Despre bărbați (despre cartofi am spus tot ce aveam de spus)

(Photo from the days of prohibition, 1933, from vintag.es)

Era în anul divorțului, file de viitor dosar înfierbântau zugrăveala de pe pereți. Tata urmărea un meci televizat, chiar pe sub nasul organelor de partid. Mama mă convocase la o discuție serioasă, în două. În timp ce pregătea terenul toca niște morcov, la foc automat. O priveam complet intimidată, îmi era milă de vitamine.

– Să nu care cumva să te măriți cu un curvar! Mai bine să fie sărac, șchiop sau burtos! Ai înțeles?

Mă uitam la tata, dragul de el dădea cunoscător din cap, făcându-mi semn, cu degetul mare, să bag la ‘cutiuță’ învățăturile mamei.

O decadă mai târziu, luam aminte la un alt trend de înțelepciune profundă, în compania babelor, adunate la un nechezol cu caimac, în bucătăria Floricăi. Îmi legaseră de talie un șorțuleț, special brodat pentru ocazie. Mânuiam un cuțit cu păpădii pe sub mâner, mi-l făcuse cadou Miko Țiganul când auzise că babele începuseră antrenamentul pentru tonifierea musculaturii de gospodină. Era în anul curățatului de cartofi. Babele pregăteau un praznic colectiv în cinstea tuturor răposaților, cu mici și cartofi prăjiți, țigări ieftine și băutură de casă. Încercasem să introduc în meniu și câteva elemente contemporane, o garnitură de salată, dar le-a sărit muștarul, era vorba de pomană nu de răzbunare. Pe peretele de deasupra chiuvetei, spre care priveam pentru inspirație, trona fălos sloganul gospodinei de succes:

„Bărbățelul cu burtică / nu se ține cu supică, / de vrei fericire-n casă / hrănește-l cu ciorbiță deasă.”

Aceeași sursă împânzise gratitudine și pe pereții Nanei:

„Pentru cârnați fericiți: curechi și cartofi prăjiți!”

Iar în spatele ușii, ca să n-o supere pe Florica:

„De vrei scântei în dormitor / stropește vodca cu lichior, / dacă-l vrei plecat de-acasă / hrănește-l cu ciorbiță deasă!”

Meditam la fericire când Florica mi s-a înghesuit pe disperare:

– Sî nu cari cumva sî-ți iei di barbat un bețâv! Uitî-ti la mini!

– Florică hăi, Niculai s-o îmbatat o sângură dată, ci prostii tot șușotești acolo?

– O sângură dată, da’ ni-am făcut dușmani în tătă mahalaua!

– L-o îmbatat porcu’ ceala de Radulian când o ișât la pensie, șî nu s-o lasat până nu i-o povistit tătă tărășenia ceea cu prima lui muiere, Oltița. Mari panaramă di fimeie!

– Saracu’ moș Radulian, s-o dus sî comandi niști limonadă, di la vagonu’ restaurant, în stație la Pașcani. Pi Oltița o arde’ cheptu’. Când s-o întors în compartiment, fimeia îi dăde’ sî sugă controlorului. Așa o învățase mă-sa, mari doftoriceasă, să deie di leac pentru răgușală șî dureri di gâlci.

– Hahaha! Să înțeleg că nenea Niculai suna pe la uși și oferea medicație gratuită?

– Ptiu, ducî-sî pi pustii, copchilă, numa’ la prostii ti gândești! Nu, bre, Niculaie, cum dăde’ nas în nas cu câti o vecină, o arata cu degitu ș-o făce’ curvă. Acolo. Pi loc. Noroc cu tanti Reta … aghe di-o reușât sî-l scoată din ghearili lor! Trăgeu după ieli cari cratiți, cari melesteie, cari fiari di calcat … Bunicî-ta l-o altoit cu ștergaru’ până o început a-și ceri scuzi șî o apucat di-o trecut pragu’ casei. N-o rădicat capu din pământ un an di zâli, di rușâni! Ai grijă, Luluță, sî nu fie bețâv! (Să nu fie prost!, îmi susuram de una singură, în gând)

– Ba sî nu fie puturos!

(Să nu fie prost!)

– Sî nu fie potlogar!

(Să nu fie prost!)

– Sî nu sî creadă iel buricu’ pământului!

(Să nu fie prost!)

– Sî nu …

– Mă gândesc să nu fie prost …

– Hahaha!

– De ce râdeți?

– Nu există așa ceva, tu n-ai auzât ninica din ce-am vorbit noi aicea?

… și au tot râs până li s-a lăsat răgușeala pe gât.

Taman atunci și-a găsit și nenea Niculai să se întoarcă de la piață. Când le-a auzit pe babe a apucat găleata de gunoi și a ieșit rapid înapoi, pe ușă afară, fără să ridice ochii din pământ, de frică să nu-i cerem să ne spună iar povestea Oltiței.

Am crezut că babele aveau să facă infarct de la atâta râs!

În anul care a urmat a trebuit să scriu de o sută de ori, în picioruș de broderie, pe tot atâtea carpete (cârpe de perete): „Toți bărbații sunt deștepți / nu are rost să mai aștepți!”. Babele au vândut la târgul de joi 99 dintre ele, pe cea cu numărul 100 au prins-o cu pioneze de ușa băii. Pe dinăuntru.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.