Interviu cu o vampă vampiromană

Related image

Ieri un reporter de la televiziunea mea personală -‘Da, nici să nu mă băgaţi în seamă!’, mi-a cerut un interviu. Am acceptat, pe proprietatea mea intelectuală pot să vorbesc despre ce vreau eu. Cuvântul ‘magic’ al frazei precedente nu este ‘orice’, care ar enerva pe oricine, ci ‘pot’.
– Vin, am spus. O să vorbesc despre Gheorghe.
– Despre Gheorghe???
– Păi despre cine ai vrea? Despre partidul aflat la putere, care şi-a trecut în CV-ul de pe Facebook, la studii: ‘Şcoala promovării de Kentane de pe Lipscani’? Despre premierul-bucătăreasă şi subordonatele încălzitoare de sosuri la plic? A fi bucătăreasă nu e o insultă, atâta vreme cât dai dracului caietul cu reţete de la partid, impus de acţionarul majoritar. Ori îi place cum găteşti, că de-aia se presupune că te-a angajat, ori îşi face singur stufatul! Chiar e nevoie de o Revoluţie a bucătăreselor şi mă aştept ca doamna Dăncilă să renunţe la discursurile de la tonetele de ţigări şi la aplauzele galelor de ignorare a Serviciilor Sociale şi a bunului simţ şi să se apuce de treabă. Nu să se transforme, peste noapte, în şef de divizie de tancuri, că numai la PSD se poate aşa ceva, ci să-i dea o lecţie de demnitate şefului de schemă, gătind şi hrănind divizia sălbatică de tancuri ale patriei, până soldaţii vor cădea laţi, ghiftuiţi şi cu misiunea îndeplinită. Acum că am epuizat subiectele zilei, putem vorbi despre Gheorghe?
– Unii vor crede că ai făcut o obsesie pentru Gheorghe, că eşti nebună …
– Bineînţeles că sunt nebună! Altfel nu aş vorbi cu mine însămi, într-un studio de televiziune mai virtual decât adevărul spus pe Facebook! Cui altcuiva să dau puterea de a mă obseda, dacă nu lui Gheorghe, el e dus şi până la ora asta a aflat deja dacă de partea cealaltă e una mai bună şi zău că despre lume vorbesc!
– Bine, bine, dar sunt şi alte personalităţi despre care am putea vorbi …
– Da, sunt. Despre unele chiar am vorbit şi de-aia am rămas numai cu o pagină personală, ‘public’ fiind un cuvânt mult prea pretenţios.
– Renunţ. Ce vrei să ne spui despre Gheorghe?
– Mi-a plăcut Gheorghe. Era un tip sictirit. Spun asta pentru ascultătorii de 13-14. Pentru ascultătorii de Midnight Killer spun că plângea pe dinăuntru, ca să nu-şi strice machiajul de pe dinafară. Urăsc să mă trezesc dis de dimineaţă, nu sunt în stare să funcţionez pe ‘devreme’, m-am născut seara, mereu am fost ‘prea târziu’. Pentru el mă trezeam de dimineaţă, în perioada când deschidea ochii pe Matinal, pe la 4. Eu nu judec omul după ce laude i se aduc, nici după cine îl înjură. Poate ar trebui să fim mai atenţi la felul în care facem dragoste. Sunt cupluri care îşi ascultă propria respiraţie, altele care fac dragoste pe blues-uri sau jazz-uit, pe gust de cafea fierbinte. Mai sunt unele care încalecă pe spiritul de frondă şi ascultă rock, pe alea le ajută şi vecinii, ţinând ritmul pe calorifere. Andrei Gheorghe avea o astfel de voce, de făcut dragoste. Puteai să-i asculţi la nesfârşit elucubraţiile, despre dragoste, despre proşti, despre partid, despre mineri. Filozofăreala aceea a lui, urmându-şi fără greş logica, dă adicţie, chiar şi acum, de pe amintirile youtubiene. Nu spun că nu ne împovăra şi cu tâmpenii, uneori, dar o făcea ca urmare a unui raţionament, nu era un simplu deschizător de gură. Puteai să-l asculţi ore întregi, fără să oboseşti, iar când i se termina emisiunea te simţeai trimis la culcare. Trup, suflet, inimă a aparţinut alor lui, familiei, prietenilor. Vocea, cuvintele, mintea aceea extraordinară, mirarea erau şi sunt ale tuturor. Gheorghe incita, mintea lui nu s-a închinat decât vieţii. Era de ajuns să-l asculţi ca să pui mâna pe telefon şi să-ţi suni fostul, căruia tot tu îi dădusei nişte papuci, şi să-l chemi înapoi. Ăsta era Gheorghe, un animator de furnici pe sub piele. Nu te lăsa să dormi.
– Vorbeşti cam mult despre Gheorghe, poate superi …
– Hai, dom’le, să nu exagerăm! Abia au trecut 40 de zile, credeai c-am să-l uit peste noapte? Şi nu am făcut decât o colivă mică, am amintit de sticla de vin şi am împărţit nişte lumină, pe fond de lumânare. Circula pe vremuri un banc despre stagiile familiei tradiţionale, din perspectiva Tăricenilor. Mai întâi e bine să-ţi legi destinul de o suedeză, că-s frumoase şi blonde. Când îţi vine mintea la cap de o unguroaică, că gulaşul e gulaş, nu merge plagiat. Dar când te fugăreşte popa să-ţi ia ortul e bine să te prinzi de-o moldoveancă, că înmormântările din zonă sunt triumfale, coliva un deliciu, iar pomenile grase.
– În loc de încheiere?
– Faceţi dragoste! Da’ botezaţi-vă copiii şi Gheorghe, nu numai Slash sau Robert Plantă. Iar dacă nu aveţi o moldoveancă pe lista de prieteni, faceţi-vă de lucru!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s