Violul de socializare

Image result for funny old pair
(Image from https://www.dailymail.co.uk, Julie Walters and Harry Hill)

Coana Maricica se descurca din ce în ce mai greu la bloc. Prețurile la alimente urzicau, pensia nu prea dădea pe-acasă, de îmbrăcat se îmbrăca cu ce-și permisese în urmă cu vreo douăzeci de ani. Într-o dimineață, după o duzină de drumuri la baie, care îi tociseră până la icnete bătăturile și somnul, se hotărî. Meniul îmbunătățit, sau mai degrabă foamea rărită, cu ceai îi influența opțiunile politice și discursul de la piață. A scos casa la vânzare, și-a împachetat bulendrele și a început să-și caute o căsuță la țară, cu un pic de grădină, curte pentru ouătoare și aer lăudat de înălbitori. Coana Maricica era o babă comunistă, dar nu neapărat gospodină, mai degrabă cu spirit de om gospodar. Lucrase ca ingineră, la Mașini Grele, din obișnuință nu lua pe nimeni și nimic în ușor. Apartamentul se vându foarte bine, o vecină o invită să-i facă cunoștință cu casa bunicilor dumneaei, de care era nevoită să se despartă, din cauza acelorași nenorocite de motive financiare. Ambele tranzacții au decurs fără emoții, ca mierea pe unt. Coana Maricica ataca logic și viguros problemele cu care se confrunta în viață și toate păreau să-i meargă de parcă le măsurase la șubler.

La câteva săptămâni, după ce termină renovarea de suprafață a casei, care se ținea încă zdravănă pe picioare, termină și lucrul la cotețul cu etaj și confort sporit. Tot atunci poștașul o anunță că se măriseră pensiile. Poftim! După ce se dăduse peste cap să răzbească, acum îi măreau pensia! Oftă un pic, îi lipseau discuțiile lungi de la cimitir, cu răposatul, dar, pe de altă parte, putea să-l bată la cap și de acolo, în fond spiritele circulau gratuit și nici nu se împiedicau de controlori de bilete.

A plivit grădina și a lăsat-o să aștepte liniștită primăvara, a cumpărat o mașină de lemne, a curățat sobele, apoi s-a instalat pe un divan, în fața televizorului și nu i-a mai rămas decât să aștepte Crăciunul, care oricât de bătrân ar fi fost tot mai era în stare să aducă un pic de bucurie. Coana Maricica realiză brusc că după mulți ani se simțea din nou fericită. Până când, la fapt de seară și de prea multă pace, auzi o bătaie la ușă:

– Primiți cu violul? … după care au scuturat-o de umeri niște hohote de râs.

– Cărați-vă pe la casele voastre, bețivilor, că mi-a rămas toporul după ușă!

– Vai, babo, și noi care credeam că abia aștepți … hahaha.

Azi așa, mâine așa, scandalagiii păruseră să-și fi făcut un obicei din a-i bate la ușă și pe la ferestre, măscărind-o și luând-o peste picior. Nici coana Maricica nu stătea cu mâinile în sân. După ce i-a lăsat să răgușească timp de câteva săptămâni, le-a deschis pe neașteptate ușa, iar aceia s-au îmbrâncit și au căzut, claie peste grămadă, în pivniță. Coana Maricica subțiase scara și lărgise intrarea la subsol. A râs la urmă, după cum era de așteptat, după care le-a izbit, scârțâind, chepengul peste văicăreli. A mutat lada cu lemne deasupra și și-a văzut mai departe de ziar și de programele de la televizor. Lăsase de cu dimineață, în pivniță, pâine, niște salam și apă. A doua zi s-a dus să-și aducă ‘nepotul’ acasă. În zona în care se mutase bătrâna nu exista niciun fel de orfelinat, probabil că aveau contracte direct cu străinătatea, așa că cei buni la suflet erau rugați să înfieze, la sfârșit de săptămână, câte un deținut, că penitenciar aveau. Nepotul coanei Maricica era o namilă, un zmeu, cu foarte puțină minte la dispoziție. Îl învăța să scrie, să citească și să nu fure. Cu el se ajutase la reparații, la ridicarea cotețului, lui Ionică îi plăcea să dreagă lucruri și să lucreze cu lemnul. Coana Maricica se hotărâse să-i învețe câte ceva și pe Feții Frumoși din pivniță.

