Cuplu de pâine feliată

Related image(Image from www.onhealth.com)

Mă aştepta cu masa pusă şi îl uram pentru asta. Îmi arunca în faţă faptul că iar întârziasem, prinsă în proiectele care, la rândul lor, se răzvrăteau mucegăind pe birou. Miroseam a aer închis şi duceam praf pe degete. Îşi punea şorţul de bucătărie cu sânii goi, un cadou de la mama, care mă făcea întotdeauna să râd. Era masculin până în vărful unghiilor misogine, dar trupul acela gol, de sirenă, pictat pe pânza rece, virgină, îi strângea ochii în cel mai chinuit zâmbit. Mă încurcasem cu un copil care fugea din moarte, ca suta de ani care îşi ascunde în buzunar ura faţă de singurătate.
La duş mă aşteptau prosoape curate, gust de lămâie, de parcă se aştepta să mă dezbrac mereu într-o altă femeie. Ştia că o să plâng puţin şi o să dau vina pe şampon, pentru că îl simţeam înşelat, de timpul meu, de nevoia mea însetată de echilibru. La bucătărie găseam reţetele mamei, bolborosind din oale emailate cumpărate de la târgul de artizani sau trimiţând solii din iadul aragazului. Există în nerăbdare o perfecţiune greu de înţeles … Mama îi împrumutase caietul cu comorile familiei când începusem să-mi dau peste mână cu noul program. Exista un şef, acolo sus, căruia amantele îi şterseseră de pe ochi complicitatea satisfacţiei de familie. Păcatul trona pe mijlocul mesei, acolo unde miresele îşi îngrămădesc florile.
Noi nu cumpăram niciodată pâine întreagă, doar din aceea feliată. Simetric, duhnind temperat a digestie sănătoasă şi a formule matematice. Nu era cinism, ci o grijă, la limită, pentru firimituri, pentru puii de anafură, pâinea care te face bine.
Stăteam unul în faţa celuilalt, el ştia cum să mă privească. Vorbea mult, ca să nu simt durerea tăcerii vinovate. Râdeam de el, ca să ştie că nu mă păcălise. Mâna nopţii stătea la pândă, pe sub geamuri, gata să ne fure visele din sertare. S-a oferit să-i dea, la schimb, ceasul lui. Mă treceau minutele, ca o transpiraţie rece. Când ultimul clopot, rămas cu minte puţină, a bătut miezul nopţii, el a plecat înapoi în propria poveste. Poate ar fi trebuit să-i spun că uitase pe el nişte pete de sos Béchamel.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s