Soartă legată la ochi

(Photo from no-pc.blogspot.com)

Îl privea ca pe o icoană dezlegătoare de cuvinte încrucișate. Ochii i se întinseseră chinezește, până la tâmple, aproape că nu clipea. Nu era atentă la vorbe, o convinseseră deja intonația, pronunția, glasul prelins șmecherește pe un zâmbet.

– Te iubesc.

– Crina, termină cu prostiile, nu ne potrivim! Tu ești atât de … bună, eu nu. Mie îmi plac fetele obraznice, așa cum tu nu ai putea să fii nici dacă ai apela la prostituție.

– Eh, te iubesc, nu e nevoie să mă iubești și tu, voiam doar să-ți spun în caz că te doare măseaua. Și ca să mă răcoresc.

– Bine, mă speriasem că e mai mult decât atât. Urăsc smiorcăielile, discuțiile și asumările matrimoniale, drăgălășeniile înainte de ora prânzului.

Crina era o minte născută cuminte. Iubea florile veștejite, vorbea cu păsările, ajuta fără să pună prea multe întrebări. Crina era tot ceea ce se pierduse din frumos.

Robert, zis Bobiță, era polar. Cobora în zona tropicală doar pentru sex. Calculat, superinteligent, reputație de băiat rău, neinteresat de crizele vârstei de mijloc, de crizele conjugale, enervat de crizele financiare, sarcastic cu crizele de nervi. Crina era o glumă iar el avea chef de râs. Idioata hrănea cerșetorii, povestea unuia îl făcuse până și pe el să scoată niște bani din buzunar. Nu i se mai întâmplase niciodată! Cine dracu’ avea timp să asculte povestea vieții de om al străzii și să le mai dea și tot ce avea în portofel? E drept, băiatul era orfan, se întreținea singur pentru a putea termina facultatea, fusese agățat de o viroză și cerșea pentru că munca la negru era plătită doar dacă semnai condica. Foarte inteligent. Simțise o conexiune, dincolo de coincidența de sex și confuzia îl făcuse să-și încalce una din regulile de aur, aceea de a nu empatiza. Viața lui valora. Și conta!

Nu vedea niciun pericol în prostioarele amuzante ale Crinei. Și pe deasupra amărâta îl privea ca pe un zeu, iar lui îi plăcea ambrozia la nebunie. O disprețuia totuși, era modestă … modestă din toate punctele de vedere. Ca un animal de casă, o pisicuță fără gheare și pretenții.

Timpul a trecut, Crina a ajuns să se molipsească și ea de condiția lui Bobiță. Bobiță, în schimb, se muiase considerabil. Cumva, emoțiile îl luaseră pe nepregătite. Se îndrăgostise de eroarea cumplit de umană numită Crina.

– Te iubesc, Crina. Ești fericită acum?

– Deloc. Te-ai schimbat. Ești bun, curtenitor, de-a dreptul dulce. Nu te mai pot iubi. Te-ai schimbat!

– M-am schimbat ca să te pot iubi!!!

– Poate, doar că între timp m-ai schimbat, acum sunt ca toate celelalte, ca prietenele tale: rece, cu inteligența la vedere, egoistă, directă … e de-ajuns sau vrei să continui?

– Nu vreau să te schimbi!

– Nici eu nu am vrut să te schimbi! Ce ironie! Născuți să ne urâm … iubindu-ne.

– Iubirea nu e pentru minți, doar pentru inimă și literatură …

– Care inimă?

– Inima conectată la literatură!

Reclame

Un gând despre “Soartă legată la ochi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.