Sânge de albastru

Image result for funny king(Pinterest)

Alexandru era rege, dar nu era cine ştie ce scofală, mai fuseseră mulţi alţii, chiar şi împăraţi, cu numele ăsta, care se străduiseră mai mult. Lui nu-i plăceau războaiele. Se mânca prost, băutura ajungea pe câmpul de bătaie pe jumătate îndoită cu apă, la beţie toţi trişau, nimeni nu se temea de moarte. Doamnele de la curte făceau băi de lapte, în timp ce ei erau lăsaţi pe mâna prostituatelor, îngălate şi pline de păduchi. Îl însuraseră de tânăr, din raţiuni economice, politice şi din dorinţa de a păstra pacea la hotare, măcar dintr-un punct cardinal. El ar fi preferat o fată de-a lor, pe alese, dar tată-său rămăsese neînduplecat, aveau nevoie de aliaţi, măcar să aibă cu cine face schimb de vinuri , dacă nu pentru altceva. Ultimii ani fuseseră un dezastru pentru băutură, prea puţine războaie, mult timp liber. Noua alianţă ridicase moralul trupelor, ba soldaţii prinseseră curaj să atace şi ei pe alţii, că şi visteria lor urla de foame.
Nevastă-sa nu-şi bătea nici ea prea mult capul cu el, dar devenea din ce în ce mai zbârcită şi mai plictisitoare. Copiii crescuseră, sexul la curte, chiar şi cu ce se mai adunase de prin incursiunile militare, nu era cine ştie ce, avea nevoie de o nouă provocare. De o altă nevastă. Dar cum avea să scape de asta? Ştia pe de rost povestea lui Henric, dar nu avea de gând să se certe cu biserica, mai ales că el purta şi tiara papală şi colecta, de mai mulţi ani, în numele lui Dumnezeu. Şi mai erau şi drepturile omului, anii trecuseră, un monarh trăia bine dacă se baza, discret, pe o constituţie. Totuşi, orele acelea suplimentare, cu profesori aduşi de la cele mai renumite universităţi, trebuiau să rodească pe undeva, căci nimic nu se pierde, până şi certitudinea se transformă. Doar că în timpul procesului se consumă mari cantităţi de energie, aşa că era timpul să dea o raită pe la bucătărie. Bineînţeles că locul era apărat de bărbaţi ca el, cu statut social scump şi servitori pe mână, dar acolo angajau tot timpul prospături, pedeapsa cu moartea era încă în vigoare şi se promova masiv în slujbe plătite cu vârf şi îndesat. Până ajungea la el, supa era deja degustată şi bună (doar pentru că îmbătrânea găina, reţetele erau execrabile). Dar uite că azi avea chef doar de-o fiertură!
În timp ce toţi erau ocupaţi să-i pupe mâna, fata blondă căra lemne, cu braţele. Era desculţă şi la fel de flămândă. A aşezat-o cu el la masă, vorbea greu, nu văzuse în viaţa ei o carte fără poze. Nici pâine fără mălai. Dădu ordin să fie spălată, să i se dea haine curate şi să fie trimisă în slujba directă a Maiestăţii Sale Regina. Fata era frumoasă, obedientă şi mulţumită de cum le aranjase, pe toate, norocul. Regina îi trimise, la schimb, o pereche de pistoale, pentru zilele în care îi plăcea să se prostească, trăgând după raţe. Nu era cine ştie ce vânător, dar alaiul era vesel, iar Regina strălucea prin lipsă, era alergică la praful de puşcă. Fata deveni în scurt timp umbra Reginei, ziua şi cămaşa de noapte a Regelui, noaptea. Alexandru ar fi trebuit să se simtă mulţumit şi chiar era, cât de cât, dar se simţea încă departe de provocarea mult visată. Şi mai era şi fata, care fusese aleasă să joace un rol esenţial în istoria ţării, istorie care depindea şi de gradul lui de fericire. Ştiu că nu mai era mult până la sfârşit în ziua în care se trezi dorindu-şi mai degrabă un mesager cu veşti de război decât altă zi la vânătoare. Deşi nu se plânsese nimănui, faţa prelungă a fost luată de medicul curţii drept semnul unei premoniţii. La nicio săptămână, atât Regina cât şi fata fură găsite fără suflare, otrăvite, împărţind, şi în moarte, aceeaşi ceaşcă de ceai. Poate că Regina o rugase să deguste pentru ea sau poate că fata fusese curioasă de ce însemna să fii regină. Adevărul era unul friguros şi nu se dădea scos la iveală. Atârnată de gâtul fetei fusese găsită o sticluţă, din aceea vândută de magi, cu sânge amestecat cu otravă. Că fata îşi otrăvise stăpâna, de acum nu mai încăpea nicio îndoială, dar oare aşa îi ceruse Regina? Părea mai degrabă un fel de ritual, altfel de ce ar fi băut şi fata? Sau poate Regina, cu ultimele puteri, o obligase să bea. Ar fi putut să fugă. Ar fi putut distruge medalionul ucigaş şi nimeni nu ar fi bănuit-o. Fata păruse totuşi să-şi divinizeze stăpâna. Zvonurile au tras repede concluzia că fusese dorinţa Reginei, în ultima vreme îl lăsase de izbelişte chiar şi pe Rege. Nu se va şti, cu adevărat, niciodată.
Alexandru s-a însurat pentru a doua oară, cu una tânără, frumoasă şi cu chef de vorbă.

O muscă rămasă pe perete, pe moarte, repeta ca pe o litanie, în speranţa că o va auzi cineva, cum îl auzise pe Rege spunându-i fetei că împărţind cu stăpână-sa sângele lui, ar fi însemnat că împărţea cu ea şi destinul de regină. Dar el era Alexandru, rege, testele ADN aveau să se răzbune pe crime mult mai târziu, iar dacă ar fi fost găsit vinovat ar fi fost o mare scofală. Văru-său, întâiul pe lista moştenitorilor la tron, făcea trafic de grog-uri. 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s