Crăciunul slovelor ce nu vor fi

Brianne+Mitchell Christmas Portraits » Julyssa Schenk Photography
(Pinterest)

Venea în fiecare an și pretindea că l-a adus Moș Crăciun. Credeam în Moș Crăciun și el simțise că putea să se folosească de el împotriva mea. O bucurie imensă, din copilărie, mă făcuse să-i rămân credincioasă, iar Moșul mă ferise de cadouri cu două fețe. Până acum câțiva ani. Poate îmbătrânise sau poate era adevărat, răul biruise în mințile oamenilor, iar eu refuzam să accept realitatea. Bunicul mi-a deschis ușa căsuței cu povești și îmi era din ce în ce mai greu să plec de acolo. Am împărțit cu el o neîncredere care ne întinase constituția, niște strămoși îngropaseră, dincolo de orice asemănare de cuvânt, o taină. Tăcerile știu ce e bucuria, dar o practică foarte rar pentru că boala lor e în cuvânt, iar zâmbetul, fie el cât de mic, e o invitație la sinucidere.

În fiecare an speram să găsesc pe altcineva, să-i spun că camera de oaspeți se ocupase, să îl alung era inutil, orice criză de nervi îl făcea fericit. Mă iubea pentru că îi uram așteptările, încercam să le desprind degetele agățate de mine, iar dacă nu reușeam le retezam cu cuțitele convingerilor mele. În restul anului călătorea prin iubiri declarate sau pur intenționate, ucigând în femei curățenia de care îi fusese întotdeauna silă. Își pregătea, cu grijă, o biografie palpitantă, eu părăseam romanele cu aventuri în favoarea bătrâneții. Drepturile de autor le cedasem deja tinereții, chiar aceea care refuza să creadă în suta de ani.

– De ce te încăpățânezi să tot vii, te lauzi mereu cu cele mai frumoase, mai gospodine, mai îndrăznețe, mai pricepute, eu nici măcar friptura nu pot s-o descânt fără să se ardă!

– Fac eu friptura, nu e nevoie să te lamentezi, de fapt nici nu-mi pasă ce mâncăm, dacă vrei te invit la restaurant. Ce rost mai are să mă tot trimiți în altă parte, femeile acelea au familii sau poate vor să facă din mine o familie, tu nu mă vrei, tu mă detești! A fost o vreme când puteam să jur că mă voiai …

– Când locuiai în povești?

– Eu nu am locuit niciodată acolo, treceam să văd de tine, să văd ce-ai mai făcut …

– Toți cumpără vești despre nebuna satului, dar nimeni nu le întoarce pe dos, să-i audă blestemele. Ai dreptate, nu-mi trebuiești. Câți, oare, au curajul să se urască așteptând Crăciunul? Va trece și de data asta pe lângă noi, dar noi vom simula, cu zâmbete perfecte, politețea de a-i deschide ușa. Eu voi îmbrăca aceeași rochie din trecut, tu îți vei imagina câștigurile de la pariurile pe cursele de cai ale anului ce cât de curând te va lua cu el la petrecere. Ai destulă vreme, până la Revelion, să te scuturi de tuse și de accesele de loialitate!

– Nu-mi pasă de toate ifosele astea ale tale, de bună cuviință, eu trăiesc, trăiesc, mă auzi, tu de ce mori? De câte ori te ating ești mai rece decât iarna de afară! Dacă nu aș mai veni, ai îngheța, torturată de propria morală.

– Ei, la asta chiar că nu mă așteptam! Carevasăzică vii pentru mine! Faci și tu o dată în viața ta ceva pentru un altul, dar îl alegi pe cel care nu vrea, care nu are nevoie. Ipocritule! Te temi!

– Tu ești o ipocrită! Mă vrei dar nu ai curajul! Mă vrei, arzi și adormi în cenușa iluziilor noastre, dar cauți satisfacție în durerea indusă în mine!

– Iar tu vii ca să mă chinui, ca să-ți răzbuni gândurile ce te înșeală cu mine! Tu nu știi să dormi mângâiat …

– Tu nu știi să te lași de mine în tăcere …

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.