Cascheta cu urechi (15.08.2015)

Image result for miliÅ£ian(Imagine din serialul ‘Tovarăşul miliţian’ – ‘Comrade detective’)

Valerian era un fost miliţian, devenit poliţist, cu armă în dotare şi şapcă cu cozoroc. Deşi împărţise, cu mândrie ostăşească, 110 kilograme cu uniforma de miliţian, cea de poliţist cu iz occidental îl debarasase de sfială şi chiar mai adăugase vreo 6 kilograme, pe la cusături. Era însurat cu Mărioara, care fugise la mă-sa cu copilul de ţâţă, după ce-i dăduse un dos de palmă. Soacră-sa, o ciolănoasă cu concepţii de viaţă la fel de aplecate ca nasu-i coroiat, îi mai dăduse două şi o expediase înapoi la bărbatu-său. Abia ce scăpase de o altă gură de hrănit. Moş Toader – socru-său – bătuse palma cu Necuratul, la cârciumă, iar arsura de prună se dovedise mai de ajutor decât sfatul medicului, nu se mai împiedica de femeie în bătătură.

Baba îi pusese un boţ proaspăt de brânză de vaci, într-un ştergar de bucătărie, înainte de a o expedia, făcută pachet, înapoi la miliţian, să-i facă omului papanaşi cu smântână şi poate încă vreo doi mucoşi, bucălaţi ca tătânele, ca să-l împace. Proasta se resemnase, istovită în capoate lucitoare, de atlas înflorat, cu părul împuţinat, lipit de scalp cu o mână de agrafe, singura bucurie, moştenită de la tac-su, fiind o înţelegere deplină a cuvântului ‘nenoroc’ în discuţia cu o sticlă de agheazmă drăcească, patentată de ruşi şi dată la raţie pe cap de credincios. De alţi mucoşi nu mai avuseseră parte. Valerian nu o mai deranja demult, o mutase pe un pat pliant, în camera copilului, prea îl deranja mirosul veşnic de chiftele şi varză murată.

El, Valerian, făcuse cunoştinţă cu after-shave-ul când, la o beţie consfinţită de onomastica prenumelui de cod de acoperire, primise vreo cinci cadou. De atunci îşi hidrata faţa şi subţiorile cu miros dulceag, de spirt. Pe nevastă-sa n-o mai lua nici la petrecerile cu colegii, de când îl auzise pe Ilie de la Circulaţie spunându-i băiatului de la poartă, în timp ce se uşura la WC, că nevastă-sa avea un aer bisericesc, de icoană nepupată şi mai că şi-ar fi făcut el milostenie, s-o îndrepte pe cui.

Pe când el însuşi lăuda un pahar de whiskey, primit la schimbul unei amenzi, de la un  etern feminin, se destăinui cum că întreţinea plezanterii cu cucoane reclamate de alţii la ghişeu, ba chiar se autodecretase un fel de Don Juan, neînţeles în ale dragostei de evlavioasa Mărioara, protectoarea casei şi a familiei. O singură pată îi întuneca pieptul lăudat de medalii – madam Florescu de la casierie, o lungană cu fusta scurtă şi cambrată pe un dos proeminent, care-i dăduse una zdravănă peste mână, când îşi făcuse curaj s-o invite la o cafeluţă la Corso, cu o mângâiere pe şold. Din ochii lui apropiaţi, aproape împungându-se, scânteiară cuţite, dar Floreasca rămăsese impasibilă, preferând să flirteze, pe faţă, cu Ilie, în pauzele de masă. O pârâse în plenul departamentului, cum că se ţinea cu o mână de ţâţă când vorbea la telefon, numai aşa, ca să-i treacă năduful. Se amărâse rău de tot, că doar nu era vreo Sophia Loren, dar, pe de altă parte, tot el se îmbărbăta la gândul că nevastă-sa se strâmtase sufleteşte, de cand primise permisiunea  doar să-l viseze şi ar fi putut fi încă şi mai bine  … dacă ar fi vrut.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.