Ţara agenţilor de circulaţie

Image result for funny policemen(Photo from https://worldwideinterweb.com)

Există o ţară din care toţi oamenii au dispărut. S-au transformat în case, garduri, bănci, bani, automobile, vapoare, hoteluri, jucării. Când disperarea ultimilor supravieţuitori le-a pătruns autorităţilor în oase, au demarat un program de atragere a turiştilor, în speranţa îmbunătăţirii consumului de oxigen. Au fost clonaţi agenţii de circulaţie, specializaţi în arta ademenerii şi manipulării binevoitoare. Încă înainte de apariţia primului turist, oamenii îşi pierduseră răbdarea şi odată cu ea şi dorinţa de perpetuare.

Ilonka a trecut graniţa din greşeală. Ispăşea o pedeapsă de şase luni pentru că ascunsese în geantă nişte lenjerii de mătase, cu etichete exorbitante. Se împăcase cu Dimitri, iar el era învăţat cu femei descurcăreţe. Dimitri era plin de bani şi venise vremea ca cineva să-l sfătuiască să-şi cumpere o casă. Ea ştia exact de unde avea să achiziţioneze perdelele pentru geamuri. Şi nu gândea ieftin. Din închisoare îi trimisese o notă, dându-i de înţeles că plecase la o specializare în străinătate, Dimitri nu avea timp pentru scandaluri, el le provoca şi pleca. Îi mai rămăsese doar o lună de ispăşit când s-a pornit revolta. Planul de evadare păruse mai degrabă o fantezie, poate tocmai de aceea funcţionase. Întârziase doar câteva secunde, punând în balanţă mofturile unei sorţi bizare, care impunea o răbdare cuminte, şi slăbiciunea ei pentru aventură, care îi câştigă ulterior timp, pentru că nimeni nu ar trebui să glumească când vine vorba despre timp. Citise cândva într-o revistă, într-una din sâmbetele cu programare la manichiuristă, despre logodna lui Dimitri cu o starletă amăgită cu ceai englezesc. Nu-şi făcea cine ştie ce griji, dar căsătoriile anunţate din plictiseală o enervau. Maică-sa fusese obsedată toată viaţa să-l ţină pe taică-său pe scaunul de la bucătărie, deşi fusese un beţiv, care o dispreţuia vocal şi se culca prin parcuri în ziua de salariu. Pe când avea vreo 14 ani şi atrăgea nepermis de multă atenţie, maică-sa o pusese să jure că nu va da buzna în alte probleme conjugale.

Căzută pe gânduri, căutând o benzinărie şi un sandwich, îşi urmă gândul pensionar, singurul care nu uitase de ea, căci nu o urmărise nici măcar ghinionul. Agenţii de circulaţie îi dăduseră un pic de furcă, mai mult din cauza uniformelor în culori şterse, neliniştitoare.

După o săptămână a realizat că îi era imposibil să găsească ieşirea din labirint. Agenţii de circulaţie, bine dispuşi şi amabili, ori de câte ori le cerea ajutorul, îi lăudau apetitul sexual. Refuzaţi, o îndrumau către cele mai extravagante restaurante, farmacii, cafenele fanteziste sau case de pariuri. De la o vreme începuse să se îndoiască de propria realitate. Nicăieri nu i se cereau bani şi chestia asta o speria îngrozitor. Ţara aceea era o imensă capcană, o orhidee rapace, omnivoră. Doar pentru că furase câteva cârpe nu merita răzbunarea întregului univers şi persistenţa acestuia în a o face să creadă! Trebuia să scape de agenţii aceia de circulaţie! Tentaţia de a trece cu maşina peste ei era mare, soarele îi fierbea zahăr pe buze. Un gust de care aproape că uitase. Ideea i-a venit pe când dormita la volan, într-o parcare amenajată pe o lipsă de noimă. Nu avea nevoie decât de una din uniformele acelea hidoase şi de o maşină a poliţiei. I se potrivea mănuşă tupeul de a se lua la trântă cu propriul destin. Cu eleganţă, senzual, poate un pic machiavelic. Dar drumul ei ducea spre fericire şi trebuia să scape, rapid, de bunele intenţii. Pe arcanele majore ale vieţii nu e loc de trotuare.

Conversia ordinelor de serviciu a ţinut-o ocupată o vreme, agresivitatea trebuia readusă în beciurile sacrificiului, singurele vizite permise fiind ale gândurilor neprihănite. Timpul se ţinea de glume. Agenţii de circulaţie începură curând să se îndoiască de necesitatea unei direcţii. Labirintul străzilor se raliase ideii de anarhie. Ilonka scotoci arhivele statului, căutând însemnele vechii reţele de canalizare. Dintr-o dată oraşele se debarasară de pieptare şi bâlbîieli, satele îşi primeniră apa din fântâni, iar nordul îşi luă muşuroaiele în serios. Ilonka ieşise din senzaţia de frică.

Pe Dimitri îl putea vizita lunar. Cu pachet. Înjunghiase starleta în inimă, nu pentru că l-ar fi înşelat, ci pentru că mânca biscuiţi cu ghimbir şi nu arunca ambalajul la coş. Ura dezordinea. Slujba a fost oficiată de preotul închisorii, care le salvă şi sufletele de la recidivă. Inelul şi l-a cumpărat singură. Copilul s-a născut într-o casă cu garduri de lemn, vopsite în alb şi perdele de borangic. Pentru că nu le mai rămăsese nimeni prin preajmă care să-i acuze că nu se ţinuseră de cuvânt, l-au botezat, simplu, Einstein.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s