La coadă la ouă (27.04.2015)

(Foto evz.ro)

Întotdeauna m-a înfricoşat ideea de a da socoteală pentru numărul de ouă de care ai nevoie ca să treci cu bine de Paşti.  20 la colorat, 10 la cozonaci, 15 la păşti, încă 20 umplute sau frecate pentru salata de boeuf, pentru boieri şi la salata orientală. Dacă mai pofteşti şi musafiri, te lauzi cu îngheţată şi jumătate de duzină de prăjituri, poate chiar şi cu un cocktail de ouă şi nu renunţi nici la frecăţeii din ciorbă, te costă şi încă mai socoteşti! Dai în hepatită înainte de a da vina pe semnul egal.

Dacă acum se găsesc ouă şi sub găinile de plastic de la supermarket, pe vremea comunistului lăptăreasa te trecea pe listă doar cu 10, dar de la ţara! Cererea era mare şi nu făcea faţă cu un singur coteţ, iar la două erai trecut la ilicite. Aşa că în Joia Neagră babele dădeau deşteptarea cu noaptea în cap, mă hrăneau cu pâine înmuiată în cana cu lapte, îmi puneau în braţe un termos cu cafea, ele îşi puneau sub aripi scăunelele de lemn (Dumnezeu să-l odihnească pe Dominte, că înainte de a-şi da duhul a umplut mahalaua de scăunele, le făcuse pentru ţânci, care între timp se făcuseră de şcoală, şi acum le foloseau bunicii, la coada de orice fel) şi fuga-fuguţa ne aliniam în marş forţat, spre alimentară. Pentru că dimineaţa era răcoare, babele mă înfăşurau într-o pătură, cumplită arătare, ajunsesem să sperii câinii, care mai ieri îmi mâncau din palmă! Ochii mi se închideau, fără chef de joacă şi mai alunecam în somn, din când în când, aşa, de-a-npicioarelea şi mă trezeam zgâlţâită de Nana şi împinsă uşurel la vale. De obicei ajungeam ultimele, prilej pentru babe ca să vocifereze, să dea vina una pe alta şi pentru mine să adorm liniştită, pe pulpa bunică-mii. Mă trezeam când venea maşina cu marfă. Atunci se dezlănţuia infernul. Scaunelele scrâşneau furioase, înjurându-se cu domnul trotuar, coada, ca o omidă uriaşă, îşi dezmorţea zecile de  membre, gata să înainteze. Şefa de magazin apărea cu o coală de hârtie, număra ouăle, pe care şoferul le rostuia la uşa magazinului, apoi sufletele prinse-n coadă. După calcule mentale şi argumente pe degete, se anunţa raţia pentru fiecare, 10! Atât putea republica, atât mânca patriotul! Împreună, eu şi cooperativa babelor, am fi devenit proprietărese peste vreo 60 de bucăţi. „Hm! Folosâm şî nişti praf di ouă, olecuţâcă di şofran la cozonaci, mai mult muştar la maioneză, un pic şî la salată, o dregem cumva!”, recita, optimist, Florica . Puţin dezamăgite, ‘fetele’ găseau totuşi puterea să aprobe. Deh, lucrau cu materialul clientului! Noroc că nu se vindeau de-a valma, cu cele de găină, şi din cele de prepeliţă, de bibilică sau de broască cu păr. Sănduleasca, de peste drum de blocuri, păstra pentru mine, în fiecare an, două ouă de gâscă, pe care să mi le fudulească bunică-mea cu frunze de mărar pe farbă roşie. Eu le stropeam cu sclipici şi le legam cu fundiţă. Nu trebuia decât să strig după cumnată-sa: „zuza, nebuna, ca ea nu-i niciuna!”, când venea în vizită. Zuza, Suzănica de fapt, o dăduse în fapt lui frate-său, Săndulescu, că bea cu pălimarul din vinul bisericii. Îi prinsese trăgând cu furtunul din damigene, într-o după amiază în care se oferise să pună flori la icoana Maicii Domnului şi se apucase să caute o vază. Icoana Maicii Domnului făcea câte o minune,e drept, mai mititică, dar tot minune se cheamă că era, tuturor muierilor care aduceau flori proaspete, de grădină şi i le aşezau la icoană. Se pricepea mai mult la necazuri din amor, bărbaţii încercaseră şi ei să schimbe nişte rezultate la fotbal, dar Maica a dat lucrătura de argint la o parte şi le-a pus tencuiala pe cap. Taman din anteriul Sfântului Mina, care păzea bolta. Acum mai dădeau câte o lumânare aprinsă popii, la uşa altarului, dar raiul funcţionează pe şapte nivele şi vorba ajunge greu. La cele din dragoste se deschid cerurile, iar Maica se foloseşte şi de servicii specializate, cu porumbei voiajori.
De când divaghez sper că toată lumea a reuşit să numere ouăle …
Mai îmbrâncite, mai înghesuite, mai dând din coate şi înfoindu-ne fustele, am ajuns la vraful de ouă. Babele şi-au umplut sacoşele, dar când mi-a venit şi mie rândul … m-a apucat plânsul! Nu mai rămăseseră decât două ouă. Toată lumea îşi primise partea, numai eu rămăsesem la cântatul cocoşului. De milă, s-a aprins telefonul fără fir, fiecare codaş oferindu-se să-mi doneze câte un ou, numai să mă opresc odată din plâns! Bunică-mea i-a risipit pe binevoitori, cu blândeţe şi m-a lămurit că eram, de fapt, cea mai norocoasă. Ouăle mele erau fermecate şi avea să le umple cu ciocolată, de Paşti. În plus mai primeam şi un iepuraş, un biscuit cu ochişori stafide şi buric de marţipan, numai bun de ronţăit. Babele umpleau cojile de ouă cu seringa, cu ciocolată sau cu budincă de fructe (pe atunci făcută în casă, cu un praf magic, pe care-l chema Zeamil). Le lăsau la rece, apoi le decojeau, cu grijă şi le tăvăleau prin sirop de caramel şi pufarini.

De câte ori ţin câte o cură de slăbire, îmi zboară gândul la ospeţele de Paşti. O veni ea şi vremea cailor (calului, mă scuzaţi, am făcut un pic de risipă de tropa-tropa)!

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s