Sub semn de boală

Image result for woman boy war(Robert Capa, Woman carrying luggage accompanied by a small boy, Haifa, Israel)

 

L-am găsit pe marginea drumului. Era mic, de când flămânzise nu părea să aibă mai mult de patru ani. Avea ochi căprui, miraţi şi trişti. Părul castaniu i se încreţise peste urechi. Era a şaptea zi de război. Părăsisem oraşele, cei fără de rude prin satele vecine adormeam pe câmp. Telefoanele nu mai funcţionau, din maşinile care treceau în viteză voci răguşite chinuiau nişte megafoane, regretând rolul asumat. Ne ocupaseră.
Pe Pământ eram din ce în ce mai mulţi, în timp ce stratul de oxigen devenea din ce în ce mai subţire. Ne triau. Începuseră cu trei ani în urmă, ştiam ce ne aşteaptă. Băieţelul îşi spălase faţa cu toate lacrimile, nici cuvinte nu mai avea multe. Mi-a adormit în braţe. Imediat. Trebuia să-i caut un tată. Mamele singure erau trimise în iad, copiii triaţi la rândul lor şi obligaţi să servească. Erau cel mai uşor de manipulat. Bătrânii dispăruseră, în mare parte, după nişte epidemii. Nu mai aveam timp de pierdut. Mare parte dintre bărbaţi erau dirijaţi înspre front, sau Dumnezeu ştia pe unde. Nu aveam cine ştie ce noroc …
Trei zile ne-am ascuns pe după tufe şi copaci. Mâncam ce lăsau sătenii pe la porţi. Nu îndrăzneam să intrăm în magazine. Acolo puteam întâlni patrule de patrioţi sau mame-conştiinţă. În a patra zi ne-au prins. Nu găsisem niciun tată. Ne trăgeau de păr, să ne încarce în remorci, când un bărbat înalt şi frumos, cu ecuson şi emblemă pe chipiu, a sărit de la volan şi a alergat după noi.
– Sergiu! Sergiu!
A luat copilul în braţe şi s-au învârtit minute în şir, râzând de fericire. M-a luat de după umeri şi a strigat celorlalţi:
– Sunt ai mei, i-am găsit!
Bărbatul îi era unchi copilului. Plecase să caute o mamă, în împrejurimi, când a fost recrutat, fără voie. Sperase într-un miracol.
Ne-au repartizat o casă.

Ne vorbim din priviri, adevărul nu a scăpat niciodată nepedepsit. Ne iubim pentru că e singura modalitate de a rămâne în viaţă şi pentru că noi, săracii, nu avem altă armă. Uneori avem curajul să visăm că vom fi liberi, în zori încă mai avem bucuria pe faţă. În una din acele dimineţi am să le spun că simt cum creşte în mine o fetiţă.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s