Magie neagră, doliu sufletesc

Image result for old man sitting in front of the house on stairs(Image from https://www.123rf.com)

Moşneagul se lăsă să cadă pe scările de la intrare. Casa era veche, lemnul scârţâia reumatic şi nici el nu mai avea dinţi să muşte din tinereţe. Scoase un săculeţ de tutun din buzunarul cămeşoiului, îşi rulă o ţigară şi se lăsă pe un cot. Soarele aruncă umbrele pe foc. Vâlvătaia muncea sufletul pământului, moşul scuipă primul gust de tutun, apoi îşi mângâie absent barba. O cipilică brodată de una dintre neveste, îngropase trei, îi ascundea calviţia de curioşi. De sub ea nişte laţe albe îi înconjurau faţa, un semn de ultimă compensaţie. Îşi privi mâinile. Se ţineau bine, le ferise de muncă grea. El îşi spetise minţile, sufletul şi-l ţinuse drept, nu aplecat către nevoile altora. Plecase însă urechea la necazurile celorlalţi şi le vânduse speranţe. De cele mai multe ori oamenii nici nu realizau că de fapt căutau răzbunare. El îi ajuta, lui nu-i părea rău niciodată. Era vrăjitor, ghicitor în stele, în palmă, în ceai, în cafele … Pe unii îi citise la fel de amuzat ca pe anunţurile matrimoniale, pe alţii îi dezlegase la baiere cu vin curat, din poamă aleasă, scumpă. I-l aducea o nevastă de avocat care-şi prinsese soţul între fustele alteia. El o ajuta să-i stoarcă şi din bani. Aveau case, vie, maşini, ba chiar şi o barcă. Marea le întorcea şi celălalt obraz, dincolo de nisipuri. Lui nu-i plăcuse niciodată apa. Maică-sa îi opărise unul dintre genunchi pe când încă i se mai ţinea de poale. N-o lăsase să moară până nu-l învăţase tot ce ştia, toate farmecele moştenite de la bătrânii din neam. Ea îl implorase s-o lase să adoarmă dar el o zgâlţâise şi o îmbrâncise până pusese totul pe hârtie. Şi leacurile, şi otrava. Mulţi au încercat să-l ia în râs pentru aplecările astea ale lui, femeieşti, dar au trăit să-şi muşte limba. Nu mai făcea demult bine nimănui. Nici nu prea mai avea cui. Nu iubea şi nu aştepta să fie iubit.

Nici nu apucă să ceară zilei câteva smochine şi un căuş de apă fiartă când se trezi cu un morman de oase la picioare. Un beţiv îşi împiedicase bâlbâiala şi adormise necugetat, tras pe sfoară de nepăsare.
După un timp moşneagul se ridică şi îl trase după el, în casă. Un dar era totuşi un dar, iar el nu le căuta la dinţi. Beţivul se dovedi a fi o mană cerească. Învăţa uşor, ar fi făcut orice pentru picăturile zilnice de alcool. Farmecele aveau să-l ajute să înoate în băutură. În plus, moşneagul se ocupa de casă şi de masă. Dar bătrânul avea alte planuri … Într-una din seri se dovedi a fi mai mult decât generos, iar când beţivul întâlni starea de fericire îl aruncă înapoi pe caldarâm, exact pe locul de pe care îl ridicase. Răului îi stă bine pe drumuri.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s