Şefi vechi şi noi

Related image(The future sucks. YAKOBCHUK OLENA/GETTY)

Deşi cel mai mult mi-a plăcut să lucrez la măcelărie, au fost momente în viaţa mea când am fost şi şefă de magazin. Cele mai bune rezultate mi le-am trecut în CV pe când conectam în reţea tot soiul de telefoane mobile, şefă fiind doar peste mine şi una bucată preafericit Daniel. Conducerea supremă se impunea, fermă, de la Bucureşti, firma mamă fiind parte a unui grup care adoptase o ţinută occidentală, încă de la înfiinţare. O firmă românească, serioasă, care complimenta mănuşa de mătase cu pumnul de fier. Nu-mi aduc aminte să-mi fi văzut vreodată şefii altfel decât la costum, eleganţi, joviali, uneori nervoşi, vorbăraie puţină, eficienţă notabilă. Deşi rezultatele păreau să întreacă orice exigenţe, conducerea firmei a fost schimbată. Ni s-a spus că va fi înlocuită cu o echipă mai tânără, energică, ce mai, o gură de aer proaspăt! Firmele mari obişnuiesc să schimbe eşaloanele fruntaşe la fiecare câţiva ani, pentru a face loc ideilor noi, pentru a se adapta mai bine pieţii, e o problemă de dinamică. Firmele de stat, din România, schimbă şi ele, numărul unu – omul politic. Atitudinea, însă, pare că nu se schimbă niciodată. Pe vremea experienţei noastre socialiste, dacă ştiai de ce deschizi gura şi aveai dovezi de credibilitate de la Ştefan Gheorghiu, matriţa de aur a comunismului visat, puteai fi ales pe viaţă. În capitalism, în cel românesc, cu sechele, firmele prospere angajează conducerea pe bază de competenţă, firmele de stat pe bază de rudenie, nevoi şi obligaţii, iar celelalte se conduc de capul lor. Se vede cu ochiul liber urmarea numirilor politice, de la vârf. Pe ce-au pus mâna, praful s-a ales!
Dar să revin la grijile mele, de atunci. Noua conducere s-a instalat cu succes, iar noi, şefii de magazine, am fost invitaţi la o întâlnire naţională, pentru a ne familiariza cu noua viziune, cu noul program şi proaspăta echipă. Vremea ne era favorabilă, aşa că ne-am pregătit valizele şi cu speranţele palpitânde am năvălit pe litoral. Hotel şic, extrasezon, soare şi ceva team-building, o fericire la fel de naivă precum vacanţa şcolărească! Prima seară, primele discuţii. Doi adjuncţi şi un director general aşteptau cu sufletul la gură să ne împărtăşească noutăţile. Software, hardware şi un click final! Rând pe rând, incitant, ne-au fost dezvăluite noile proiecte şi noua schemă de organizare. Unele numiri, în teren, mi-au îngropat sprâncenele sub breton, dar mi-am spus că nu putea fi decât un caz de compatibilitate, pentru sudarea noii echipe. M-am mai animat puţin la revelarea intenţiilor de viitor. Foarte apropiat, ni s-a spus, ce mai, ne molipseam de optimism! Se umbla serios la imagine, noile magazine aveau să împrumute nişte trucuri de la SF-urile pe care le citisem în adolescenţă. Gadget-uri, cum se numesc pe moldoveneasca de afaceri. Deja vedeam căţeluşi, pisici şi alţi roboţi prietenoşi gudurându-se printre picioarele onoratei clientele, ecrane mari, gata să te fure cu semnal cu tot şi să te ducă, virtual, pe Marte. Touch-screen-ul e deja o realitate, astăzi, de-aia l-am şi lăsat deoparte. După imitarea tuturor semnelor mirării, atât în gesturi cât şi în interjecţii, vociferate elegant, s-a făcut linişte, venise rândul cuvântării Steve Jobs-ului nostru, mult aşteptat. Încă din studenţie păstrasem un obicei sănătos, de a ocoli primele rânduri de scaune. În tinereţe, au rupt bucăţi din mine ceva alergii, îmi era mereu groază să nu mă ia cu strănut faţă în faţă cu vorbitorul. Dar noul director general urmărea o abordare prietenească, aşa că ne-a invitat să continuăm la o cafea, pe terasa pe care, până atunci, doar briza îşi făcuse de cap. Şi ghinion, unul Werner-ian, căci nici eu nu aveam copii pe vremea aceea, am nimerit chiar nas în nas cu şeful cel mare. Special pentru acea deplasare achiziţionasem o ţinută sobră, business, din punctul ăsta de vedere nu aveam nicio emoţie. Fiind de modă veche, şi provincială, impusesem tivului să se ţină cu mâinile de genunchi. Şeful, însă, era din altă poveste. Dacă adjuncţii se luaseră în serios: costum, cămaşă impecabilă, cravată, butoni asortaţi, supremul a dat peste mine în pantaloni scurţi, sandale şi cămaşă cadrilată. De la tribuna sălii de şedinţe nu remarcasem decât cămaşa, dar dumnealui dusese excentricitatea până la nisip şi scoici şi înapoi. Prin comparaţie, noi păream scăpaţi dintr-un cortegiu de amiabilă înmormântare, în timp ce dumnealui părea să fi negociat cu taraful. Dar … mi-am zis că „nu contează cât de lung ai părul, important e ce şi cum gândeşti”. Deşi numirile din teritoriu puţeau a nepotism, iar explicaţiile fuseseră lamentabile, aşteptasem să-mi fac o imagine de ansamblu, înainte de a da drumul din lesă scepticismului, parcă nu se făcea să respiri aerul de concediu, în avanpremieră, al mării, iar piticul de pe creier să facă mofturi de amiral retrograd. S-au servit cafelele şi, de nicăieri, parcă mi-a răsărit sub ochi una bucată picior perfect bărbătesc, promovat pe genunchiul celuilalt, neepilat, stufos chiar, mai degrabă de decreţel, căci pe vremea aceea nici nu visam la mileniali! Nu am nimic împotriva picioarelor în pielea goală, dar le găsesc locul potrivit în intimitate, nu la şedinţă, în mine inhibă orice discuţie serioasă despre afaceri. Nu aş merge cu şeful la plajă. Aşa am fost crescută, evident cei de astăzi nu au astfel de probleme.
Guvernanţii zilei, însă, mi-au readus în minte întâmplarea, căci deşi au grijă să-şi vândă imaginea cu costum şi etichetă, conformă statutului, atitudinea e aceeaşi. Programul de guvernare e o fantasmă de aceeaşi concepţie, şi nu urmare a vreunei naşteri naturale, precum magazinele SF din povestirea mea. Numirile în funcţii se fac pe aceleaşi principii, şedinţele de guvern bănuiesc că sunt la fel de interesante. În ceea ce priveşte gramatica şi limbile străine însă, situaţia de atunci era cu mult mai bună.
Nu cred că vă iau prin surprindere dacă spun că firma a falimentat sub noua conducere, trebuie că succesul e o chestiune şi de atitudine şi de respect pentru ceilalţi.

(Picture from RomâniaTV.net)

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s