Pe jumătate bine făcut

(Christopher Lambert, Highlander movie, Pinterest)

7 vieți. Dreptul de a te învârti în cerc până îți convingi jumătatea că e cazul să vă asumați numărul întreg și să vă convertiți la highlander-i. Numărul redus de nemuritori demonstrează că suferim de mersul piticului. Nici în 100 de vieți nu am reuși să ne urâm mai mult …

Plecasem în vacanță, după o primă încercare ce mă făcuse să mă îndrăgostesc mult mai grijuliu de propria singurătate. După ceva deducții ajunsesem la concluzia că, din întreg, unul se năștea bogat, iar celălalt deștept. N-am reușit să strâng bani nici cât pentru casa melcului, trasul la mânăstire putea fi oricând o soluție. Deocamdată hălăduiam prin Țara Nimănui, nici Rai, nici Iad, nici vreo altă dimensiune pripășită în jurul degetului mic. Țara Nimănui era un pic mai mult decât nimic, un loc de relaxare înainte de a o lua de la început. Șef era Dumnezeu, deși fiecare îl striga după cum îi venea la gură. Avea umor, deși suferea că ne purtam ca niște idioți. E drept că nici el nu apucase să se gândească la vreo alternativă. Nu ne puteam întoarce fără foaie de drum și semnătură, tot Universul se bazează pe matematică așa că ați face bine să nu o mai ocoliți prin școli. Totul e contabilizat, sortat, clarificat. La gramaj, milimetru, secundă, idee. Era coadă, de parcă se căutau Sfinți. Nu exista presă, habar nu aveam dacă mai existau pământeni sau dacă se mutaseră deja pe Marte. Din bârfele la care plecasem urechea am înțeles că circula o petiție pentru acces la internet și telefoane mobile. Plutea o stare de optimism, de parcă țelul suprem era pe cale de a fi atins. Existau totuși și discuții contradictorii, pe Pământ probabil că ajungeau doar tunete și fulgere. Ce e de fapt ploaia? O sperietură pentru Univers, care trezit brusc din somn se scapă pe el. Toate cărțile din bibliotecă vorbeau despre suflete pereche. Nu eram nebuni, eram la fel. L-am întrebat pe Dumnezeu dacă nu ar fi fost cazul să-mi aloce un altul. A râs până li s-au înecat tuturor corăbiile. Bineînțeles că erau alții, cu fiecare nouă viață nici pe noi oglinzile nu ne mai arătau la fel! Jocul era perfect. Îl bănuiam că administra o casă de pariuri. Nu din răutate, ci din plictiseală. Nici la repetiție nu avusesem mai mult noroc și mai căzuse pe mine și pocinogul să spun toată povestea. Și câte planuri îmi făcusem ca măcar de pe pariuri să eternizez ceva … Dragostea ne urmărește dintr-un ochi magic.

Reclame

Un gând despre “Pe jumătate bine făcut

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.