Destul de nebun ca să te împrietenești cu Dumnezeu

(Image from godhandlesall.wordpress.com)

Tata m-a învățat să inventez acuarele din hârtie creponată. Rămăsesem fără galben și soarele mă privea, golit de lumină, de pe cer. A umezit generos un ghemotoc de burete și m-am trezit cu plasturi de gălbenuș pe buricele degetelor. M-a învățat și despre prieteniile de hârtie, prietenii fragile care trebuiesc ținute departe de curiozitatea lui Dumnezeu. Pe astfel de prietenii poveștile se scriu singure dar nu acordă niciun fel de importanță caligrafiei. Lui Dumnezeu îi place să citească și deși se poartă blând cu greșelile de exprimare a făcut o obsesie din îndreptarea răului.

Nebăgarea de seamă, mama tuturor prieteniilor, m-a învățat cum să le protejez de laserul, când ultraroșu, când ultraviolet, al exuberanței de corector a divinității. Până în ziua în care Dumnezeu și-a făcut rost de o lupă. Nu a fost în totalitate vina Lui. În timp ce căznea niște semne de punctuație fluctuante, soarele, plictisit, s-a gândit că n-o fi foc dacă trăgea și el un pic cu ochiul. Nici focul nu a fost cine știe ce, dar a ieșit fum și de prieteniile de hârtie s-a ales scrumul. Pentru că se nimerise pe niște vremuri nevoite să tacă, dimprejurul a dispărut cu tot cu cunoștințele de fizică. Matematic, Dumnezeu s-a oferit să fie trecut pe certificatul, rămas vacant, de prietenie.

Fiind singurul la purtător obișnuiesc să-i vorbesc destul de des, iar El obișnuiește să facă un spectacol din fiece răspuns. Specialiștii se vor grăbi să parafeze rețete compensatorii. Paranoia sau schizofrenie? Nebunii se vor dezice de suspiciune.

Preaplictisitul se bagă în vorbă pe neașteptate, e singurul care mă poate face să râd de supărare. Ne luăm la harță când așteaptă să fie servit cu castane cojite manual, direct de pe jăratec.

Acum câteva zile măsuram la pas distanța dintre două monologuri de vrăbiuță. Se aflau în treabă niște mierle și câțiva guguștiuci, codobaturile cereau să se facă liniște, lăsând singurul cuc complet năuc. M-am ciocnit de oboseala unui alt trecător, care s-a alăturat vacarmului, acuzându-mă de premeditare. Nu m-a lăsat în plata prietenului meu până nu i-am dat numărul de telefon și nu m-am declarat vinovată. Nici nu știam că acum se fac asigurări și pentru ciocnirile dintre gânduri. Bineînțeles că polițiștii sunt solari, angelici, sub acoperire. I-am strigat intrigantului că se purta ca un misogin. De nicăieri, s-a vărsat la vedere o copaie de nourași, ca niște hohote de râs dezlegate de misterul benzilor desenate. Dacă-l acuzam de obstinație și teatralitate avea să pună pe fugă o ploaie și să-mi aranjeze un rendez-vous cu un curcubeu.

E adevărat că îmi citește gândurile, dar le dezrobește dacă se simte neinvitat. Dumnezeu chiar e prietenul meu.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.