Una-ntre porunci

(Moise, de Michelangelo, San Pietro, Roma)

Pe când toată lumea era prinsă pe reţelele sociale,
cerurile s-au deschis, au strigat, nimeni nu le-a ieşit în cale,
doar nişte orătănii, din acelea tâmpe şi veşnic flămânde,
s-au năpustit să vadă, sub binecuvântare, ce se ascunde,
nici mei, nici grâu, nici măcar un pumn de mălai,
doar un reproş de cuvinte, mai anost decât frunza de ceai.
Dumnezeu dă din cap, exasperat de Creaţie,
ultima poruncă nu a găsit pe nimeni, când a ajuns, cu bune, la destinaţie.
Spre miezul nopţii, un filosof chinuit de neadecvare şi insomnie
se împiedică de tăbliţă şi caută din priviri pe cineva care să depună mărturie,
în caz că va fi acuzat, iar, de vreo născocire,
multe idei îi cădeau din cer şi erau etichetate drept nălucire.
Asta era pe limba lui Moise şi nu-i cerea să tacă,
ci să le spună tuturor ‘Să nu se mai prefacă!’.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s