O poveste ruptă din rai

(Amazon, music CD cover)

Două porți. Înalte și frumos lucrate. Struguri, îngerași și alte cincisprezece (probabil) feluri de înflorituri. Nici măcar nu erau reale. Două holograme. Greu de crezut, dar erau de netrecut. Cel puțin băncile erau reale! Lemn, tare și deloc confortabil. Petru mă privea fâțâindu-mă de colo-colo, încruntat, dar mimând că ar fi fost dus pe gânduri.

– Mai întârzie puțin, mă întreb când o să învățați, cu adevărat, să vă bucurați de răbdare?

– Mă bucur de nu mai pot! După cum vă lăudați prin reclame, aș fi crezut că vă permiteți să cheltuiți ceva și pe niște pernuțe pentru băncile astea, sunt ale dr … Doamne, iartă-mă!, sunt neprietenoase și numai bune de pus pe fugă!

– Fac parte din lecția de răbdare … și bucuria de a fi sărac.

– Aș fi crezut că fac parte din obiectul de studiu! Nu cred să mă fure cineva, te poți întoarce la ale dumitale. Și nici eu nu prea am ce fura, băncile astea nu le-aș lua nici dacă mi le-ai da de pomană!

– Mă duc să-i aduc aminte …

– Crezi că a și uitat deja?

– Vizita ta nu era programată, te poți considera norocoasă că a promis să-și facă puțin timp. Fii scurtă, nu te dedulci la povești, e foarte ocupat! Degeaba îi spun să mai delege și pe alții, îți vine să crezi?, timpul îl înșeală la bani mărunți! Ce-a ajuns lumea …

Și a plecat … bombănind. Am aruncat o privire primprejur. Un norișor conducea neglijent, vântul nu părea deloc mulțumit și îi făcea semne disperate să tragă pe dreapta. Era o zi grea pentru toți cei cu funcții de conducere … Mama puhavului își privea mândră odrasla, umflându-se în … umflându-se în atomi puși cap la cap astfel încât să pară albi … și cuminți. Peste tot era o curățenie exemplară.

– Hei, gagico, te scot la o plimbărică?

Jur că n-am tras pe nas fum de tămâie, norișorul ăla chiar avea chef de vorbă!

– Poate după ce-ți iei carnetul. Știi cumva de unde pot să fac rost de o pernuță pentru banca asta? Mi-a învinețit … șezutul!

– Mama?

– Scumpico, acum te aranjează mama!

Doamna Nor și-a sumețit fustele și a încropit o pernuță din jupoane. Ba a tras-o un pic și de urechi, să-i cadă din ochi câțiva ciucuri.

Când m-am reașezat, pernuța a dat pe nas un sunet obscen și toată lumea a început să râdă. El era singurul care își dregea vocea, chinuind o tuse care ne intimida pe toți. M-a poftit înăuntru. Apoi în birou. Un fel de livadă cu mobilier pufos. Cheltuiseră carevasăzică și pe pernuțe … Odată intrat, nu-i mai păsa nimănui de reacția anterioară, la doza de răbdare.

– Sper că nu ai venit să-mi ceri numerele câștigătoare de la loterie! Reacționez pozitiv doar la întrebările celor săraci.

– … cu duhul.

– Ai început cu stângul, gluma asta s-a uzat deja și nu mai are niciun haz.

– M-am răzgândit!

– Zădărnicia nu e de noi, ai venit să-ți dai duhul?

– Trebuia să-mi închipui că tu ești de fapt cel care a inventat glumele proaste!

– E preluată, dragă, din folclor.

– Hahaha, de parcă s-a senilizat până și Cuvântul …e posibil?

– Nu, liniștește-te, timpul ne dă uneori de furcă, dar rămânem niște clasici. Apa trece, pietrele rămân … tot din folclor …

– M-am săturat să fiu singură.Nu am de gând să mă retrag la mânăstire. M-am răzgândit. Știu că am zis că chestia aia cu sufletul pereche e o gogoașă mult prea umflată și care mai cade și greu la stomac, dar … n-ai putea să …

Mi-a pus în brațe un dosar. Ticsit, aștepta probabil prescrierea. Păcate. Liste întregi pline de minciuni, curvărisăreală, înșelăciuni …

– Crimă?

