Despre-al meu, cu nonşalanţă

 (Pinterest)

Mă simţeam mizerabil. Din nepăsarea câtorva ore, disperarea se lungise pe calmul zilelor, nopţilor, şi acum se ofilea la mila câtorva luni. Nu mai vorbea. Îşi administra afacerile de acasă, banii îl urmaseră peste tot. Dintotdeauna. Zăcea, doar ochii mă judecau, mă duceau de mână prin cameră, nu strigau, refuzau orice idee de ajutor. Orgoliul e cel ce a distrus configuraţia de rai. Dumnezeu a uitat să-şi dezactiveze funcţia imitaţiilor personale înainte de lansare.

Eu găseam în mine o nepăsare, o somnolenţă dornică să-l împartă cu fluturii. El aştepta. Tăcerea e un peron nesfârşit căruia minţile i-au furat calea ferată. De ce nu pleca? Un altul ar fi plecat, sedus de meniul altor începuturi. Obişnuinţa e un vierme purtător de moarte.

De ce nu-l dădeam pe uşă afară? Pierdeam lupta pentru custodia realităţii. Gândurile ni se căsătoreau în secret, trupurile lăsau timpul să se întâmple. Nu era în stare să mă urască. Oh, da, mi-ar fi făcut rău, dar nu era în stare să mă urască. Dragostea care fusese ne anulase resursele afective. Pentru toţi ceilalţi ar fi semănat cu o apocalipsă, pentru noi nu era decât o ridicare de pe canapea.

Îmi aduc aminte că întrebasem, pe jumătate înfricoşată de penibil, la o întâlnire cu prietenele din copilărie, dacă toţi refuzau să se folosească, la un moment dat, de cuvinte. Când începem să jertfim pe altarul posesivităţii tot ceea ce iubim? În clipa în care ne îndrăgostim.

Dulcele şi amarul umblă în pereche, încătuşaţi, iar noi, strânşi în ochi, trăim din privire.

Se folosea de reîntoarcerea în cuvinte pentru a ne redefini. Lustruia metafizica de cuplu până la suprimarea dezordinii de recul.

Nu înţeleg dependenţa noastră de renunţare. Ţigara mea şi vinul lui.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.