De la război

Image from http://www.humor-funny-pics.blogspot.com

Lăsase în urmă prăpădul și moartea, se întorcea acasă. Dintre cei cu care plecase din sat, obligați de ambițiile unor nebuni, nu mai era niciunul. Îi sfârtecase moartea, pe limbă de baionetă. Războaiele scot giulgiurile iadului la spălat, sângele se trage însă înapoi, în rana pământului, putrezind, hrănind viermii. Lumea tremură la gândul morții, dar o îmbrățișează pe pielea altuia. El nu mai avea suflet.

La patruzeci de zile de la moartea lui tată-său își aprinsese o țigară, nu mai avea loc de altă lumină prin buzunare. Primise scrisoare de la mamă-sa. Venise greu, de dinainte de a se ști văduvă. Veronica, fata cu care fusese în vorbă înainte de război, se măritase după altul, unul care prinsese cheag luând de la cei cărora nu le mai păsa de drumul spre casă. Un beteșug la picior îl ținuse departe de front, beteșugul de la inimă nu-l lăsase însă să stea cu mâinile în sân.

Mamă-sa îl ruga să n-o judece prea aspru, trecuse o secetă peste ei, mureau de foame. Rămăseseră doar ea și maică-sa, iar aceea o împinsese de la spate să se lase cu văl pe ochi. O ajuta și pe ea, din când în când, cu câte o mână de mălai sau de grâu adus cu căruțele de la Dunăre. Poate de dragul lui. Și tocmai de aceea mă-sa îl implora să nu-i caute pricină când s-o întoarce acasă. Fata era bună, dar nu avusese de ales.

Dumnezeu să-l ierte, dar după așa veste își căutase singur moartea, dar cucoana nu lua din cei ce se pedepseau de inimă, murindu-și moartea, morții îi era foame de trupuri vii.

Înainte de intrarea în sat era o pădure, iar la marginea pădurii o betelie de rugi cu spinul nesătul. Copil fiind auzise de multe ori povestea Gherghinei, o femeie cu păr pe mâini și chip de diavol. O alungaseră din sat, lovind cu pietre, până la casa pădurarului. Se povestește că acela a încremenit când a dat cu ochii de ea și nu s-a mai ridicat de la pământ, deși era învățat cu fiare. Femeii i-au interzis să mai calce prin sat, ai ei se refugiaseră deja pe la neamuri, blestemând de piază rea. Tufele de spini îmbătrâniseră până la umărul brazilor.

Se opri să-și tragă sufletul. Poate femeia mai trăia și ar fi putut avea cumva trebuință de mințile lui obosite. Scoase baioneta și-și făcu drum printre biciuștile ascuțite. Casa se șubrezise un pic, dar se înconjurase de flori și făcuse loc, într-o rână, și pentru o palmă de grădină. De acolo se auzea cântec, dulce, parcă stropit cu apă vie din gușă de pasăre măiastră. De la umbra unui păr sălbatic l-au tras de mânecă odihna unei bănci de lemn și o tăcere de masă pe trei picioare. Glasul subțiratic apropie de el o fată frumoasă, înflorată pe fir de lumină din soare.

Se sperie când îl văzu, ridică cu mâna tremurândă cuțitul cu care tăiase din zarzavaturi.

-Ai milă, vin de pe front, poate mi-oi da ceva de mâncare. Umblu de trei zile, nu mă trimite și tu la dracu’!

Fata zâmbi și toată fericirea din rai i se prăbuși în suflet.

Îl hrăni ca pe un om bolnav, iar el nu a mai găsit niciun gând să plece. Era fata Gherghinei și a pădurarului. Acela numai leșinase, dar femeia știuse a-l îmbuna și a-l învăța traiul împreună. Fata țesea pânză și cosea cămăși pentru satul de pe cealaltă parte de pădure. O dată pe lună le ducea la vânzare și apoi cumpăra de mâncare și de-ale casei.

Împreună au avut cinci băieți. Trei au murit într-un alt război, de care se temuseră cu toții.

În sat, o femeie a murit așteptându-și fiul.


Un gând despre “De la război

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.