– Hei, nici chiar așa! Acceptăm doar recuperabili. Trăim vremuri grele … potrivirile sunt supuse și ele relativității. Unii sunt lacomi, profită și de norocul altora …

– Credeam că te ocupi doar de oameni buni … ia, stai, să nu-mi spui că și eu fac parte tot din reciclabile!

– Toți sunteți de la reciclabile. Dar ai dreptate, ăsta e din import, nu mai fac față cererilor!

– Din import? De la concurență? Glumești!

– Împrumutăm de fapt, fură ei, furăm și noi, noi însă cu acte-n regulă. Unii chiar pot fi recuperați!

– … în timp ce-i pierzi pe alții. De fapt, nimic nu se pierde, totul se transformă! Balanța se echilibrează la fiecare a doua secundă. Chiar nu mai ai pe nimeni altcineva? Nu crezi că ar fi cazul să te revanșezi pentru toți cei pe care mi i-ai scos deja în cale?

– Hahaha … hai că nu a fost chiar așa mare dezastru pe cât te plângi …

– Nu știu de ce îmi mai pierd timpul … sigur nu te răzgândești, doar nu e nici prima, nici ultima oară când îmi pui piedică! Bine, accept, dar mai întâi aș arunca o privire, dacă mi se pare că e mai mult de cât pot ridica pe halteră îți dau de știre, să-l poți plasa pe fericirea altora. Cele cu oferte speciale, bineînțeles.

– Mă bucur că ți-am putut fi de folos. Trebuie să plec …

– Da, da, știu, treburile împărăției …

*****************

De-atunci au trecut două săptămâni. Ieri seară alesul Domnului mi-a dat întâlnire la restaurant. Ne-am cunoscut întâmplător (hahaha), așteptând rezultatele testului pentru permis de conducere, partea scrisă. Făcea parte dintre învățații de la corectură. N-a pierdut timpul, mi-a propus imediat să ieșim la o cafea. Visa sex acrobatic, cu ochii deschiși. Aveam și alte griji. Am acceptat doar cina în oraș, de aseară, deși ar fi preferat să-mi vadă bucătăria. Se întunecase, îl priveam prin vitrinele elegante ale restaurantului, din spatele unui soi de palmier expatriat. Zâmbea tuturor femeilor din încăpere, inclusiv ospătărițelor. Unora le dăduse deja numărul de telefon, altora le trimisese băuturi la masă. Schimba, cu toate, replici și priviri de la distanță. Când am intrat o avea deja pe alta în gând. Avea și tot felul de vorbe la el. Unii sunt în stare de orice pentru a-și vinde conceptul de singurătate.

– Te-aș invita la mine, dar e frig, am uitat să pornesc centrala de dimineață. Oricum, e mai comod la tine, ai tot ce-ți trebuie: demachiant, parfum, schimburi de lenjerie, tot ce vă face pe voi, femeile, fericite dimineața.

– Te temi că s-ar putea să-mi notez adresa?

– Vai de capul meu, una deșteaptă! Ghinion după ghinion … Am un câine cam prostuț, se atașează ușor, ce-o să-i spun când ai să te prinzi cât sunt de depravat și ai să vrei să pleci? Până la urmă ai să-mi rupi și tu inima și ai să mi-o calci în picioare …

– Te repeți. Mă gândeam să-ți deturnez un pic atenția. Ce părere ai despre căsătorie? … Ce faci? Pleci?

– Sunt alergic la fructele de mare. Mă duc să mor la spitalul săracilor, nu vreau să-ți pătez rochia. E prea scumpă pentru salariul meu … din care se scade, vrând-nevrând, alocația copiilor. Să fii fericită, cu mine ai fi dat-o-n bară!

Nenorocitul începuse să spună adevărul … Nu mai aveam scăpare!

(mrfood.com)
Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.