Nuntă-te!

(Pinterest)

Bisericile îmbătrânesc. Greu de tot, dar, ca și noi, ajung să-și târâie zidurile reumatice până la fărâmițarea dureroasă a oaselor de cărămidă. Bătrâna fusese în sfârșit internată, dar tratamentul era costisitor, iar fondurile monetare aveau alte priorități. Adevărul cumplit e că îi cerem mereu bătrâneții să aibă răbdare, în timp ce ne facem de cap cu tinerețea, disperați să nu pierdem clipa magică a primilor pași. Unei astfel de fâșnețe i se oferise locul de alături, ca să se ocupe de sufletele celor ce mai îndrăzneau să le scoată la plimbare.

Alesesem ziua și locul nunții cu gândul la povestea plină de curaj a bătrânei, dar aveam să pășesc în noua viață la brațul tinereții … de fapt la imboldul tinereții și la brațul viitorului meu soț. Nu am fost o mireasă în alb. Roșul e culoarea mea de suflet, așa că o lăsasem să-și întindă ghirlandele pe rochie. Și el făcuse loc câtorva boboci pe batistă și pe manșetele cămășii. Rudele și prietenii se împrumutaseră deasemenea cu magie din grădină, era una din verile acelea îngenuncheate de imprimeul floral. Zeițele însele se adunaseră în buchete, mirosea dumnezeiește.

Peste murmure s-a așezat o voce de altar, lumânările s-au spălat cu lumină pe față. Mă copleșise un sentiment de armonie, odihnitor și răcoros, binevenit după agitația și sleiala ultimelor săptămâni de pregătiri.

– M-ai chemat, am venit!

– Eram cât pe ce să trec la tortul de înghețată. E imposibil să-ți ții gândurile pe loc când nu ai cu cine să stai de vorbă … Cum de ți-ai făcut timp?

– Și tu ți-ai făcut timp, toți ceilalți se gândesc la bani.

– Poate ai exagerat un pic cu virtuțile sărăciei … e greu de crezut că există fericire pe stomacul gol.

– Oamenii cer, cer și nu se mai opresc din cerut. Nici nu le mai pasă cui cer, atâta vreme cât primesc!

– Nu ar trebui să fiu atentă la slujbă, în fond e una dintre cele mai importante zile din viața mea?

– M-am învățat să stăm de vorbă, când vii. Nu stau mult, sunt în vizită … am tras la vecina.

– Care?

– Casa mea e cea de alături.

– Îți râzi de mine?

– Acolo e locul meu …

– Vrei să spui că ceremonia mea e un plagiat? Mai ales după ce, cu chiu cu vai, am pus mâna pe cetățeanul ăsta?!

– Hahaha. Dacă am venit nu are cum să fie un plagiat! Ești sigură că vrei să împarți cu cetățeanul ăsta și bine și rău, până când moartea vă va despărți?

– Tu?

– Eu da, altfel nu-l lăsam să se ocupe de verighete. Tu?

– Și eu, altfel nu dădeam bani pe rochie.

– Roșu?

– Nu-ți place, nu-i așa?

– Nu trebuie să-mi placă mie, ci cetățeanului. Roșul te prinde, ești frumoasă! De obicei complimentez dedesubturile, sufletele … Îți mulțumesc pentru gândul curat.

– Îți mulțumesc pentru soarele de afară … chiar și pentru ploaia de dimineață.

– Trebuie să plec.

– Vecina știe că …

– Mmm.

– Mă bucur să aud că trăiți în bună pace, deși vă plângeți de război …

– Aparențele înșeală.

– Toată lumea asta nu e decât o mare înșelătorie!

– Tu ești reală!

– … și vorbesc cu tine. Tu?

*

– Da!

– Maria Magdalena, îl iei în căsătorie pe …

– Care Ma ….??? Da!

(Pinterest)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.