Scrisoare de-amor, fără pețitor

(Keira Knightley in Anna Karenina)

Plicul a venit pe neașteptate, împins pe sub ușă la ora când gândurile nu-mi erau acasă. O scrisorică cu intenții de amor, timidă, dar frumos scrisă. Caligrafia vorbelor îmi merge la suflet. Cu foarte puțină speranță, mă invita la petrecerea îndrăgostiților, un Sfânt Valentin vândut corporațiilor, pe principiul că orice tip de inimioară, de pluș sau trasă la imprimantă e mai bună decât nimic. Propria-mi pudibonderie nu făcea parte din cerințele orelor de serviciu, titlul îi interzicea amestecul premeditat. Până la petrecere mai erau câteva zile, nu mă presa nicio hotărâre. Între timp mi-am vizitat coafeza, manichiurista și casa preferată de modă. Sâmbăta mi-a bătut la ușă cu puseuri de lașitate, confuzie, teamă, se adunase ceva timp de la ultima întâlnire amoroasă. Mă convinsesem oarecum că nu le mai înțelegeam limbajul. Când în sfârșit mi-am aliniat standardele cu cele ale oglinzii, mi-am făcut curaj să ies din casă.

Sala de bal a companiei era discret luminată, doar barul sărea în ochi, făcând poftele să graviteze împrejuru-i. Se dansa, se râdea, aerul se încălzise și, îmbujorat, se relaxase puțin, incapabil de prea multă curiozitate. În căutarea cartonașului ce îmi împrumutase numele m-am lovit de un perete de îndrăgostiți, absorbiți într-un sărut ce le încerca rezistența la antirespirație. Încă zâmbeam când bărbatul a oprit intervenția pompierilor de dioxid de carbon și a întors capul către mine. Mi s-au înmuiat picioarele, de parcă cineva îmi rupsese, cu furie, tocurile. După fierbințeala ce încă li se prelingea pe piele păreau să fie un cuplu bine stabilit, cu reguli certe, mulate pe necesitate. Am profitat de uluiala călcâielor și am dat bir cu fugiții. Ușa de la intrare rămăsese unica promisiune de aer curat. M-a prins din urmă pe când mă chinuiam să urc în mașină, până și portiera avea chef de glume, făcând pe-a împiedicata!

– Te rog ascultă-mă, nu pleca! Mi-am dorit nebunește să vii, dar nu am crezut că ai să te deranjezi pentru mine. Nici acum nu-mi vine să cred. După cum te porți și te-ai îmbrăcat pari să fii perechea directorului general. Sau poate țintești mai sus …

Mi se adunase în ochi tot chinul măturat sub preșul trecutului.

– De ce mi-ai mai scris atunci?

Bărbatul mă prinsese de mână și încerca să mă țină pe loc, așteptând orice fel de răspuns. Era frumos, dar pentru mine era prea târziu. Și-a desprins trandafirul de la rever și mi l-a strecurat în palmă. Nu m-am putut abține să nu gândesc că probabil îi fusese dăruit de femeia rămasă nelămurită pe ringul de dans. L-am împins grijuliu, să nu-i strivesc degetele și am demarat ușurată.

Iubirea e un efect cu cauze și clauze multiple, greu de descifrat. Venise timpul să mă înscriu la niște cursuri de cantoneză, amânasem destul.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.