş acasî! Amândoi. Amu’ sî ti vadă mămucă-ta cât ieşti di răpănoasă, c-apăi ş-ar smulgi păru’ din cap!
Baba Lina, când m-o văzut cu fustili rupti şî cânili lingându-mă pi faţă, o început a râdi, di sî zguduieu păreţii di la grajd. Păreţi nevolnici, di chirpici.
– Da’ ţâganca asta, cini-i? Îi de-a lu’ Bubulea? Doară i-am zâs sî nu mai trimită puradeii la furat găini? Cânili di la cini l-o furat?
– L-o găsât, Lină, în păpuşoi. Îmi mănâncă sufletu dracu’ ista nic. Pleacă di-acasî, nu zâci undi, mă râdi lumea din sat cî nu pot s-o ţân din frâu … Îţi spun, aiasta-i ca arjintu’ viu, amu’ îi aici, amu’ la mama dracului
– Lasă, bre, câ nu s-o cherdut. Îi fată dişteaptă, di la oraş, ştie sî citească numirili di pi casă.
– Ai găsât-o? o tunat şî bunicu’, eram ca la şedinţă! Or o găsât-o cânili?
– Ci ai, bre, Niculaie? Ţâchi di la poartă, sî ti audă tăt prostu’, intră, bre, în curti, ş-apăi oi da ş-o ghişânată!
– Dacă dai o ghişânată, mai stau. Nu ti mai holba, Nataliţă, aşa sî be şî pi la oraş, câti una înainti di masă.

Bunicul bea cu masură şî nu-şi perde niciodată cumpătu’. Baba Lina băga tăt satu’ sub masă, da’ bunică-mea sî făce cî nu ştie niminea.
– Io ieu fata şî mă duc s-o spăl, şî pi ie, şî dihania …
– Ptiu! stuchi bunica, cu obidă, şî numa’ ci o început şî cânili sî latri şî sî sară la ie, apucând-o di fusti.
– Stăi ghinişor, potaie, te-am stuchit sî nu ti deochi, am trăit sî văd şî io pi unu’ mai răpănos dicât nepoată-mea! Doi mucoşi! 
Pi drum până acasă, cânili merge ţanţos, înainti, şî noi după el. Când o lua aiurea, pi la alti porţi, îl strâgam sî vină înapoi:
– Câni! Hai la mama! Undi ti duci?
– Cum adică Câni? Ci numi îi aista?
– Câni, bunică, aşa îl cheamă, dacă-l strâg Mâţă, sî duci sî sî culci.
– Doamni, copchilă, nu ştiu ci pacati am făcut, di m-o pedepsit Dumnezău aşa di tari. Tari îmi mai ieşti dragă, cî ieşti a me, da’ mă râde satu’ di câti prostii faci, am ajuns di panaramă! Hoooo, marş, ci-i cu haita asta di câni?
Io dacă tot strâgam ‘Câni’, tăţi cânii dezlegaţi vineu în urma noastră. Ca la nuntă.

Cân’ o agiuns şî bunicu’ acasă, cânii dorneu la poartă şî Câne mânca cu mine orez cu lapte. Îl iubem pi Câni şî gata! Cum începem sî-i zâc ‘Căţăluş cu păru’ creţ undi-i raţa din coteţ?’, începe sî sî guduri şî sî deie din coadă di-i mergeu fulgii! Îi drept cî făcea mulţi purici şî mă scărchinam cât era zâua di lungă, ş-o bucată di noapti …

Într-un sat di oamini saraci şî câni dezlegaţi, Cânele meu era cel mai bogat, mă ave pi mini.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s