Ultima dorință

(Picture from http://www.express.co.uk)

– Viața e scurtă și presimt că furtuna asta o să înfulece și ce-a mai rămas. Nu e genul meu de lamentare dar decât să stai acolo, țeapăn ca o încercare de prohod, mai bine m-ai lua în brațe și mi-ai spune că mă iubești.

Mă privea sărit de pe realitate, privirile îi atârnau ca două clopote ruginite, pierdute de grai. Nici nu știa cât de frumoasă îi era starea de consternare. L-am bătut peste picior, ca un tovarăș de arme strâns de pe drumuri de sacrificiu și i-am făcut semn să arunce o privire pe geam.

– Dumnezeu a făcut norii ca să nu se ardă la tălpi și ca să aibă după ce să ascundă nepăcatul. De unde să știu cum arată?

– Te iubesc.

Ne-am luat în brațe, am dispărut într-un sărut. Bezna își făcea loc prin gurile de aer, fiarele urlau zornăindu-și supărarea. Până și lor avea să li se rupă sufletul. Am continuat să ne sărutăm cu disperare, flămând, nici nu am realizat că o pribeagă de șansă-salvamar a dat peste noi și ne-a tras la mal. Și s-a făcut Lumină.

Ne-am rușinat un pic.

– Acum că a trecut sfârșitul lumii ce-o să-i spun nevesti-mii?

Realitatea, trezită din somn, arunca în stânga și-n dreapta cu găleți de apă de la gheață.

– Nu e nevoie să-i spui nimic.

Cum de nu-mi dădusem seama că până și ultima țigară, cea de dinainte de ghilotină, era tot marcă înregistrată?

– Ceva tot va trebui să-i spun, ne privește de zece minute de pe al treilea rând din spate, s-a hotărât să mă însoțească în ultima clipă și nu am mai găsit bilete pe același rând.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.