Graba melcului

(Image from tapdance.org)

Sună telefonul. Toată dimineața a sunat. Departamentele de marketing ale Regatului sunt veșnic interesate de părerea mea în legătură cu produse și servicii de care chiar nu am nevoie. Nu m-au ocolit nici colecționarii de parole, nici galanții care vor să salute personal dimineața conturilor bancare. S-au ținut aproape și unii gata să-mi înlocuiască centrala termică, ba chiar și ferestrele. Eram interesată doar în cineva care să le spele. De la o vreme nicio găleată și niciun burete telescopic nu mai calcă prin cartier.

Nu demult eram doar o mână de pensionari și părinți întârziați, interesați de dezbateri despre floră și albine. Apoi Primăria s-a hotărât brusc să împrospăteze aerul și să se descotorosească de molii și a plasat în chirie familii tinere și neliniștite. Am redescoperit muzica cu fustele ridicate pe decibeli-putere, frânele nervoase sub clar de lună, binefacerile drogurilor asupra satisfacției personale, dar și asupra complezențelor de vecinătate. Nu sunt compatibile cu starea de concordie. Toate petrecerile sfârșesc pe lamă de cuțit, răcnind în gură de șarpe. Poliția consemnează, sfătuiește, veghează o noapte sau două, după care se repede spre alții care au renunțat deja la respirație. Vecinul meu fost italian m-a sfătuit să nu-i privesc în ochi, funcționează exact ca și la câinii vagabonzi. Dar era prea târziu, unul dintre ei mă rugase deja să-i ascund în garaj cadourile de Crăciun ale copiilor. În plină vară. Nici măcar nu are copii. Eu nu am loc în garaj.

Ne tolerăm. Tomberoanele mele sunt la vedere așa că sunt nevoiți să-și țină iarba și tabletele în ale altora, cu vedere la străduțe mai dosnice. Sunt agresivi, morocănoși, trăiesc doar pentru următoarea doză. Drumul dintre ele e lung și dat dracului. Dozele de ajutor în diverse tratamente sunt deja încorporate în rețetele de medicamente și alifii aflate deja pe piață. Vecinii mei sunt interesați de doze ’sănătoase’. Să mai zică cineva că nu ajută și cu simțul umorului!

Privind apusul, din spatele ferestrelor mele prăfuite, mai am puterea să zâmbesc. Încă mai sunt pe lume visători. Puțini, hărțuiți, dar curajoși și în același timp fragezi precum iarba care își ia pentru prima oară colțul la purtare. Iarba verde de acasă, grădina personală.

Sună telefonul. O voce caldă, educată îmi propune o nouă schemă de asigurare pe viață. Cel puțin am scăpat de ciocli, când am născut, în pachetul de bun venit oferit de colaboratori ai serviciului de sănătate, era și o ofertă de discount pentru scrierea testamentului. După o programare la spital cineva mi-a strecurat printre hârtii și un discount pentru serviciile funerare. De câte ori cineva încearcă să mă învârtă în jurul ideii de perisabilitate mă trec fiori negri și foarte grei. Bărbatul de la telefon însă nu se ascunde în spatele vorbelor cu două înțelesuri. Companiile au în general oferte doar pentru clienții noi, oferte-momeală, cei loiali sunt tratați precum femeia de serviciu de pe casa scării: cald, dar fără bonus. Am o poliță de asigurare destul de stufoasă, dar nu plătesc exagerat. Sunt de 13 ani în baza lor de date. Sunt de mai bine de 8 ani cu cei de la gaze și electricitate, deși sunt primii care ridică prețurile. De 14 ani sunt clienta aceleiași companii de telefonie, fixă și mobilă. Nu mi-am schimbat niciodată banca. Statisticile spun că cei născuți în zodia dintâi, a copilăriei, zboară, fără nicio grijă, din floare în floare. Era imposibil să nu se fi strecurat o greșeală!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.