– Bre, băieți, primiți cu violul?

Din întuneric, spiritele li se animară brusc.

– Păi de ce crezi că am bătut atâta drum, bre, tanti? Văd că ți-a venit inima la loc, mai întrebi?

Coana Maricica mută lada cu lemne și dădu la o parte chepengul.

– Bre, băieți, Ionică, aici de față, tocmai ce a venit în vizită, direct de la penitenciar. Atât că el are cam alte obiceiuri și eu, ca o gazdă bună ce sunt, m-am gândit că o să vă distrați perfect împreună. Ce zici, Ionică, te bagi?

Ionică a început să dea bucuros din cap și să le facă semne fericite bărbaților. Aceia însă începură să urle și să-l amenințe cu moartea, deși le cam tremurau glasurile. Coana Maricica și Ionică au râs de s-au prăpădit, au împărțit prânzul de sărbătoare, femeia ologise de dimineață o găină și o lăsase să se rumenească frumos, în rolă. După ce și-au sorbit, amuzați, cafeaua, au sunat la Poliție și au anunțat incidentul. Bărbații au fost arestați, deși se plânseseră de luare de ostateci și abuz. Lumea din sat avea păreri împărțite, unii nu văd pericolul decât după ce li se scurge pe față. Mulți râdeau, ce să caute niște băieți tineri, în putere, la ușa unei babe, când satul era plin de fete frumoase? Coana Maricica ridica din umeri, dădea din cap și le aducea tuturor aminte că ea avea pensie, și tocmai ce i se ridicase la putere. Colindătorii însă nu credeau în instituția milei, dacă nu zornăia într-o cutie și nici măcar reforma penitenciarelor, cu televizoare și săli de fitness sufletesc, nu le activase neuronul bunului simț.

După câteva săptămâni, la ieșirea din pușcărie, bărbații s-au înarmat cu molotoave, pe post de sorcove, și și-au făcut drum spre casa babei. În miez de noapte. Explozia a cutremurat satul și a băgat în boale cocoșii, dându-le ceasurile peste cap. Pe coana Maricica a prins-o cu ziarul în mână, șezând comod pe căcăștoarea din fundul curții. Suflul a zburat ușa, din balamale, lăsând-o încremenită, cu cămașa la brâu și chiloții în vine. Norocul ei că ascultase muzică la căști, altfel ar fi putut fi doborâtă de vreun infarct, crezând că era deja moartă. Apucase însă să le vadă bărbaților ultimul rânjet, în timp ce se buluceau s-o vadă, de la fereastră. Ghinionul făcuse ca tocmai în acea dimineață să cumpere o butelie de gaz, pe care o lăsase, de greutate, după ușă.

Sătenii au găsit-o plângând, în șoc și au chemat Salvarea. Coana Maricica nu lăsase totul la voia Domnului, casa fusese asigurată. Mai avusese și ceva bani în bancă așa că nu făcu mulți purici pe drumuri. S-a strâns înapoi la casa ei, într-un sat vecin, începuseră să-i placă locurile și își făcuse și o mulțime de prieteni. Deși nu era cine știe ce bisericoasă, frecventa duminicile și se ruga și pentru sufletele incendiatorilor. Parcă le și vedea fețele vesele, cumpărând gaz de la Stația Peco, și un pachet de chibrituri.

Coana Maricica a inventat căsătoriile anti-viol: un moș, o babă, un nepot, o cutie de spray-uri cu piper și un câine cu nervii la pământ.

Reclame

2 gânduri despre “Violul de socializare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.