Viața ca o nucă

(Image from zachmcintosh.com)

Sunt oameni rânduiți să-mi conviețuiască aproapele, flamele unindu-ne în aceeași lumânare. Pe unii nu-i cunosc aproape deloc, zilele nu se sfiesc în a-mi scoate ochii cu hangerul tuturor clipelor, și vesele, și triste, în care m-am înșelat. Sunt apoi oameni aflați la mare distanță, fără rușine de departe, pe care îi cunosc ca pe propria-mi neliniște. Oameni care atunci când respiră, în drum spre Polul Sud, îmi zburlesc părul de pe ceafă. Afinități elective. Goethe a îndrăznit să găsească cele mai elegante răspunsuri. Filosofii de esență germană, un pic rigizi și dictatoriali, mă sperie și mă dezamăgesc.

Pentru că ‘om’ e un termen mult prea general, utopic chiar, și zilnic tocit și linșat, am să mă refer doar la prieteni.

Un astfel de prieten, aflat acum la ani-lumină distanță emoțională, a plecat fără a avea ocazia de a-i strânge mâna. S-a dus, pentru puțin sper, pe lumea cealaltă. Las deoparte speculațiile ce ne adaugă tot felul de dimensiuni, îngrașă prea mult imaginea despre lume și viață. Obezitatea rămâne, și la nivel universal, un factor de risc. Prietenul meu, cel necunoscut, a iubit cu fervoare viața și meniul picant. A râs, a răcnit, a băut, s-a smintit, a fumat, de toate, a iubit, s-a imersat în fericirea sexuală și chiar și în complementara soră mentală. Și-a pavat drumul către Iad premeditat, cu bucurie, contabilizând dovezi de vitejie.

L-am visat pe când sufletul îi era încă călduț, dansând exuberant pe stupefacția metalică a morgii. Era pregătit pentru alte aventuri, pentru întâlniri extraordinare, cu suflete gemene, foste chinuite de misterele Universului. Îmi arăta covorul roșu, derulându-i-se la picioare. Privirea mi-a sărit pe porțile albe, primenite în așteptare și pe caftanul lui Dumnezeu, cel senin și bun, care îi făcea semn să-l urmeze. M-am trezit hohotind, expresia de pe chipul defunctului chinuia în zadar să repare liniștea nopții. Dragul de el probabil că miluise vreun cerșetor mai insistent sau ajutase vreo babă nevolnică să treacă strada. Și uite că o clipă de uitare de sine îi anulase toată apocalipsa!

Apoi s-a întâmplat de a dat colțul și o idee de pe-aproape. Una curățică, dusă la biserică, generoasă, dulce ca o zi de primăvară. Una mângâiată pe spate de zefir. Și-a făcut loc din coate tot într-un vis, să-și ia la revedere, dar n-a fost timp de prea multă vorbărie, o aștepta șoferul brusc personal și limuzina. Luminile cazanelor, discoteca, micile răutăți. O fi bârfit și ea pe cineva, săraca, și poftim surpriză!

Nici Dumnezeu, nici Diavolul nu sunt stăpâni ușor de mulțumit. Și mai ales nu sunt lesne de prostit. Și de parcă nu ar fi de ajuns își mai scot la mezat și simțul delirant al umorului! Care alb, care negru … Noi suferim de metis.

Mă dezleg de eseu, am s-o botez odă, o odă a celor ce nu ghicesc niciodată prețul corect … ha! … hahaha!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.