Irony Man – Omul pilitură de fier (23.08.2015)

Image may contain: 1 person(Google search)

O privi pierdut în gânduri. Parcă o vedea pentru prima oară. Avea ochii mari, căprui, stropiţi cu bob de aur şi gene scurte şi dese. Sprâncene frumos arcuite şi pleoapele fine, abia atinse de verde. Buzele erau mereu umede, le alinta din vârful limbii, când era nervoasă şi când trândăvea plictisită. Picioarele lungi, subţiri, făceau fusta să se strângă în falduri, invidioasă. Era a lui, iar de dimineaţă îi spusese că n-o mai voia. Îi dăduse o săptămână, să-şi facă bagajele şi să plece. Nu-i ceruse niciodată nimic. Asta îl enerva cel mai tare. Ar fi putut să iniţieze o ceartă, s-o facă să plângă, dar afurisita nu-i ceruse niciodată nimic! Nici măcar nu ţipase şi nici nu-l pălmuise când o anunţase că o dă afară. Zâmbise amar şi începuse chiar de atunci să-şi caute un apartament, la mica publicitate. Acum rodea mărunt vârful creionului şi-şi nota, din când în când, numere de telefon. La telefon, niciun agent imobiliar n-o refuzase. Avea o voce joasă, senzuală. Era sigur că o să capete un discount frumuşel la chirie şi îşi va găsi un apartament cu mult mai frumos decât al lui. Pe acolo pe unde altele abia de ar fi răzbit, ea trecea surâzând şi nici măcar nu-şi dădea seama că nu era pentru toţi la fel de uşor. Îl iubea. Pe el. Bătrân de viaţă, nu de ani. Morocănos, scârbit, caustic şi veşnic nemulţumit. Fusese un bărbat frumos. Dacă era s-o creadă, încă mai era. Îl enerva dragostea ei. Îl făcea bun. N-avea timp să fie bun. În viaţă nu eşti bun, căci nici vieţii nu-i place. Bunul e călcat în picioare. Interesant. El era interesant. Ea nu era. El zbura fără aripi. Ea călca cu pas uşor săltat, de balerină. Ea dansa. Da, dansa. O ura uneori. Când se lipea de el, lăsând cămaşa lui să înghită roua îmbăierii. Îi distrugea nebunia, puţin câte puţin. Îl umaniza, acut şi dureros. Se detesta, când cobora în pulsul ei. Ce ştia el despre inimi? Nu voia să ştie nimic. Chiar şi acum îl privea cu dorinţă şi, înfuriat, izbi cu pumnul în masă. Îi folosea trupul, iar el încerca din răsputeri să-şi salveze sufletul. Intră în dormitor şi închise uşa pe dinăuntru. O vreme nu auzi nimic. Simţea pe limbă gustul acru, mucegăit, al disperarii. Aproape că nu auzi uşa de la intrare, închizându-se. Abia atunci începu să-i fie frică. De el însuşi. O strigă. Linişte. Se lăsă să cadă pe covor. Fusese tentat s-o aducă înapoi. Poate mâine, azi era deja obosit.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.