Suflet de cenușă

(Image from www.dailytenminutes.com)

”Cum de îndrăznise cățeaua să-l refuze?”.

Bărbatul își rezemase umărul de stâlpul cerdacului, răzbunând fum de țigară pe lupta pierdută a înserării, în fața întunericului. De trei ori își făcuse drum până la poarta zgâtiei, oftau mândrele pe după porți, dar Maia cea cu sufletul de piatră îl voia numai cu văl de dantelă și flori de lămâiță. Nu-i era greu, dar îi umilise răbdarea, în văzul satului. Mamă-sa îl strigă din arșița bucătăriei. O cucuvea își luă zborul, bodogănind, din nucul de la poartă. Aruncă țigara și alergă s-o prindă, dar ultima suflare se dovedi prea grea povară și mamă-sa o lăsă să se ducă după tată-său. O luă în brațe, hotărât să bată, așa, drumul până la marginea satului, unde trăia Maia, căci ea era singura care vorbea pe limba leacurilor, restul de muieri lăsaseră cazna pe mâna doftoroiului. Dar doftoroiul se ținea cu o crâșmăriță, cam la jumătate de ceas de mânat caii.

Peste prag și-a dat seama că mamă-sa își dăduse sufletul de bunăvoie. Vecinii de pe o parte și de pe cealaltă se strânseră în curte, căci în liniștea serii strigătul femeii le îngreunase dumicatul. Vorba însă a luat-o la întâmplare pe uliță, adunând sătenii, trăgând după ea copii cu ochii somnoroși.

       Ce-i cu Leana, Codrine? întrebă cel mai bătrân dintre ei.

       S-a dus, bade … Maia și leacurile ei … A profitat de inima bună a mamei și i-a vândut otravă.

Oare ce-i venise să mintă așa nerușinat? Acum era prea târziu ca să mai îndrepte răul, Maia avea să se descurce singură cu soarta.

       Și pe soacră-mea tot ea a îngropat-o cu niște frunze de zmeur, o fiertură la fel de folositoare ca apa chioară!

       E vrăjitoare!

       Da!

       Liniște, zgripțuroaicelor! E frumoasă și n-o puteți suferi. Codrine, nu-ți fă păcat în fața lui Dumnezeu, mamă-ta suferea demult de un junghi la inimă, de când s-o prăpădit tatu-tău.

       Mă jur că am văzut-o bând din fiertură mai devreme!

       Să-i dăm foc!

       Să-i dăm foc!

       Nu, nu! Doar s-o speriem, un pic …

Cuvintele îi înghițiră o parte din gât, Codrin strânse dureros din sprâncene. Dar oamenii plecaseră deja, să se închine zeului urii.

Casa a ars din temelii și Maia odată cu ea. N-au plâns-o decât niște copii care i se rătăceau mai des prin curte. Codrin s-a zidit pe dinăuntru. După trei ani s-a însurat și a avut trei copii. Din noaptea incendiului întunericul nu l-a mai lăsat să doarmă, o auzea strigându-l, blestemându-l. Ațipea în zori, stors, implorând-o pe mamă-sa să vină să-l ia, dar durerea nu-și terminase de tors caierul.

 

Aceasta este strămoașa poveștilor prieteniilor de pe rețelele sociale.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s