Scrisori ventriculare

Image result for breaking up(Google search)

De când l-a văzut pentru prima oară, a ştiut că nu mai avea să iubească pe altcineva. Prezenta un sistem de alarmă, diferenţiat pe obiective, în timp ce ea servea cafelele, în sala de şedinţe. Era o întâlnire top secret, nu-şi permiteau să lase nici măcar secretarele să-şi ciulească urechile. Ocupa de mai bine de zece ani postul de asistentă personală a marelui Joe, un milionar îmbogăţit din munca unor softişti culeşi de pe stradă, prea visători ca să înţeleagă cum funcţiona piaţa şi cât valorau. Lumea virtuală abia de descoperise trotineta, dar el iubea copiii şi nu le refuza nicio jucărie. Dovedise fler. Marele Joe deţinea acum, prin programele deja lansate pe piaţă, secrete planetare. La rândul său era obsedat de securitate. În ziua aceea îşi găsise oarecum liniştea. Matei îi strecurase în ureche vorbele pe care de-abia aşteptase să le audă. Aplecat, o remarcase şi pe ea.
Peste alte patru luni locuiau împreună. Le fusese uşor să fie fericiţi. O perioadă nu au mai ieşit din viaţa lor, nu mai aveau puterea să se împartă, dar lumea are prostul obicei de a trage de păr destinele, înapoi, în vâltoare. Oamenii taie hălci din alţi oameni, şi nici măcar nu le e foame. Au început să iasă, iar, în compania prietenilor, la început timid, ca după o lungă convalescenţă, o zgură virală, apoi, seduşi de zgomotele oraşului, s-au lăsat duşi de mână.
Se adunaseră pe o terasă, după un concert pentru pian şi chitară, masa se acoperise cu sticle de bere şi de cocktail-uri pentru fete. După câteva înghiţituri s-a dat startul glumelor şi şicanelor complementare, urmate, îndeaproape, de cele de paranteză, deliberat deocheate. Până să ajungă acasă nici nu şi-a dat seama că se schimbase ceva între ei. Râsese mult, prea tare, cu poftă, la unul din bancurile de prost gust ale lui Aurelian. Ei i se păruseră toate la fel. Râsese mai mult de dragul lui, îl simţise căzut pe gânduri, uitat. Îl ţinuse în braţe, de ce nu îşi amintea şi de amănuntul ăsta?
S-au certat, ei nu se mai certaseră, nu se pricepeau. Matei şi-a făcut bagajele şi a plecat. Atunci. Nici măcar nu a aşteptat sfatul cel bun. După încă o lună a părăsit şi oraşul.
Ea parcă nu mai ştia să trăiască, încercase, dar nu reuşea să-şi amintească cum fusese înainte de Matei. Când a primit scrisoarea de la el, aproape că a rupt-o în bucăţi, atât de tare îi tremurau mâinile. Matei nu se întorcea la ea. Dimpotrivă. Rămânea departe, dar o considera cea mai bună prietenă. Îi trimisese câteva fotografii cu cea pe care o luase de iubită şi multe amănunte, de fericire nouă. Îi dorea la fel. Scrisorile curgeau. Iubitele se mai schimbau, dar el nu renunţa în a o face parte din viaţa lui, împrumutându-i din micile lui bucurii.
Când a îmbătrânit şi s-a săturat să mai caute umbre de fericire, a anunţat-o că se întoarce. În fond, ei ştiuseră, chiar de la început, că erau făcuţi unul pentru altul. O iertase, îşi dăduse seama că toate femeile erau la fel. Poate că exagerase puţin, dar nu era el omul să trăiască din regrete, avusese o viaţă plină. Unii l-ar fi descris ca pe un răsfăţat al sorţii. Deşi ea nu-i răspunsese la niciuna dintre scrisori, ştia că le primea, nu-i fuseseră returnate. Nici prin cap nu-i trecuse că le-ar fi putut arunca la gunoi sau că se măritase sau poate, ca şi el, se mutase cine ştie pe unde …
Când nu i-a răspuns la uşă, a sunat la birou. Ea nu mai lucra acolo, corespondenţa îi era redirecţionată spre noua adresă. Nu chiar adresa la care se aşteptase …
După prima scrisoare îşi pierduse minţile, fusese internată la un spital de boli mintale.
Nici măcar nu-l recunoscuse, tratamentul ştersese şi ultimele urme ale durerii. I-a lăsat numărul de telefon, deşi nu avea de gând să se mai întoarcă. Ea dispăruse. Pe femeia asta nu o cunoştea.
A doua zi l-au sunat de la spital, se aruncase pe fereastră. Nu avea pe nimeni altcineva, îi lăsase totul, de fapt nu mai apucase să schimbe testamentul pe care îl gândiseră împreună. El îl anulase pe al lui. Îi găsiseră, scris cu pixul, în palmă, numele lui. Şi totuşi se uitase prin el, ca prin orice stafie …
S-a ocupat de înmormântare, nu-i venea să creadă că îl împovărase cu aşa ceva! A luat banii şi a plecat într-o vacanţă. Nu s-a mai întors, de acolo şi nu s-a mai gândit la ea niciodată.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s